Creatiunea Genezei si datele stiintei.

Daca primele capitole ale Genezei sunt o relatare adevarata,  fidela realitatii, despre actele creatoare ale lui Dumnezeu, atunci de ce exista o asa mare discrepanta între acesta naratiune si datele pe care le detine stiinta privitor la vechimea pamântului si la felul în care a aparut viata în toata diversitatea ei? Sunt oare datele stiintei în conflict cu Biblia, sau numai interpretarea pe care o da stiinta acestor date, pe baza unor criterii, care pot fi considerate, cel putin discutabile? Exista posibilitatea ca informatiile prezentate de paleontologie, geologie si arheologie sa fie aduse în armonie cu relatarea biblica despre originile lumii si ale vietii?

Pe baza unor metode astronomice de calcul, stiinta a ajuns la concluzia ca universul ar avea o vechime de apoximativ 15 miliarde de ani, timp care ar fi fost necesar luminii celor mai îndepartate stele de la marginea universului ca sa ajunga pâna la noi. Iar, pe baza masuratorilor radiometrice asupra elementelor radioactive din fosile, stânci, straturi geologice sau resturi de meteoriti cazute pe pamânt, stiinta afirma ca vechimea pamântului ar fi de vreo 4,5 miliarde de ani. Dar, câta certitudine exista în calculele stiintei privitor la vechimea lumii? În stiinta, la fel ca si în religie, adesea este nevoie de credinta. Fara credinta, stiintei i-ar fi imposibil sa dezvolte ipoteze si teorii. Si chiar daca acestea sunt îmbracate într-un limbaj matematic extrem de sofisticat, care impresioneaza, la urma urmei ele se bazeaza pe o doza semnificativa de credinta. In articolul urmator ma voi referi mai pe larg la aceste metode de stabilirea a vechimii universului si a pamantului si la problemele care se ridica privind certitudinea lor, ceea ce arata ca trebuie sa fim foarte circumspecti când este vorba sa acceptam anumite postulate ale stiintei ca adevar final, mai ales atunci când acestea vin în conflict cu Scriptura.

Sa presupunen, totusi, ca afirmatiile stiintei privitor la vechimea universului ar fi reale. Faptul acesta ar veni oare în conflict cu naratiunea creatiunii biblice? Nicidecum, deoarece Biblia pastreaza tacerea în privinta vechimii universului, a sistemului solar si a planetei noastre. În primul verset al Genezei, ea afirma doar atât: „La început, Dumnezeu a facut cerurile si pamântul”, adica universul. Când anume a avut loc acest „început”? Biblia nu ne spune. Între versetul 1, care afirma clar ca Dumnezeu a creat universul, si versetul 2, care descrie imaginea planetei noastre aflata într-o stare de haos („pustiu si gol”), înainte de saptamâna creatiei, a putut sa treaca tot timpul de care ne vorbeste cosmologia actuala. Miliardele de ani de transformare lenta si de racire a cosmosului fara viata, nu presupune nici o contradictie cu textul biblic, pentru ca Scriptura pur si simplu nu spune nimic despre data creatiei cerurilor si pamântului. Ele au fost create într-un timp indefinit, la care Scriptura nu face referire.

Cum ramâne totusi cu opinia care de multa vreme circula printre crestini, privitor la presupusa vechime de 6000 de ani de la creatiune.  Aceeasi incertitudine care exista în privinta metodelor stiintei de datare a vechimii universului si a planetei noastre, exista si în metoda care a fost folosita în stabilirea vechimii lumii de la creatiune pâna astazi, pe baza genealogiilor din Biblie. 

Episcopul anglican James Ussher (1581 – 1656), unul din cei mai importanti oameni de stiinta ai vremii sale, pe baza presupunerii ca nu exista nici un gol în genealogiile biblice din Geneza 1-11, a ajuns la concluzia ca Adam a fost creat în anul 4004 în.Hr., ceea ce ar implica ideea ca de la creatiune pâna în zilele noastre ar fi trecut deja 6000 de ani. Cronologia sa a fost  atasata la vechea editie engleza a Scripturii, numita Scofield Reference Bible, prin intermediul careia teoria sa a devenit populara printre crestini. 

Totusi, presupunerea aceasta nu este corecta, deoarece astazi se stie ca genealogiile nu sunt complete, ci contin multe goluri. Ele au fost asezate în Biblie pentru un scop teologic, si nu pentru a sustine o cronologie exacta a istoriei. Ele arata linia clara de descendenta de-a lungul timpului, însa nu includ toate verigile de legatura dintre parinti si copii. Adesea de la un stramos se trece, peste generatii, direct la un nepot, stranepot sau stra-stranepot. De pilda, în Geneza 11:12 Arpacsad este tatal lui Selah, dar în Luca 3:35-36, între Arpacsad si Selah este introdus Cainan. In Matei 1:8 se spune ca Ioram a fost tatal lui Ozia, dar în lista paralela din 1 Cronici 3:11-14 se vede clar ca între Ioram si Ozia (Azaria)  lipsesc trei generatii, anume Ahazia, Ioas si Amatia. Câte goluri exista în genealogiile biblice si câti ani reprezinta ele, nu se stie. De aceea, o cronologie completa de la creatiune pâna în zilele noastre nu poate fi facuta.

Creationistii care sustin o vârsta recenta a pamântului si a vietii pe el, considera ca vechimea acestuia se afla undeva între 6000 si 15.000 de ani. Ideea acesta este în concordanta si cu cercetarea arheologica, care arata ca cele mai vechi urme de civilizatie umana pe pamânt nu depasesc perioada cuprinsa între 10 mii si 15 mii de ani. Având în vedere faptul ca Scriptura nu ne da date precise privind cronologia istoriei biblice, cred ca se impune o anumita flexibilitate în încercarea de apreciere aproximativa a vârstei vietii pe pamânt.  

Daca am presupune ca afirmatiile stiintei privitor la vechimea universului si ale pamântului ar fi reale, desi exista multa improbabilitate în privinta acesta, atunci ideea unui univers vechi creat de Dumnezeu în urma cu 15 miliarde de ani, si a unui pamânt vechi de 4,5 miliarde de ani, nu ar veni neaparat în conflict cu primul verset al Genezei, desigur daca afirmatia lui este înteleasa ca o declaratie introductiva si separata de naratiunea saptamânii creatiunii, care, în cazul acesta, ar începe dupa descrierea de la versetul 2 a starii de haos în care se gasea planeta noastra, odata cu crearea luminii.

Pornind de la acest moment, Duhul lui Dumnezeu, prezent înca de la început în mentinerea ordinii cosmosului, ca agent al Cuvântului creator divin, intiaza în urma cu câteva mii de ani crearea unei biosfere, legata de saptamâna primelor 7 zile ale istoriei biblice, pe suprafata unui pamânt vechi care nu cunostea nici viata, nici moartea, o biosfera care devine locuinta tuturor vietuitoarelor si a primei perechii de oameni creati de Dumnezeu. Fiintele vii si omul ce constituie acesta biosfera sunt de data recenta, în comparatie cu vechimea Terrei, la fel sunt recente si fosilele care se afla în straturile lui si care s-au produs în urma catastrofei universale a potopului. Daca fosilele ar fi asa de vechi cum presupune evolutionismul, atunci mutatiile genetice maligne provocate de razele cosmice, care provin din spatiu, ar fi distrus deja cu milioane de ani în urma viata pe pamânt.  

In aceasta biosfera, Dumnezeu a creat mai multe tipuri de baza de organizare biologica decât exista acum pe pamânt, asa cum demonstreaza bine documentata explozie a vietii, în ceea ce stiinta numeste perioada Cambriana, si dupa cum arata si diferitele zacaminte fosilifere, în care se gasesc multe organisme fosilizate de animale care astazi nu mai traiesc. Aceste fiinte vii posedau caracteristici de înalta  complexitate si nu erau doar simple animale rudimentare cum se pretinde. Desigur ca de-a lungul timpului speciile animale au cunoscut anumite variatii si schimbari prin adaptarea la mediu, numite microevolutie, însa toate aceste modificari au ramas întotdeauna limitate în cadrul genului si tipului de baza creat. Bogatia genetica a fiecaruia din tipurile de baza create de Dumnezeu era asa de mare încât selectia naturala si artificiala au putut sa produca specii, varietati, rase si subspecii noi. Totusi, discontinuitatile bruste care exista între principalele grupari taxonomice, fara forme de tranzitie între ele, indica clar faptul ca nu a existat o macroevolutie sau evolutie generala de la o specie de baza la alta, si ca ideile trasformiste ale darwinismului nu au nici un fundament real.

Primele straturi lipsite de fosile, ce apar în coloana geologica, apartin perioadei Proterozoice, care s-au putut forma în momentul în care la Cuvântul lui Dumnezeu s-a produs separarea dintre ape si uscat, în ziua a treia a saptamânii creatiei. Restul straturilor ce contin fosile îsi au originea în catastrofa diluviana, care a înnecat întreaga suprafata terestra, îngropând fiintele vii acolo unde se gaseau, într-o forma de fosilizare ecologica sau ambientala. Mai mult decât de ere geologice sau vârste diferite de milioane de ani pentru fiecare strat sedimentar, ar trebui sa se vorbeasca mai degraba de zone ecologice distincte sau ambientale de sedimentare. Majoritatea fosilelor s-au format în scurta peroada de timp cât a durat potopul. Dupa parerea unor creationisti, nu este exclusa posibilitatea ca potopul sa fi fost provocat de impactul asupra pamântului a unui enorm meteorit.

Vechimea foarte mare pe care evolutionismul o atribuie rocilor si fosilelor se datoreaza erorilor introduse în determinarea elementelor radioactive prezente în ele, ca urmare a modificarilor provocate de aceasta catastrofa globala si de altele pe care le-a suferit pamântul în istoria lui. Potopul universal a putut sa provoace de asemenea alte mari cataclisme, ca de pilda, separarea continentala, extinctia dinozaurilor si a multor altor specii, o schimbare climatica universala drastica, aparitia foselor marine si ridicarea lanturilor muntoase, schimbarea câmpului electromagnetic al pamântului, etc. Toate aceste cataclisme, care au urmat schimbarilor dramatice prin care a trecut planeta noastra odata cu instalarea entropiei generale datorita caderii în pacat, au operat modificari radioactive drastice, care fac ca metodele radiometrice folosite în stabilirea vechimii fosilelor si a straturilor geologice sa nu fie precise, dimpotriva sa duca la erori grave de calcul.

În concluzie, între naratiunea creatiunii biblice si datele stiintei exista un conflict, însa acesta nu este unul obiectiv ci artificial. Este un conflict introdus de interpretarile care se dau acestor date, fie pe baze pur filozofice si ideologice, fie datorita unor criterii de analiza bazate pe anumite presupuneri ce nu pot fi demonstrate, criterii care nu tin cont de anumiti factori de eroare ce pot interveni si modifica drastic concluziile analizei stiintifice, ca urmare a evenimentelor catastrofice care au survenit în istoria geologica si biologica a planetei noastre. 

Caracterul literal si istoric al Genezei 1-11.

La 24 noiembrie 1859, editura J.M Dent & Sons of London a lansat distribuirea cartii Originea Speciilor, de Charles Darwin. Cartea aceasta urma sa aiba o influenta decisiva în schimbarea definitiva a perceptiei pe care cei mai multi o aveau privitor la originea omului. Inainte ca Darwin sa fi scris aceasta carte, propria lui convingere despre origini suferise o modificare radicala. In tinerete, parintii sai îl trimisesera la Universitatea din Cambridge ca sa devina pastor. De fapt, singura lui diploma obtinuta a fost în teologie. Paralel cu teologia, facuse si niste cursuri de geologie si biologie. Dupa terminarea studiilor a facut o calatorie de cinci ani pe mare la bordul vasului H.M.S.Beagle, timp în care atitudinile si convingerile lui religioase s-au schimbat într-un mod drastic.

În 1959, a fost editata o autobiografie a lui Darwin, în care se afla urmatoarea lui declaratie: “In aceea vreme, în mod treptat, am ajuns sa vad ca Vechiul Testament cu evidenta lui falsa istorie a omenirii si cu atribuirea de simtaminte ale unui tiran razbunator lui Dumnezeu, nu era mai demn de încredere decât cartile sacre ale hindusilor, sau decât credintele oricarui barbar”, (Barlow, Nora, ed. (1959), The Autobiography of Charles Darwin 1809-1882 with Original Omissions Restored p.85). Inainte ca Darwin sa se dedice în totalitate doctrinei evolutiei, a trebuit sa-si abandoneze  încrederea în istoricitatea Vechiului Tesatament si credinta sa în învatatura lui privitoare la origini. Odata realizata aceasta schimbare de convingere, el a fost pregatit sa creeze tot felul de scenarii evolutioniste, evident fara nici un discomfort sufletesc.

În urmatoarele doua citate din cartea „Bales, James D. and Woolsey Teller, The Existence of God—A Debate (Shreveport, LA: Lambert)”,  se pot vedea clar motivatiile ideologice pentru care dogma evolutionista s-a bucurat si înca se bucura de atâta suport si promovare, în ciuda lipsei unei baze stiintifice în favoarea ei: “Daca evolutia este acceptata, Adam si Eva dispar Aceasta istorie, aceasta fabula a Bibliei, este o mitologie interesanta dar nu reprezinta adevarata panorama a originii omului” (p. 54), spunea Woosley Teller, presedintele Asociatiei Americane pentru Progresul Ateismului . Iar ateul Dorse Hagar face urmatoarea declaratie: “Responsabilitatea cea mai importanta a geologului are de-a face cu efectul concluziilor lui asupra vietilor spirituale si mentale ale oamenilor. Primii geologi au luptat sa elibereze lumea de miturile creatiei biblice. Milioane de oameni traiesc înca în sclavie mentala, controlati de sarlatani ignoranti care accepta Biblia ca ultimul cuvânt în stiinta. . . Dezvoltarea omului din forme simple de viata, chiar si astazi cauzeaza multa controversa printre “fundamentalisti”, care se agata de o credinta literala in Biblie”(p.12).

 Ceea ce surprinde privitor la felul în care este tratata cartea Genezei nu este atât de mult atitudinea unor necredinciosi ca cei de mai sus, cât pozitia de compromis a unor crestini, care, din motive lipsite de obiectivitate, din ratiuni de eruditie si recunoastere academica, au acceptat unele din tezele dogmei ateiste, în dauna integritatii si inspiratiei Scripturii. Este trist sa citesti, de pilda, cum editorul Dictionarului Biblic Westminster scria: „Recitalul faptelor creatiei în mod evident nu este un raport literal, istoric.” (p.119).

 Iata câteva motive pentru Geneza 1-11 trebuie privita ca un raport literal si istoric:

1. Stilul literar al acestor capitole nu sugereaza o abordare mitologica sau alegorica. Celebrul erudit biblist Edward J. Young spune: “Geneza capitolul 1 nu este o poezie, o saga sau mit, ci o istorie sincera si demna de încredere, si pentru ca este o revelatie divina, ea raporteaza cu exactitate faptele despre care vorbeste. Istoricitatea capitolului 1 din Geneza se poate vedea din urmatoarele consideratii: 1. El are o relatie intima cu restul cartii. Restul cartii (de pilda, generatiile) presupune raportul creatiunii, iar raportul creatiunii pregateste ceea ce urmeaza. Ambele parti ale Genezei sunt parti integrale ale cartii si se completeaza una pe cealalta. 2. Caracteristicile poeziei ebraice lipsesc. Exista relatari poetice ale creatiei, dar acestea formeaza un contrast izbitor cu Geneza 1”.

Nu exista diferente de stil si sintaxa între Geneza 1-11 si Geneza 12-50. Acelasi tip narativ, acelasi stil de scriere se afla în ambele sectiuni ale cartii. Nu exista în ea nici o urma de descriere alegorica sau figurativa. Cititorul evreu, cunoscator al limbii originale în care a fost scrisa Geneza, nu poate percepe decât natura literala si istorica a naratiunii. Orice calificare mitologica sau alegorica a primelor capitole din Geneza este lipsita de fundament literar obiectiv. Motivatia ei nu poate fi decât compromisul fata de o dogma straina si contrara Scripturii.  

2. Domnul Isus Hristos s-a referit la Geneza ca la o istorie reala. Atunci când, în Matei 19:4-6, El a citat din Geneza 1 si 2, privitor la porunca casatoriei, implicit a considerat ca aceste capitole sunt, nu numai reale din punct de vedere istoric, dar si inspirate. El a vorbit despre potopul lui Noe ca despre un eveniment istoric real (Matei 24:37. . .). S-a referit la Abel, de asemenea, ca la un personaj istoric real. A numit pe diavol “tatal minciunii” (Ioan 8:44), referindu-Se la Geneza 3:4 ca la ceva real. Iar, în Ioan 5:46-47 a spus: “Caci daca ati crede pe Moise, M-ati crede si pe Mine, pentru ca el a scris despre Mine. Dar daca nu credeti cele scrise de el, cum veti crede cuvintele Mele?”. Moise, scriitorul Genezei si Isus stau împreuna, sau cad împreuna. Acei crestini care resping caracterul istoric, literal si real al Genezei 1-11, nu mai pot sustine ca Isus a vorbit adevarul. A nega veridicitatea istorica a raportului creatiunii submineaza practic autoritatea Noului Testament si a lui Isus Hristos Însusi. Un crestin responsabil nu-si va asuma un asemnea risc.

3. Scriitorii inspirati ai Noului Testament au citat din Geneza si au adus argumente doctrinale care depind de istoricitatea raportului ei. Cu exceptia epistolei catre Filimon si a epistolelor 2 si 3 Ioan, toate celelalte carti ale Noului Testament citeaza sau fac aluzii la Geneza. Din cele 50 de capitole ale Genezei doar 7 (20,24,34,36,40,43,44) nu sunt citate. Fiecare din primele 11 capitole ale Genezei este citat sau i se face o referire în Noul Testament. Nici unul nu este omis. In tot Noul Testament exista în jur de 200 de referinte la Geneza, dintre care mai mult de jumatate sunt la primele 11 capitole. Privitor la Geneza 1-3 (creatia) sunt 63 de referinte, la potop 14, iar restul de 58 la Avraam.

Apostolul Pavel a declarat potrivit raportului creatiunii ca femeia este din barbat (1Corinteni 11:8,12). El a numit pe Adam si Eva pe nume (1Timotei 2:13) si a considerat pe Adam la fel de istoric ca si Moise (Romani 5:14) sau Isus (1 Corinteni 15:45-47). A spus ca Adam este primul om (1Corinteni 15:45). De asemenea a declarat ca “sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui” (2Corinteni 11:3). S-a referit la intrarea pacatului si a mortii în lume prin Adam (Romani 5:12. . .). Apostolul Petru a folosit istoria potopului pentru a face o analogie a mântuirii noastre (1Petru 3) si s-a referit la pamântul creat si acoperit de apa ca la ceva ce a avut loc în realitate (2Petru 3:5). Se pot da si alte exemple. Este imposibil sa numesti   primele 11 capitole ale Genezei un mit, o alegorie sau creatie poetica, fara sa subminezi în acelasi timp integritatea întregii Scripturi.

4. Naratiunea literala si istorica a Genezei este relationata direct cu doctrina mânturii omenirii. Daca relatarea Genezei despre caderea omului în pacat nu este reala, atunci de ce ar mai fi necesara rascumpararea prin Isus Hristos? Vechiul Testament prezinta originea omului, caderea sa, incapacitatea lui de a se reabilita pe sine si îl educa, atât prin sitemul mozaic al jertfelor, cât si prin profeti, despre nevoia lui de a fi mântuit. Noul Testament Îl arata pe Isus Hristos ca raspunsul la aceasta nevoie. Ca urmare, ambele testamente formeaza o unitate a naratiunii si a scopului. Relatarile lor sunt atât de interconectate ca nu pot fi separate si în acelasi timp sa se sustina ca mânturiea este o necesitate umana. De aceea, daca Geneza nu este un adevar literal si istoric, atunci Isus, asa cum este prezentat in Noul Testament, nu este necesar. Completa istoricitate a relatarii Genezei despre Adam si Eva este absolut cruciala pentru revelatia completa a planului lui Dumnezeu de mântuire.

5. Geneza are un rol decisiv în trasarea descendentei mesianice de-a lungul istoriei. Raportul biblic al caderii omului în pacat contine promisiunea mântuirii prin samânta femeii (Geneza 3:1-15). Restul Vechiului Testament descopera pastrarea providentiala a liniei de descendenta a semintei mesianice prin intermediul lui Adam, Set, Noe, Avraam, Moise, David, etc., pâna la culminarea ei în Isus Hristos. Pentru ca linia aceasta a descendentei mesianice sa poat fi trasata istoric de la Adam la Hristos, caderea lui Adam, descrisa clar si literal în primele capitole ale Genezei, trebuie privita ca ceva factual si adevarat. Orice negare a istoricitatii primelor capitole ale Genezei va face din linia descendentei mesianice o chestiune neistorica si neimportanta. Acesta însa va conduce la neîncredere în Cuvântul lui Dumnezeu si la distrugerea credintei în natura supranaturala a Domnului Isus Hristos si în mântuirea pe care El a câstigat-o într-un mod supranatural, prin moartea si învierea Sa.

In concluzie, daca ne îndoim de natura literala si istorica a primelor capitole ale Genezei, atunci nu mai putem sa acceptam conceptul biblic despre originea omului, unitatea dintre Vechiul si Noul Testament în marturia lor despre venirea Mântuitorului, planul lui Dumnezeu de mânturie, natura lui Isus Hristos de Fiu al lui Dumnezeu, veracitatea Scripturii si calitatea ei de Cuvânt inspirat. Acel crestin care se îndoieste de raportul Genezei, îsi va schimba întreaga atitudine fata de Biblie, pentru ca credinta lui a fost erodata de false învataturi. Iar teoria evolutionista este o învatatura falsa, o doctrina filozofica desarta, chiar daca este îmbracata în haina înselatoare a scientismului.

Cu siguranta, cuvintele de mustrare adresate de Domnul celor doi ucenici pe calea catre Emaus pot fi aplicate multor crestini de astazi: “O nepriceputilor si zabavnici cu inima, când este vorba sa credeti tot ce au spus proorocii” (Luca 24:25). Problema noastra de baza astazi în privinta originilor nu este ca suntem ignoranti privitor la teoriile si speculatiile oamenilor. Problema noastra este ca nu cunoastem nici Scripturile, dar nici puterea lui Dumnezeu.