Pledoaria necredintei

02.06.2011 -  Poezie scrisa dupa ascultarea unor emisiuni de la Oxigen2

Sunt unii care neaga ca-exista Dumnezeu.
Spunand ca universu-i produs din intamplare.
Complexitatea vietii, miraculos cliseu.
E din hazard nascuta, o nostima eroare.

Ca notiuni morale de bine si de rau.
Sunt false diferente, din frica inventate.
Ca cel bogat, puternic in interesul sau.
Sa inrobeasca omul cu dor de libertate.

Ca Biblia e plina de mituri ancestrale.
De lipsa de stiinta si-inchipuiri fecunde.
In disperarea vietii si cautari astrale.
La strigatul durerii ce nimeni nu-l aude.

Cu mintea-mi contrariata, cu-ingrijorari in suflet.
Ascult necredinciosul, sa vad ce are-a spune.
Ma-ntreb cu insistenta, incerc si eu sa cuget.
La rostul meu in viata, nu la-intrebari nebune.

Sunt fiinta trecatoare, ma cheama efemerul.
N-am timp, nici minte-adanca sa inteleg finitul.
Dar cum putea-voi oare cuprinde Necuprinsul?
Pe Cel care crease si cerul si pamantul?

Lumini stralucitoare, mister Il inconjoara.
Ascunsa Fata-I sfanta, de ochiul muritor.
Simtiri de reverenta, fiinta-mi impresoara.
In mine striga glasul suav de-un tainic dor.

Adancul cheama-adancul, din fiinta efemera.
Nu rasuciri de vorbe, sofisme, ratiuni.
Credinta si iubirea obstacole doboara.
In limitarea mintii, spre-o lume de minuni.

De-aceea, cand ateul pe Dumnezeu Il neaga.
Nu Adevar respinge, ca-i e necunoscut.
Ci-o simpla nalucire, din mintea sa firava.
Un idol al minciunii, un zeu inchipuit.

Sa tot declare-ateul, sa spuna cu aplomb.
Ca Dumnezeu nu-exista, ca totu-i o-intamplare!
E-o simpla analiza facuta de un orb.
Ce-n vana-i cautare, lipsit e de vedere.

In fata necredintei, fanatic promovata.
De cel care se crede a toate stiutor.
In minte nu ma clatin, imi am viata predata.
In adevarul Celui ce-mi e Mantuitor.

Scriptura mi-este sfatul si calauza-n viata.
In ea mi se arata, ce este bun si rau.
Ea mi-este revelatie, Cuvantul ce ma-invata.
Cine sunt eu in lume si cine-i Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu