04.08.2011 - Motto: Psalmul 15
Poezia se foloseste de o amintire vie, din copilaria mea traita pe malul râului Mures, care in fiecare primavara, la topirea zapezii de la munte, se umfla, deseori depasindu-si matca, si lua cu sine resturile si gunoaiele pe care, pe vremea aceea, oamenii le mai aruncau pe marginea lui. O ilustratie in versuri despre cei care-si fac din ipocrizie, minciuna si josnicie un mod de viata. Nu ai cum sa-i opresti, nu ai cum sa te feresti de otrava lor, atata timp cat traiesti in lume. Totusi, macar atat poti sa faci, anume sa te detasezi prin cuvant si atitudine de ei.
Cand soarele de primavara surade crestelor de munti.
Zapada troienita-n iarna, topita cade printre stanci.
Prin vai adanci si defileuri, suvoaie repezi curg in jos.
Torenti-n iures umfla râul, care devine furios.
Pe apa sa involburata gunoaie linistit plutesc.
Nu se afunda precum piatra, ci-n voia lor calatoresc.
Nici nu le pasa ca-s vazute in murdarie si dezgust.
Isi joaca rolul ca-intr-o scena de teatru ieftin, de prost gust.
Mandria lor este-n rusinea ce-si dezvelesc, ca ce-i mai bun.
Ce pot sa-arate-n rasul lumii, precum o minte de nebun.
Aceste versuri sunt o pilda, a celor care sunt usori.
In bunul simt si in decenta, si-n ce-i mai sfant, blasfematori.
Intotdeauna-i vezi deasupra, plutind ca ceva valoros.
Pretind ca-s oameni demni si vrednici, si se imbraca-asa frumos.
In haina falsa a minciunii, cu maiestrie strecurata.
Inseala cu vorbe murdare, din inima lor necurata.
.
Se scalda-n barfe si-n nimicuri, in tot ce e neserios.
In intriga si-n calomnie. Ce poate fi mai odios?
Vor fi si unii ce-i vor crede, caci nici ei mult nu cantaresc.
In ce e bun si ce-i valoare, in caracter dumnezeiesc.
.
Oamenii-acestia nu-si dau seama, de consecinta faptei lor.
Sunt imaturi, iresponsabili, trec peste toate prea usor!
De ei sa fugi cat mai departe, ca sufletul ti-l otravesc.
Sa stai cu cei onesti ce-n viata, pe cinste si-adevar zidesc
Poezia se foloseste de o amintire vie, din copilaria mea traita pe malul râului Mures, care in fiecare primavara, la topirea zapezii de la munte, se umfla, deseori depasindu-si matca, si lua cu sine resturile si gunoaiele pe care, pe vremea aceea, oamenii le mai aruncau pe marginea lui. O ilustratie in versuri despre cei care-si fac din ipocrizie, minciuna si josnicie un mod de viata. Nu ai cum sa-i opresti, nu ai cum sa te feresti de otrava lor, atata timp cat traiesti in lume. Totusi, macar atat poti sa faci, anume sa te detasezi prin cuvant si atitudine de ei.
Cand soarele de primavara surade crestelor de munti.
Zapada troienita-n iarna, topita cade printre stanci.
Prin vai adanci si defileuri, suvoaie repezi curg in jos.
Torenti-n iures umfla râul, care devine furios.
Pe apa sa involburata gunoaie linistit plutesc.
Nu se afunda precum piatra, ci-n voia lor calatoresc.
Nici nu le pasa ca-s vazute in murdarie si dezgust.
Isi joaca rolul ca-intr-o scena de teatru ieftin, de prost gust.
Mandria lor este-n rusinea ce-si dezvelesc, ca ce-i mai bun.
Ce pot sa-arate-n rasul lumii, precum o minte de nebun.
Aceste versuri sunt o pilda, a celor care sunt usori.
In bunul simt si in decenta, si-n ce-i mai sfant, blasfematori.
Intotdeauna-i vezi deasupra, plutind ca ceva valoros.
Pretind ca-s oameni demni si vrednici, si se imbraca-asa frumos.
In haina falsa a minciunii, cu maiestrie strecurata.
Inseala cu vorbe murdare, din inima lor necurata.
.
Se scalda-n barfe si-n nimicuri, in tot ce e neserios.
In intriga si-n calomnie. Ce poate fi mai odios?
Vor fi si unii ce-i vor crede, caci nici ei mult nu cantaresc.
In ce e bun si ce-i valoare, in caracter dumnezeiesc.
.
Oamenii-acestia nu-si dau seama, de consecinta faptei lor.
Sunt imaturi, iresponsabili, trec peste toate prea usor!
De ei sa fugi cat mai departe, ca sufletul ti-l otravesc.
Sa stai cu cei onesti ce-n viata, pe cinste si-adevar zidesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu