10.02.2011
Tot ceea ce intra in categoria de „frumos”, ca de pilda, peisaje naturale, arta, religie, etc., are in sine o mare putere virtuala de impresionare, de incantare, de atractie fermecatoare asupra omului. Insa, aceasta devine actuala si efectiva, si isi poate atinge capacitatea ei maxima, numai atunci cand centri senzoriali ai receptivitatii si perceptiei persoanei asupra careia se exercita stimulii obiectului frumos, sunt intensificati si sensibilizati printr-o dragoste deosebita nutrita cu pasiune in suflet fata de acel obiect. Cum ai putea aprecia, de pilda, frumusetea rasaritului si apusului de soare, a curcubeului dupa ploaie, a gradinii pline cu flori de forme si culori variate si parfum imbietor sau a unei livezi de migdali infloriti daca nu ai fi un pasionat iubitor al naturii? Cum ai putea valora frumusetea unei picturi, a unei simfonii sau al unui oratoriu, daca nu ti-ai dezvoltat gustul si dragostea pentru ceea ce este mai rafinat si mai sublim in creatia sufletului si spiritului omenesc?
Iubirea este singura sansa pentru ca omul sa-si poata gasi implinirea personalitatii si menirea sa ca fiinta umana, in interactiunea lui cu mediul natural si social in care a fost asezat sa traiasca. Cine iubeste este mai optimist in viata, mai pozitiv in infruntarea circumstantelor nefavorabile, mai bun si mai generos cu oamenii. El este inclinat sa incurajeze, sa stimuleze, sa aprecieze. El are o bucurie a vietii si un sens inalt al ei. Pentru ca dragostea este transformatoare. Ea il innobileaza si-l face mai valoros. Dragostea ii confera calitate, atat in sensul valorii personale, cat si in cel al unei vieti traite pe deplin.
Dar, daca ar fi sa cercetam mai indeaproape propria noastra inima, oare ce ar putea fi mai „frumos” in viata aceasta decat sa iubesti si sa faci fericita persoana, care, eventual, te-a cucerit prin raspunsul ei, pe masura, dragostei tale?
Desigur, aici nu este vorba de dragostea fireasca, atinsa de egoism, care izvoraste din senzualitate si face din aceasta scopul ei principal. O dragoste limitata doar la acest nivel nu este decat un surogat, care se stinge la fel de repede pe cat se aprinde. Insa, dragostea autentica, rod al Duhului Sfant, care pune accentul, nu atat pe ceea ce ARE persoana, ci pe ceea ce ESTE ea in sine, sub aspectul valorilor ei launtrice, spirituale, este durabila, deoarece, acestea reprezinta esenta personalitatii si fiintei sale, care se inscriu in linie de continuitate cu existenta de dincolo de ultima clipa. Ele apartin „omului launtric” care „se inoieste din zi in zi”, pe cand „omul nostru de afara” este trecator (2Cor.5:16).
Tot ceea ce are persoana sub aspectul posesiunilor, statutului social, frumusetii si esteticii corporale este circumstantial, vremelnic si perisabil, in timp ce dragostea care vine de la Dumnezeu „nu va pieri niciodata”. Cel care traieste o viata fireasca, exclusiv la nivelul materiei, va iubi doar ceea ce este exterior persoanei, frumusetea ei fizica, insa odata cu instalarea obisnuintei si rutinei, si mai rau, odata cu ofilirea fizica, indiferent cu cata estetica si armonie s-ar fi manifestat candva frumosul, pasiunea unei asemenea iubiri se stinge.
Dar, cel nascut din nou, care traieste o viata duhovniceasca, va iubi ceea ce este interior si esential persoanei, pentru ca va gasi o corespondenta cu ceea ce el insusi este in sine si cu sistemul sau de valori. Aceasta ii va permite sa dezvolte cu persoana iubita, dincolo de nivelul fizic, o relatie de prietenie, de interes pentru binele ei, de generozitate si empatie.
Ei se doresc sa fie impreuna, nu doar pentru experienta erotica ce si-o pot oferi unul altuia, care isi poate pierde motivatia odata cu consumarea ei, ci, mai mult, pentru dialog, schimb de idei si impresii, pasiuni comune, activitati spirituale impreuna, gesturi de tandrete si simpatie, confirmare emotionala si al simtamantului de apartenenta.
O asemenea iubire, nu apune odata cu vremea, deoarece ea se aprofundeaza sufleteste, in raport invers proportional timpului. In ea nu este plicitseala si rutina, deoarece ea insasi este un izvor de nou, prospetime si creativitate. Ea va dura si in iarna vietii, cu parul nins, cu ochii impodobiti de cearcane si cutele brazdand obrazul, pentru ca ei sunt posesorii frumusetii spiritului si dragostei nepieritoare.
Tot ceea ce intra in categoria de „frumos”, ca de pilda, peisaje naturale, arta, religie, etc., are in sine o mare putere virtuala de impresionare, de incantare, de atractie fermecatoare asupra omului. Insa, aceasta devine actuala si efectiva, si isi poate atinge capacitatea ei maxima, numai atunci cand centri senzoriali ai receptivitatii si perceptiei persoanei asupra careia se exercita stimulii obiectului frumos, sunt intensificati si sensibilizati printr-o dragoste deosebita nutrita cu pasiune in suflet fata de acel obiect. Cum ai putea aprecia, de pilda, frumusetea rasaritului si apusului de soare, a curcubeului dupa ploaie, a gradinii pline cu flori de forme si culori variate si parfum imbietor sau a unei livezi de migdali infloriti daca nu ai fi un pasionat iubitor al naturii? Cum ai putea valora frumusetea unei picturi, a unei simfonii sau al unui oratoriu, daca nu ti-ai dezvoltat gustul si dragostea pentru ceea ce este mai rafinat si mai sublim in creatia sufletului si spiritului omenesc?
Iubirea este singura sansa pentru ca omul sa-si poata gasi implinirea personalitatii si menirea sa ca fiinta umana, in interactiunea lui cu mediul natural si social in care a fost asezat sa traiasca. Cine iubeste este mai optimist in viata, mai pozitiv in infruntarea circumstantelor nefavorabile, mai bun si mai generos cu oamenii. El este inclinat sa incurajeze, sa stimuleze, sa aprecieze. El are o bucurie a vietii si un sens inalt al ei. Pentru ca dragostea este transformatoare. Ea il innobileaza si-l face mai valoros. Dragostea ii confera calitate, atat in sensul valorii personale, cat si in cel al unei vieti traite pe deplin.
Dar, daca ar fi sa cercetam mai indeaproape propria noastra inima, oare ce ar putea fi mai „frumos” in viata aceasta decat sa iubesti si sa faci fericita persoana, care, eventual, te-a cucerit prin raspunsul ei, pe masura, dragostei tale?
Desigur, aici nu este vorba de dragostea fireasca, atinsa de egoism, care izvoraste din senzualitate si face din aceasta scopul ei principal. O dragoste limitata doar la acest nivel nu este decat un surogat, care se stinge la fel de repede pe cat se aprinde. Insa, dragostea autentica, rod al Duhului Sfant, care pune accentul, nu atat pe ceea ce ARE persoana, ci pe ceea ce ESTE ea in sine, sub aspectul valorilor ei launtrice, spirituale, este durabila, deoarece, acestea reprezinta esenta personalitatii si fiintei sale, care se inscriu in linie de continuitate cu existenta de dincolo de ultima clipa. Ele apartin „omului launtric” care „se inoieste din zi in zi”, pe cand „omul nostru de afara” este trecator (2Cor.5:16).
Tot ceea ce are persoana sub aspectul posesiunilor, statutului social, frumusetii si esteticii corporale este circumstantial, vremelnic si perisabil, in timp ce dragostea care vine de la Dumnezeu „nu va pieri niciodata”. Cel care traieste o viata fireasca, exclusiv la nivelul materiei, va iubi doar ceea ce este exterior persoanei, frumusetea ei fizica, insa odata cu instalarea obisnuintei si rutinei, si mai rau, odata cu ofilirea fizica, indiferent cu cata estetica si armonie s-ar fi manifestat candva frumosul, pasiunea unei asemenea iubiri se stinge.
Dar, cel nascut din nou, care traieste o viata duhovniceasca, va iubi ceea ce este interior si esential persoanei, pentru ca va gasi o corespondenta cu ceea ce el insusi este in sine si cu sistemul sau de valori. Aceasta ii va permite sa dezvolte cu persoana iubita, dincolo de nivelul fizic, o relatie de prietenie, de interes pentru binele ei, de generozitate si empatie.
Ei se doresc sa fie impreuna, nu doar pentru experienta erotica ce si-o pot oferi unul altuia, care isi poate pierde motivatia odata cu consumarea ei, ci, mai mult, pentru dialog, schimb de idei si impresii, pasiuni comune, activitati spirituale impreuna, gesturi de tandrete si simpatie, confirmare emotionala si al simtamantului de apartenenta.
O asemenea iubire, nu apune odata cu vremea, deoarece ea se aprofundeaza sufleteste, in raport invers proportional timpului. In ea nu este plicitseala si rutina, deoarece ea insasi este un izvor de nou, prospetime si creativitate. Ea va dura si in iarna vietii, cu parul nins, cu ochii impodobiti de cearcane si cutele brazdand obrazul, pentru ca ei sunt posesorii frumusetii spiritului si dragostei nepieritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu