Invitatia lui Isus

26.11.2011

“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30).

A. 1. “Veniti la Mine” este o invitatie. Ea arata catre un Dumnezeu cu fatza zambitoare, luminata si plina de bunavointa, care cheama, invita, primeste, care este cu bratele intinse si usa deschisa, pentru cel care aude, care doreste sa vina, sa intre.

Ce imagine diferita despre Dumnezeu este aceasta, in comparatie cu imaginea unui Dumnezeu distant, rece, exigent si aspru, pe care o aveau ascultatorii initiali ai acestei invitatii! Ei erau oameni umili, simpli si fara educatie formala (vers.25), care isi aveau propria lor imagine despre Dumnezeu, obtinuta din modelele despre El, oferite de reprezentantii Lui pamantesti: fariseii, saducheii, preotii si levitii. Scrupulozitatea, mandria si superioritatea religioasa, insotite de raceala, dispretul si indiferenta celor care se considerau calauze spirituale, nu numai ca deformau imaginea adevarata despre El, dar, mai mult, ii impiedica pe oameni sa vina la El.

Mesajul lui Isus, insa, este cu totul diferit, nu numai in cuvinte rostite, ci si in atitudine si comportament. El cade asupra inimilor lor ca si o ploaie binecuvantata asupra pamantului uscat de seceta. Vocea Lui duioasa si prietenoasa, se aude rostind: “Veniti la Mine!”. El invita pe oameni la Sine. El ii primeste pe “cei truditi si impovarati”. El nu respinge, nu inchide usa. Si, pentru ca ascultatorii Sai Il considerau un prooroc, ei puteau sa vada in Isus din Nazaret o alta fatza a lui Dumnezeu, o fatza neobisnuita lor, zambitoare, luminata si binevoitoare.

A. 2. Sa observam faptul ca invitatia intiala a lui Isus nu este la acceptarea unei dogme sau doctrine, a unei biserici anume, a unei filozofii sau sistem de crezuri. El spune: “Veniti la Mine!”. El cheama pe oameni la Sine. El, ca Persoana este important, mai intâi de toate. Este adevarat ca doctrina, crezul si biserica isi au importanta si rolul lor, insa niciodata separate de El.

Pentru ca omul sa fie smuls din imparatia intunericului si adus in imparatia lui Dumnezeu, el nu trebuie sa-si inceapa traseul lui spiritual si nu trebuie sa se limiteze pe parcursul lui, la simpla conformare cu o invatatura sau practica religioasa. El trebuie sa-si schimbe viata in urma intalnirii personale cu Isus Hristos, singura experienta care-l confrunta pe om cu sine, cu saracia si insuficienta lui, cu nevrednicia si decaderea sa, dar, mai mult, singura experienta care poate raspunde nevoilor lui celor mai profunde dupa eliberarea constiintei vinovate, dupa curatie si dreptate morala. Numai in urma intalnirii personale cu Domnul Isus Hristos, omul isi schimba radical viata, prin pocainta si nastere din nou. Aceeasi experienta a pocaintei si comuniunii zilnice cu Mantuitorul il poate mentine, in continuare, pe traseul ascendent dinspre imparatia lumii acesteia spre imparatia lui Dumnezeu.

Iar, pentru ca sa nu minimalizez, totusi, importanta doctrinei, crezului si bisericii, in viata crestinului, eu cred ca experienta spirituala de mai sus, obtinuta zilnic in urma intalnirii personale cu Domnul Isus Hristos, este sufletul sau energia vietii de credinta, care-l motiveaza si-l mentine pe om pe traseul catre cer, iar doctrina, crezul si biserica sunt doar cadrul, cu jaloanele si indicatoarele in care se desfasoara tot acest traseu. De aceea Isus, inainte de toate ne cheama la Sine, zicand, “Veniti la Mine!”. Ne cheama la o intalnire personala cu El, la o experienta spirituala transformatoare, care se gaseste numai in relatia cu El ca Persoana.

Esecul vizibil din viata multor crestini consta in faptul ca ei isi incep traseul credintei prin raportarea la un crez sau o biserica si nu printr-o intalnire personala cu Domnul Isus Hristos, singura experienta mantuitoare, sau daca odata au avut aceasta experienta la inceput, nu au inteles nevoia continuarii ei, limitandu-se doar la apartenenta la o biserica si la simpla marturisire a unui crez.

B. 1.  Invitatia lui Isus nu este universala, ci se adreseaza numai unei anumite categorii de persoane: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi si Eu va voi da odihna!”. Invitatia, deci, este limitata la cei care intra in categoria celor “truditi si impovarati”. Ea nu se adreseaza celor care zic: “sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic” (Apoc. 3:17), care nu au cum sa se simta truditi, obositi si impovarati, deoarece ei nu trebuie sa roboteasca si sa depuna vreun efort in asigurarea existentei, ci mai degraba, se simt  plini de ei insisi, autosuficienti si mandri. Asa era in vremea aceea o buna parte a fariseilor si carturarilor. Lor, Isus nu le  slujea la nimic, nu le lipsea, se simteau bogati spiritual si de acee L-au respins si L-au omorât.

Prin urmare, invitatia Sa se adreseaza numai celor care se simt truditi si impovarati. Se intelege, ca aspectul limitativ sau restrictiv al invitatiei nu are nimic arbitrar din partea lui Isus. El nu cauta la fatza omului. El nu respinge pe nimeni, deoarece, El doreste “ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului” (1Tim.2:4). Limitarea invitatiei este, insa, determinata de starea spirituala a celor care nu se simt truditi si impovarati, care nu simt ca au nevoie de Isus in viata lor, care au o parere foarte buna despre ei insisi si isi sunt autosuficienti.

B. 2. Categoria de persoane vizate de invitatia lui Isus este descrisa prin “truditi” si “impovarati”, doua cuvinte, care arata catre aceeasi nevoie dupa odihna, insa din perspective diferite. Primul arata aspectul activ, iar al doilea aspectul pasiv al problemei care duce la lipsa de odihna.

Truda este rezultatul muncii grele, cu efort prelungit, in care muschii sunt incordati, adesea, la maxim si istoviti de putere. Impovararea, in schimb, este rezultatul a ceva ce apasa asupra mainilor si umerilor celui care poarta o povoara. Atat pentru cei care trudesc din greu, cu eforturi extenuante, sa obtina obiectivul propus, cat si pentru cei care sunt apasati de diferite sarcini sau poveri pe care trebuie sa le poarte, nevoia lor urgenta este odihna. Invitatia lui Isus este adresata tutoror acestor persoane.

B. 3. Expresia “truditi si impovarati”, mai intai de toate, are un sens spiritual. Ea se refera la ceea ce trudeste si impovareaza sufletul omului in relatia sa cu Dumnezeu, anume, lupta sa de a obtine neprihanirea sau calitatea de a fi drept si sfant inaintea Lui, precum si nevoia de eliberare de povoara vinovatiei pacatului, pe care fiecare om, datorita decaderii universale, o poarta si apasa greu asupra sa.

Confruntati cu aceasta problema, unii se angajeaza in tot felul de ritualuri, ceremonii, fapte si sacrificii, incercand, in felul acesta, sa-si linisteasca constiinta si sa-si gaseasca sentimentul eliberarii de vinovatie si meritul personal pentru a fi acceptat inaintea lui Dumnezeu, dar constata ca dupa ce s-au supus la toate acestea, eforturile lor ii lasa doar cu truda in suflet si cu sentimentul impovararii spirituale. Ei nu-si gasesc linistea si eliberarea sufletului lor. Viata lor este o continua cautare, lupta si truda, insa, fara sa-si gaseasca odihna.

Ceea ce se intampla in religiile necrestine, cum sunt hinduismul, budismul si mahomadanismul, bazate pe invatatura automantuirii proprii, este un exemplu graitor in aceasta privinta. Fenomenul acesta, insa, este caracteristic si anumitor crestini care merg pe un drum gresit in cautatea neprihanirii si mantuirii lor inaintea lui Dumnezeu.

Altii, dupa ce au incercat prin efort personal sa fie buni si credinciosi, neprihaniti si acceptabili inaintea lui Dumnezeu, confruntati in mod repetat cu propriul lor esec, se descurajeaza si renunta sa mai lupte. Impovarati in sufletul lor isi zic: Degeaba ma lupt! Nu am cum sa traiesc o viata fara pacat. Nu ma pot elibera de vinovatie inaintea lui Dumnezeu”!

In sufletul fiecarui om cinstit cu sine, exista o grea povoara de culpabilitate si nevrednicie! Memoria lui este plina de amintiri dureroase, care fac sa-i fie rusine si sa-i umple sufletul cu vinovatie. Din nefericire, unii incearca sa-si alunge angoasa culpabilitatii in relatie cu divinitatea si sentimentul de neplacere fata de sine, prin angajarea in activitati de munca sau distractive, care abat atentia de la aceasta problema. Altii, care ajung sa fie coplesiti in sufletul lor de aceasta povoara si nu mai pot dormi noaptea sau cad in depresie, incearca sa caute ajutorul cabinetelor de psihologie sau psihiatrie.

Desi, asemenea “specialisti” moderni in tratarea problemelor sufletului omenesc, au ajuns foarte populari, iar meseria lor destul de banoasa in tarile avansate economic, eu nu cred ca aceasta este calea de a gasi solutia adecvata. Ba mai mult, in atatea situatii, interventia unor asemenea “specialisti” au complicat si mai rau viata acelei persoane care a recurs la ajutorul lor. Deoarece, solutiile oferite de ei, bazate pe conceptele filozofiei freudiene, care considera ca toate problemele sufletesti ale omului au ca fundament pulsiunea sexuala, au impins-o la relativism moral, la descatusarea din interdictiile constintei, asa zis, gresit educate in conceptul fals al pacatoseniei, la experiente care, dupa ce au afundat-o mai adanc in vinovatie, au lasat-o fara speranta, goala si pustie in suflet, straina si pierduta de sine.

Exista o alta cale de rezolvare a acestei probleme, o cale sigura, care aduce vindecare sufleteasca, aduce odihna. Aceasta este acceptarea invitatiei lui Isus, care zice: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”! Eliberarea de truda si impovararea pacatului se afla doar in Isus Hristos. Prin acceptarea Sa ca Mantuitor, prin credinta in jertfa Sa inlocuitoare si rascumparatoare pe cruce, pacatele noastre sunt iertate, viata ne este curatita, iar vinovatia constiintei indepartata. Indreptatit prin credinta in Domnul Isus Hristos, omul sta inaintea lui Dumnezeu nevinovat si neprihanit.

O asemenea experienta tulburatoare au avut-o trei dintre cele mai mari personalitati ale bisericii crestine, care si-au pus amprenta asupra ei in timp, anume, apostolul Pavel, fericitul Augustin si reformatorul Martin Luther. Ingroziti de judecata si dreptatea divina, fiecare din cei trei se lupta sa obtina starea de neprihanire si acceptare in fata lui Dumnezeu, pe aceeasi cale a manturii prin faptele proprii, ceea ce i-a condus la o serioasa criza a vietii lor spirituale, pentru ca in cele din urma, intalnirea cu Domnul Isus Hristos si cu neprihanirea Sa acordata gratuit celui care crede in El, sa le aduca binecuvantata si fericita experienta a acceptarii si mantuirii divine.

Multumim lui Dumnezeu ca experienta aceasta este si propria noastra experienta salvatoare! Pentru ca ne-am pus credinta in Domnul Isus Hristos, ne bucuram si noi de aceeasi speranta si mantuire! Sa ne odihnim, deci, inimile in aceasta frumoasa si binecuvantata Evanghelie! Iar, cand truda si oboseala pe calea credintei ne impresoara in slabiciunea naturii noastre omenesti, sa alergam degraba la Domnul nostru Isus Hristos si sa ne invioram sufletul cu speranta si bucuria mantuirii pe care le gasim doar in El.

B. 4. In al doilea rand, expresia “truditi si impovarati”, dincolo de sensul ei spiritual, are si un sens literal, existential. Cei ce ascultau invitatia lui Isus, “Veniti la Mine!”, erau oameni simpli (vers.25), pastori, agricultori si pescari. Ei traiau la un nivel de subzistenta precara, pentru care munceau din greu, cu truda si sudoare pe ogor, in barca de pescuit, sau cu oile la pascut, expusi caldurii ziua si frigului noaptea, precum si intemperiilor vremii. In plus, mai aveau si taxe mari de platit, fiind adesea jecmaniti de vamesii lacomi, vanduti autoritatilor romane opresoare. Adesea, le era greu sa asigure  hrana zilnica minima pentru ei si familiile lor. Erau zile cand, pur si simplu, rabdau de foame.

Acestor oameni truditi si impovarati, obositi si apasati, de munca grea, de grija zilei de maine, de crize si lipsuri, de probleme de tot felul, Isus le spune, “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”! Cu siguranta, aceste cuvinte au intrat in rezonanta directa cu problemele lor existentiale si au trezit un ecou al sperantei pentru o zi mai buna, pentru ei si familiile lor, cu ajutorul proorocului Isus din Nazaret, a carui putere in cuvinte si fapte miraculoase, era dovada ca o asemenea promisiune chiar ar fi realizabila.

Aceasta interpretare existentiala a invitatiei lui Isus este legitima din perspectiva invataturii Evangheliei. Isus nu a trecut nepasator pe langa problemele si nevoile cotidiene ale oamenilor sarmani din timpul Sau. El a hranit, a ajutat, a vindecat si a facut mult bine celor aflati in situatii dificile de viata. De asemenea, ne-a invatat sa nu neglijam ajutorarea celor sarmani si lipsiti, aceasta fiind o fapta apreciata si laudata in ziua judecatii. In rugaciunea domneasca, ne-a invatat sa cerem de la Tatal ceresc “painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi!”(Mat.6:11). La fel, ne-a invatat sa nu ne ingrijoram de ziua de maine, de ce vom manca si cu ce ne vom imbraca, deoarece Tatal nostru ceresc stie de ce avem nevoie. Datoria noastra este sa cautam mai intai imparatia lui Dumnezeu, manifestand incredere in purtarea Lui de grija.

Din aceasta perspectiva, invitatia “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”, inseamna, sa aducem Domnului Isus Hristos, pe langa poverile noastre spirituale, si pe cele pamantesti, legate de  problemele noastre de existenta. “Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi”(1Pet.5:7). Cuvintele lui Isus, sunt o chemare la incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu, la dependenta zilnica de El, in toate aspecte vietii noastre.

Adesea, noi suntem inclinati sa ne rezolvam singuri, prin propriile noastre puteri si inteligenta, problemele pe care le avem. Iar, cand nu reusim incepem sa ne ingrijoram, sa ne framantam si sa ne tulburam. Nu ar fi oare mai bine sa actionam cerând intotdeauna sfatul, ajutorul si calauzirea lui Dumnezeu in toate lucrurile si in rezolvarea tuturor problemelor? Apoi, dupa ce am facut aceasta, nu ar trebui oare sa stam linistiti, stiind ca ele sunt in mana si la cunostinta Domnului? Iar, cand vedem crize si probleme de tot felul, împresurandu-ne din toate partile, oare nu ar fi mai intelept sa ne incredem in Dumnezeu, decat sa ne ingrijoram, mai ales ca multe dintre acestea sunt peste puterile noastre de solutionare? Invitatia lui Isus, “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”, ne cheama sa ne odihnim in El, prin credinta si speranta, chiar daca tot ceea ce este in jurul nostru se clatina. Noi stim ca suntem in mana Lui si, de aceea, nu trebuie sa ne ingrijoram.

B. 5.  Nelinistea sufleteasca privitor la starea spirituala de nedesarvarsire inaintea lui Dumnezeu si ingrijorarile existentiale nu sunt singurele probleme cu care ne confruntam in viata. O alta sursa serioasa de impovarare si truda sufleteasca este reprezentata de dificultatile relationale cu cei de langa noi, in familie, la biserica, intre vecini sau la locul de munca. Ne dorim sa traim in pace cu toata lumea, insa constatam, spre surprinderea noastra, ca lucrul acesta nu intotdeauna este posibil. Peste tot exista oameni conflictuali, care ne tulbura linistea si buna dispozitie sufleteasca. Ba mai mult, putem avea de-a face cu persoane care nu ne suporta sau ne urasc, fie fara motiv, fie din pricina spiritului ranchiunos, razbunator si al lipsei de iertare, atunci cand eventual le-am gresit. Este greu sa avem asemenea probleme in societate, insa este extrem de greu sa le avem cu cei mai apropiati noua, prin legaturi sufletesti de rudenie. Asemenea situatii, destul de frecvente in viata tututor, sunt o sursa de multa truda si impovarare, de neliniste si tulburare.

In afara cauzelor mentionate pana acum, exista multe alte motive de truda si impovarare sufleteasca, cum sunt, de pilda, problemele de sanatate, din propria viata sau a celor dragi noua, probleme de neimplinire personala sau profesionala, de lipsa de sens in viata, de lipsa sentimentului de identitate si apartenenta, etc.

Pentru toate aceste situatii, si multe altele, Domnul Isus ne spune: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna!”. Subliniez cuvantul “toti”. Indiferent de problema care ne-ar framanta, Isus pentru toti cei cu probleme, iar asta inseamna si pentru toate problemele, are o solutie. Deoarece, El este Domnul Atotputernic si Atotsuficient! El are un raspuns la toate acestea! Promisiunea lui sigura este:


C. 1.“Eu va voi da odihna!”. Daca, te confrunti in constiinta cu sentimentul de vinovatie din pricina pacatului sau a esecului repetat in lupta impotriva acestuia, vino la Isus! El a biruit pacatul printr-o viata de sfintenie si perfectiune morala in natura lui omeneasca si a murit pe cruce pentru pacatele omenirii. Prin credinta in jertfa Lui desavarsita pacatele iti sunt iertate, iar viata Lui de sfintenie si perfectiune morala iti este acordata prin har, intr-un mod gratuit. Astfel iti poti odihni sufletul in convingerea iertarii si acceptarii tale inaintea lui Dumnezeu.

Daca, esti trudit si impovarat din pricina problemelor existentiale, vino la Isus si pune-le inaintea Lui in rugaciune! Fagaduinta este: “Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi!” (Evr.13:5). “Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi”(1Pet.5:7). Odihneste-ti trupul si sufletul, in zilele cu nori si in noptile fara somn, cu asemenea fagaduinti. Increde-te in El si nu te framanta!

Daca esti in dificultati de natura relationala, gasesti multa odihna a sufletului daca accepti si aplici ceea ce te invata Isus in aceasta privinta, anume iertarea, rabdarea, slujirea si iubirea neconditionata. In El exista resurse pentru asemenea virtuti.

Daca in viata ta sau a celor dragi exista situatie de boala, gasesti mult sprijin sufletesc si multa odihna, daca, prin rugaciune, ceri ajutorul Domnului Isus pentru vindecare, alinare sau putere de rabdare in suportarea acelei situatii dureroase.

Daca esti framantat, plin de angoasa si tulburat din cauza lipsei de sens a vietii, a sentimentului de identitate si apartenenta, in Domnul Isus Hristos gasesti o viata cu sens, traita pe deplin si din belsug. In El iti regasesti identitatea si apartenenta. Cu El nu mai esti singur, deoarece, iti este alaturi tot timpul. In plus, împreuna cu El, ai o familie spirituala de frati si surori.

C. 2. Pentru ca sa se elibereze de truda si impovarare cei mai multi oameni isi pun nadejdea in  zile de concediu, zile libere sau zile de sarbatoare. In acest scop, pleaca in concediu, in excursie sau cauta locuri de distractie. Ei fac aceste lucruri sperand sa gaseasca odihna trupeasca si relaxare psihica. Insa, adesea, concediile, excursiile si distractiile pot deveni o sursa de mai multa oboseala si stres. Chiar si odihna, eventual, obtinuta in felul acesta nu este decat temporara, deoarece cand concediul se termina ei se confrunta cu aceleasi probleme istovitoare, care trudesc si impovareaza din nou.

Singura solutie pentru odihna se afla doar in Domnul Isus Hristos, care ne invita: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna”!. Exista in lume multe promisiuni in aceasta privinta, insa numai promisiunea lui Isus este demna de incredere. Numai El ne poate reda odihna adevarata si de durata! Numai in El gasim solutii si raspunsuri la toate problemele si dificultatile cauzatoare de stres si ingrijorare, de framantare si tulburare! Numai in El isi poate regasi fiinta noastra echilibrul fizic, sufletesc si spiritual! Numai in El gasim odihna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu