Privire salvatoare

26.05.2011

Era tarziu în noapte-întunecata.
Legiuni de duhuri rele inundau.
Planeta aceasta trista, însingurata.
Cand pe Isus “stapanii” lumii-L judecau.

Cu ura patimasa se-adunara.
Invatator, preot si fariseu.
Sobor urgent, in taina convocara.
La sfatul lui Caiafa, arhiereu.

Printre aprozi si slugile de curte.
In jurul focului încins si Petru sta.
Voia sa stie ce-are sa se intample.
Cu Domnul sau in noaptea-acea rea.

In vorba lui, trezeste banuiala.
C-a fost cu-Isus, ca e galilean.
Dar cu blesteme, lepadare amara.
Petru respinge-acuza, ca dusman.

In al cocosului cantat si-aduce-aminte.
De-avertizarea lui Isus, ca-L va nega.
Chiar daca-a zis c-ar merge pan' la moarte.
Acum, fricos, de El se lepada.

In clipa aceea Petru întâlneste.
Privirea tinta a Domnului tradat.
Nu condamnare-n ochii Sai citeste.
Ci salvator mesaj celui iertat.

Era-o privire blânda si duioasa.
Iubire si speranta-n clipa grea.
Era o privire care sa-întareasca.
Pe ucenic in slabiciunea sa.

Cu suflet sfâsiat si-n umilinta.
De jale si rusine coplesit.
Cu-adânci regrete, lacrimi de cainta.
Petru a iesit afara prabusit.

O singura farâma de speranta.
Mai licarea in clipa aceea grea.
 Era privirea blânda si duioasa.
Iubirea lui Isus ce-l mângâia.

....................................................

Mi-aduc aminte bine si eu, Doamne.
De clipa-n care jalnic Te-am tradat.
Cuprins de frica, lasitate si pacate.
Pe cai straine Tie am umblat.

Tot ce-am promis candva, am dat uitarii.
Vesmântul alb, împrumutat, Ti l-am patat.
Atras de farmecul frivol al amagirii.
Negându-Te, ispitei am cedat.

Când m-am trezit, amarnica-nselare.
Dezamagire crunta si tumult.
In suflet si-n constinta, ce durere!
 Fara de Tine, Doamne, si pierdut!

Mi-aduc aminte-apoi a Ta privire.
Ma cauta unde zaceam zdrobit.
Atat de multa bunatate si iubire!
Atata har si indurare am primit!