11.07.2011 – Meditatie asupra muntilor din pasul Querrol,
Morella, putin inainte de asfintitul soarelui, intr-o zi obisnuita de
munca!
Ma aflu intr-un varf de munte, la mai bine de o mie de metri inaltime, blocat de o defectiune la masina. In timp ce astept sosirea unui mecanic, privirea mea colinda privelistea naturala ce se extinde pe zeci de kilometri patrati inaintea ochilor mei. Cu telefonul mobil in mana, incerc sa notez impresiile pe care sufletul meu le traieste in acest cadru natural, incantator.
In partea stanga a soselei ce urca in serpentine stranse, este o vale ametitor de abrupta, de cateva sute de metri adancime, ce strajuieste versantul opus al muntelui. Ambii versanti sunt dispusi in inaltimi colinare, despartite de alte vai ce comunica cu valea principala. Paduri de pini scunzi si vegetatie pitica acopera muntii pe ambele laturi cu o haina verde, ce le da un aspect deosebit de placut. Privindu-i cum se intind spre zare, dominand tot peisajul si inaltandu-se spre cer, dau senzatia de siguranta si stapanire de sine, de liniste si netulburare, asemenea somnului adanc al unui urias mitologic, al carui cap iluzoriu culcat la pamant se poate vedea in unele forme de relief, privite dintr-o anumita perspectiva si cu suficienta imaginatie.
Cate lectii spirituale si de viata importante se pot invata din acest tablou natural, ce se extinde in fata ochilor mei!
1. Muntii, ne arata ca trebuie sa tintim mereu in sus cu privirea, spre Dumnezeu, spre idealuri inalte, spre valori ceresti. Nu valea ne este destinatia! Ea este doar punctul de pornire al urcusului spre inaltimi. Prin vale curge paraul in vreme de ploaie, ce transporta in coborarea lui involburata noroi, resturi de vegetatie moarta si pietre colturoase. Este periculos sa stai in vale! Menirea noastra este urcusul, spre varf, spre cer, spre Dumnezeu.
2. Muntii ne mai invata linistea, siguranta, netulburarea. Dumnezeu Cel Atotputernic, care i-a intemeiat si inaltat in procesele misterioase si miraculoase ale creatiei, ne-a facut si pe noi. El este Domnul naturii si Tatal nostru! De aceea, suntem obiectul grijii Sale iubitoare. Nu trebuie sa ne temem, nici sa ne ingrijoram! Asa cum stau muntii nemiscati in fata furtunilor si vijeliilor ce se dezlantuie adesea asupra lor, la fel de neschimbatoare, consecventa si imutabila este si dragostea lui Dumnezeu prin Fiul Sau fata de noi, copii Sai. Putem sa ne odihnim siguri in bratele Sale, sub privirea Sa protectoare! Putem sa stam linistiti, in siguranta si netulburati!
3. De-a lungul istoriei, in vremuri de restriste, de razboi sau de prigoana, muntii au fost o fortareata naturala de aparare si un loc de refugiu, in care cei amenintati de pericol si-au scapat viata. De pilda, David, cantaretul si regele lui Israel, in perioada sa de proscris, cand fugea de cei care vroiau sa-l omoare, si-a gasit refugiu si aparare printre muntii stancosi ai tarii sale.
Autorul psalmului 121, posibil David, dupa parerea unor comentatori, priveste dincolo de capacitatea de protectie a muntilor, pe care el insusi a experimentat-o, spre Dumnezeu, Creatorul, nu numai al muntilor, ci si al cerului si al pamantului, ca un loc de refugiu infinit mai sigur in vreme de necaz si primejdie. In ciuda dificultatii de asezare a interogatiei in primul verset al acestui psalm, asa cum era in original, se pare ca sensul lui este: "Imi voi ridica ochii spre munti, pentru a primi ajutor? Nu! Ajutorul vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamantul". Domnul poate folosi uneori muntii, sau alte lucruri la dispozitia omului, ca mijloc de refugiu si aparare, in situatii de dificultate si criza, dar la urma urmelor, ajutorul vine de la Domnul. Increderea noastra totala trebuie sa fie in El, nu in "muntii" nostri, fie ei de bani, de putere, de inteligenta sau de relatii.
4. In Biblie, muntele poarta o bogata incarcatura simbolica, aratand spre un loc al sfinteniei, dominat de prezenta si slava lui Dumnezeu. Asa este de pilda, muntele Sionului, pe care se afla cetatea sfanta si templul casei Domnului, locul unde El doreste sa Se intalneasca cu poporul Sau imbracat in "podoabe sfinte". In Isaia 2, Biserica vremurilor mesianice, a noului legamant, in succesul misiunii ei, de asemenea este descrisa prin expresia "muntele casei Domnului", spre care se indreapta toate neamurile in cautarea lor dupa Domnul. Prezenta Domnului sfinteste locul, iar pretentia unui loc sfant este sfintirea in viata celor care se apropie de el.
De aceea, cand avem ocazia sa admiram, asa cum fac eu astazi, frumusetea si maiestatea muntilor in inaltarea lor spre cer, cu aerul lor proaspat si curat, sa ne aducem aminte de lectia sfinteniei si a puritatii morale in care suntem chemati sa ne traim viata in prezenta lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla, fie la biserica, fie in familie, fie in societate.
5. In final, analogia cea mai frumoasa pe care o gasesc in relatie cu privelistea muntilor din fata ochilor mei, este cea privitoare la istoria a doi munti monumentali din istoria mantuirii si din istoria omenirii in general, anume muntele Sinai si muntele Golgota. Nici unul din muntii memorabili ai lumi, precum Vezuviu, Machu-Pichu, Himalaya si altii, nu au avut un impact atat de profund, de transformator si de durabil asupra umanitatii, ca muntele Sinai si muntele Golgota.
Primul, este locul manifestarii lui Dumnezeu in sfintenia si dreptatea Sa. Acolo, El Si-a descoperit vointa fata de noi, oamenii. A aratat cum ar trebui sa fim si, totodata, cat de departe suntem de idealul Sau. Pe muntele Golgota, Dumnezeu S-a manifestat in iubirea Sa fata de noi, pacatosii, precum si in sfintenia Lui, care nu poate tolera pacatul si impotriva caruia isi exercita judecata, suferita de Fiul Sau, pe care L-a facut pacat in locul nostru.
.
La muntele Sinai ni se spune ce trebuie sa facem sa fim placuti lui Dumnezeu, dar la muntele Golgota ni se arata cum putem atinge idealul unei vieti sfinte, fara de pacat, anume prin credinta in jertfa de pe cruce si prin identificarea cu Isus Hristos in moartea si invierea Sa glorioasa, la o viata noua.
Impactul complementar al acestor doi munti, Sinai si Golgota, cu etica si sacrificiul lor, cu exigenta sfinteniei si indeplinirea ei, cu echilibrul pe care-l realizeaza intre dreptate si dragoste, asemenea unui fir rosu, strabate intreaga istorie transformand-o si marcand constintele si vietile oamenilor de pretutindeni, in cautarea lor dupa sens si ideal in relatie cu transcendentul. Istoria acestor doi munti memorabili ne-a marcat si pe noi, in traseul pe care l-a avut viata noastra pana acum, in credinta si relatia noastra cu Dumnezeu, in esecurile si biruintele pe calea vietii.
Domnul Cel Atotputernic, Cel care a creat muntii si i-a imbracat in maiestate si frumos, sa ne binecuvanteze cu o viata sfanta si curata, dedicata inaltimilor si valorilor spirituale, sa ne mareasca credinta in fata incercarilor si necazurilor si sa ne dea linistea, pacea si seninatatea vietii!
Ma aflu intr-un varf de munte, la mai bine de o mie de metri inaltime, blocat de o defectiune la masina. In timp ce astept sosirea unui mecanic, privirea mea colinda privelistea naturala ce se extinde pe zeci de kilometri patrati inaintea ochilor mei. Cu telefonul mobil in mana, incerc sa notez impresiile pe care sufletul meu le traieste in acest cadru natural, incantator.
In partea stanga a soselei ce urca in serpentine stranse, este o vale ametitor de abrupta, de cateva sute de metri adancime, ce strajuieste versantul opus al muntelui. Ambii versanti sunt dispusi in inaltimi colinare, despartite de alte vai ce comunica cu valea principala. Paduri de pini scunzi si vegetatie pitica acopera muntii pe ambele laturi cu o haina verde, ce le da un aspect deosebit de placut. Privindu-i cum se intind spre zare, dominand tot peisajul si inaltandu-se spre cer, dau senzatia de siguranta si stapanire de sine, de liniste si netulburare, asemenea somnului adanc al unui urias mitologic, al carui cap iluzoriu culcat la pamant se poate vedea in unele forme de relief, privite dintr-o anumita perspectiva si cu suficienta imaginatie.
Cate lectii spirituale si de viata importante se pot invata din acest tablou natural, ce se extinde in fata ochilor mei!
1. Muntii, ne arata ca trebuie sa tintim mereu in sus cu privirea, spre Dumnezeu, spre idealuri inalte, spre valori ceresti. Nu valea ne este destinatia! Ea este doar punctul de pornire al urcusului spre inaltimi. Prin vale curge paraul in vreme de ploaie, ce transporta in coborarea lui involburata noroi, resturi de vegetatie moarta si pietre colturoase. Este periculos sa stai in vale! Menirea noastra este urcusul, spre varf, spre cer, spre Dumnezeu.
2. Muntii ne mai invata linistea, siguranta, netulburarea. Dumnezeu Cel Atotputernic, care i-a intemeiat si inaltat in procesele misterioase si miraculoase ale creatiei, ne-a facut si pe noi. El este Domnul naturii si Tatal nostru! De aceea, suntem obiectul grijii Sale iubitoare. Nu trebuie sa ne temem, nici sa ne ingrijoram! Asa cum stau muntii nemiscati in fata furtunilor si vijeliilor ce se dezlantuie adesea asupra lor, la fel de neschimbatoare, consecventa si imutabila este si dragostea lui Dumnezeu prin Fiul Sau fata de noi, copii Sai. Putem sa ne odihnim siguri in bratele Sale, sub privirea Sa protectoare! Putem sa stam linistiti, in siguranta si netulburati!
3. De-a lungul istoriei, in vremuri de restriste, de razboi sau de prigoana, muntii au fost o fortareata naturala de aparare si un loc de refugiu, in care cei amenintati de pericol si-au scapat viata. De pilda, David, cantaretul si regele lui Israel, in perioada sa de proscris, cand fugea de cei care vroiau sa-l omoare, si-a gasit refugiu si aparare printre muntii stancosi ai tarii sale.
Autorul psalmului 121, posibil David, dupa parerea unor comentatori, priveste dincolo de capacitatea de protectie a muntilor, pe care el insusi a experimentat-o, spre Dumnezeu, Creatorul, nu numai al muntilor, ci si al cerului si al pamantului, ca un loc de refugiu infinit mai sigur in vreme de necaz si primejdie. In ciuda dificultatii de asezare a interogatiei in primul verset al acestui psalm, asa cum era in original, se pare ca sensul lui este: "Imi voi ridica ochii spre munti, pentru a primi ajutor? Nu! Ajutorul vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamantul". Domnul poate folosi uneori muntii, sau alte lucruri la dispozitia omului, ca mijloc de refugiu si aparare, in situatii de dificultate si criza, dar la urma urmelor, ajutorul vine de la Domnul. Increderea noastra totala trebuie sa fie in El, nu in "muntii" nostri, fie ei de bani, de putere, de inteligenta sau de relatii.
4. In Biblie, muntele poarta o bogata incarcatura simbolica, aratand spre un loc al sfinteniei, dominat de prezenta si slava lui Dumnezeu. Asa este de pilda, muntele Sionului, pe care se afla cetatea sfanta si templul casei Domnului, locul unde El doreste sa Se intalneasca cu poporul Sau imbracat in "podoabe sfinte". In Isaia 2, Biserica vremurilor mesianice, a noului legamant, in succesul misiunii ei, de asemenea este descrisa prin expresia "muntele casei Domnului", spre care se indreapta toate neamurile in cautarea lor dupa Domnul. Prezenta Domnului sfinteste locul, iar pretentia unui loc sfant este sfintirea in viata celor care se apropie de el.
De aceea, cand avem ocazia sa admiram, asa cum fac eu astazi, frumusetea si maiestatea muntilor in inaltarea lor spre cer, cu aerul lor proaspat si curat, sa ne aducem aminte de lectia sfinteniei si a puritatii morale in care suntem chemati sa ne traim viata in prezenta lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla, fie la biserica, fie in familie, fie in societate.
5. In final, analogia cea mai frumoasa pe care o gasesc in relatie cu privelistea muntilor din fata ochilor mei, este cea privitoare la istoria a doi munti monumentali din istoria mantuirii si din istoria omenirii in general, anume muntele Sinai si muntele Golgota. Nici unul din muntii memorabili ai lumi, precum Vezuviu, Machu-Pichu, Himalaya si altii, nu au avut un impact atat de profund, de transformator si de durabil asupra umanitatii, ca muntele Sinai si muntele Golgota.
Primul, este locul manifestarii lui Dumnezeu in sfintenia si dreptatea Sa. Acolo, El Si-a descoperit vointa fata de noi, oamenii. A aratat cum ar trebui sa fim si, totodata, cat de departe suntem de idealul Sau. Pe muntele Golgota, Dumnezeu S-a manifestat in iubirea Sa fata de noi, pacatosii, precum si in sfintenia Lui, care nu poate tolera pacatul si impotriva caruia isi exercita judecata, suferita de Fiul Sau, pe care L-a facut pacat in locul nostru.
.
La muntele Sinai ni se spune ce trebuie sa facem sa fim placuti lui Dumnezeu, dar la muntele Golgota ni se arata cum putem atinge idealul unei vieti sfinte, fara de pacat, anume prin credinta in jertfa de pe cruce si prin identificarea cu Isus Hristos in moartea si invierea Sa glorioasa, la o viata noua.
Impactul complementar al acestor doi munti, Sinai si Golgota, cu etica si sacrificiul lor, cu exigenta sfinteniei si indeplinirea ei, cu echilibrul pe care-l realizeaza intre dreptate si dragoste, asemenea unui fir rosu, strabate intreaga istorie transformand-o si marcand constintele si vietile oamenilor de pretutindeni, in cautarea lor dupa sens si ideal in relatie cu transcendentul. Istoria acestor doi munti memorabili ne-a marcat si pe noi, in traseul pe care l-a avut viata noastra pana acum, in credinta si relatia noastra cu Dumnezeu, in esecurile si biruintele pe calea vietii.
Domnul Cel Atotputernic, Cel care a creat muntii si i-a imbracat in maiestate si frumos, sa ne binecuvanteze cu o viata sfanta si curata, dedicata inaltimilor si valorilor spirituale, sa ne mareasca credinta in fata incercarilor si necazurilor si sa ne dea linistea, pacea si seninatatea vietii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu