18.11.2010
Ma aflu in trafic, in dreptul orasului Castellón, pe soseaua nationala 340, ce strabate toata coasta mediteraneana, de la coloanele lui Hercule ale Gibraltarului, pana la muntii Pirinei, fortareata naturala de aparare, cu mai bine de un mileniu in urma, a crestinatatii europene, in fata asaltului cuceritor musulman.
La vreo 3 km in largul marii, vad cateva vapoare ce-si asteapta permisiunea de intrare in port. Desi le privesc de la distanta, le pot distinge destul de bine dimensiunile impresionante, pentru unele dintre ele, neputand gasi termen de comparatie in cladirile orasului, care, de la inaltimea soselei, imi ofera o vedere panoramica in intinderea lui spre mare. Asa cum stau nemiscate pe apa linistita, au un aspect maiestos si grandios. Par invaluite in mantia victoriei, dupa ce, strabatand distante uriase pe marile si oceanele lumii, au biruit in lupta lor cu valurile agitate de furtuni napraznice. Ajunse in fata portului, ele isi asteapta semnalul de intrare pentru a-si arunca ancora, marcand astfel incheierea cu succes a misiunii avute.
Totusi, nu toate vapoarele ajung la destinatie. Unele naufragiaza si sfarsesc definitiv in adancul marii. Altele, sufera daune grave in lupta lor cu stihiile intempestive si au nevoie de reparatii considerabile inainte sa fie repuse in circulatie, pentru a-si indeplini menirea. Iar, altele ajung sa se deplaseze in deriva, spre nicaieri, in voia vanturilor si valurilor, fara control si directie, abandonate de personalul de bord, asa cum s-a intamplat uneori in cazurile misterioase si inexplicabile, de pilda cele din triunghiul Bermundelor.
In anumite privinte, asemenea vapoarelor pe mare este si viata noastra pe pamant. Calatorim in aceasta lume pe marea vietii agitata uneori de furtuni si valuri napraznice. Adesea, ne luptam din greu cu eforturi disperate sa ne mentinem la suprafata, pentru a nu fi inghititi de apele furioase. Cand elementele dezlantuite se linistesc, ne bucuram ca am scapat, iar perspectiva ajungerii la destinatie ne umple de speranta si ne da curaj sa inaintam spre tinta.
Uneori, insa, valurile ne izbesc cu atata brutalitate, provocandu-ne serioase daune si vatamari. Se intampla asta cand dragostea se transforma in ura si legaturile de familie se destrama, cand te confrunti cu un esec profesional, cand suferi nedreptati grave si pierderi irecuperabile. In toate aceste situatii sau altele pe masura, recuperarea este nu numai necesara ci si posibila, deoarece viata are in sine legi ale vindecarii si innoirii, atat sub aspect fizic, cat si psihologic sau spiritual, aducand sansa unui nou inceput, ce transforma necazul, vatamarea sau dauna in istorie, iar fericirea si bucuria intr-o realitate actuala si de perspectiva.
Din nefericire, sunt destui acei care, sub loviturile nemiloase si crunte ale furtunilor iscate pe marea vietii lor, raniti, vatamati si deziluzionati, in loc sa caute vindecarea si recuperarea bucuriei de a trai, ratacesc in deriva, in voia circumstantelor, calatorind fara scop si destinatie, spre nicaieri. In timp ce unii se resemneaza la o viata de vagabondaj, sau de uitare de sine prin consumul de diferite substante ce le asigura evadarea temporara din nimicnicia si drama vietii lor, altii abandonati de facultatile necesare controlului si directiei vietii, ocupa spitalele de boli nervoase si ospiciile, parasiti de ei insisi si de semenii lor, in timp ce altii, mai rau, complet deceptionati si fara nici o speranta, isi pun capat vietii, in multe cazuri, dupa ce au luat prin crima si viata persoanei considerata de ei vinovata de tragedia vietii lor.
Din fericire, noi, cei loviti de valuri napraznice in experientele personale din trecut sau prezent, ce avem o credinta si o speranta, care, ca o “ancora a sufletului”, “patrunde dincolo de perdeaua dinlauntrul Templului” ceresc, (Evrei 6:19), in Sfanta Sfintelor, unde Domnul Isus ne este Mare Preot, continuam sa calatorim spre un scop si o destinatie precisa, fara ca incercarile si loviturile valurilor sa naufragieze corabia vietii noastre. Cata vreme avem credinta fundamentata pe Mantuitorul Isus Hristos, care a poruncit marii Galileii sa se linisteasca, iar furtuna s-a potolit indata, putem avea certitudinea ajungerii in siguranta la destinatie, pentru ca El este Domn, atat peste natura, cat si peste circumstantele provocatoare de valuri si furtuni ce ar putea sa ne loveasca dureros, uneori. De aceea, suntem plini de incredere, ca intr-o zi, o zi pe care o va hotari Dumnezeu, dupa ce ne vom fi terminat calatoria pe acest pamant, vom ajunge la limanul linistit, in portul odihnei si fericirii, asa cum au ajuns deja unii din cei dragi ai nostri, care si-au pastrat credinta pana la sfarsit si au incheiat calatoria impreuna cu Domnul.
Ma aflu in trafic, in dreptul orasului Castellón, pe soseaua nationala 340, ce strabate toata coasta mediteraneana, de la coloanele lui Hercule ale Gibraltarului, pana la muntii Pirinei, fortareata naturala de aparare, cu mai bine de un mileniu in urma, a crestinatatii europene, in fata asaltului cuceritor musulman.
La vreo 3 km in largul marii, vad cateva vapoare ce-si asteapta permisiunea de intrare in port. Desi le privesc de la distanta, le pot distinge destul de bine dimensiunile impresionante, pentru unele dintre ele, neputand gasi termen de comparatie in cladirile orasului, care, de la inaltimea soselei, imi ofera o vedere panoramica in intinderea lui spre mare. Asa cum stau nemiscate pe apa linistita, au un aspect maiestos si grandios. Par invaluite in mantia victoriei, dupa ce, strabatand distante uriase pe marile si oceanele lumii, au biruit in lupta lor cu valurile agitate de furtuni napraznice. Ajunse in fata portului, ele isi asteapta semnalul de intrare pentru a-si arunca ancora, marcand astfel incheierea cu succes a misiunii avute.
Totusi, nu toate vapoarele ajung la destinatie. Unele naufragiaza si sfarsesc definitiv in adancul marii. Altele, sufera daune grave in lupta lor cu stihiile intempestive si au nevoie de reparatii considerabile inainte sa fie repuse in circulatie, pentru a-si indeplini menirea. Iar, altele ajung sa se deplaseze in deriva, spre nicaieri, in voia vanturilor si valurilor, fara control si directie, abandonate de personalul de bord, asa cum s-a intamplat uneori in cazurile misterioase si inexplicabile, de pilda cele din triunghiul Bermundelor.
In anumite privinte, asemenea vapoarelor pe mare este si viata noastra pe pamant. Calatorim in aceasta lume pe marea vietii agitata uneori de furtuni si valuri napraznice. Adesea, ne luptam din greu cu eforturi disperate sa ne mentinem la suprafata, pentru a nu fi inghititi de apele furioase. Cand elementele dezlantuite se linistesc, ne bucuram ca am scapat, iar perspectiva ajungerii la destinatie ne umple de speranta si ne da curaj sa inaintam spre tinta.
Uneori, insa, valurile ne izbesc cu atata brutalitate, provocandu-ne serioase daune si vatamari. Se intampla asta cand dragostea se transforma in ura si legaturile de familie se destrama, cand te confrunti cu un esec profesional, cand suferi nedreptati grave si pierderi irecuperabile. In toate aceste situatii sau altele pe masura, recuperarea este nu numai necesara ci si posibila, deoarece viata are in sine legi ale vindecarii si innoirii, atat sub aspect fizic, cat si psihologic sau spiritual, aducand sansa unui nou inceput, ce transforma necazul, vatamarea sau dauna in istorie, iar fericirea si bucuria intr-o realitate actuala si de perspectiva.
Din nefericire, sunt destui acei care, sub loviturile nemiloase si crunte ale furtunilor iscate pe marea vietii lor, raniti, vatamati si deziluzionati, in loc sa caute vindecarea si recuperarea bucuriei de a trai, ratacesc in deriva, in voia circumstantelor, calatorind fara scop si destinatie, spre nicaieri. In timp ce unii se resemneaza la o viata de vagabondaj, sau de uitare de sine prin consumul de diferite substante ce le asigura evadarea temporara din nimicnicia si drama vietii lor, altii abandonati de facultatile necesare controlului si directiei vietii, ocupa spitalele de boli nervoase si ospiciile, parasiti de ei insisi si de semenii lor, in timp ce altii, mai rau, complet deceptionati si fara nici o speranta, isi pun capat vietii, in multe cazuri, dupa ce au luat prin crima si viata persoanei considerata de ei vinovata de tragedia vietii lor.
Din fericire, noi, cei loviti de valuri napraznice in experientele personale din trecut sau prezent, ce avem o credinta si o speranta, care, ca o “ancora a sufletului”, “patrunde dincolo de perdeaua dinlauntrul Templului” ceresc, (Evrei 6:19), in Sfanta Sfintelor, unde Domnul Isus ne este Mare Preot, continuam sa calatorim spre un scop si o destinatie precisa, fara ca incercarile si loviturile valurilor sa naufragieze corabia vietii noastre. Cata vreme avem credinta fundamentata pe Mantuitorul Isus Hristos, care a poruncit marii Galileii sa se linisteasca, iar furtuna s-a potolit indata, putem avea certitudinea ajungerii in siguranta la destinatie, pentru ca El este Domn, atat peste natura, cat si peste circumstantele provocatoare de valuri si furtuni ce ar putea sa ne loveasca dureros, uneori. De aceea, suntem plini de incredere, ca intr-o zi, o zi pe care o va hotari Dumnezeu, dupa ce ne vom fi terminat calatoria pe acest pamant, vom ajunge la limanul linistit, in portul odihnei si fericirii, asa cum au ajuns deja unii din cei dragi ai nostri, care si-au pastrat credinta pana la sfarsit si au incheiat calatoria impreuna cu Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu