13.03.2011
De curand, am ascultat o emisiune interesanta la TVR, in cadrul programului realizat de Eugenia Voda, Profesionistii, cu istoricul si scriitorul crestin, Cristian Badilita. In dialogul avut intre cei doi, el a fost intrebat daca i s-a intamplat vreodata o minune. Admitand posibilitatea minunilor ca fenomene reale, in forma lor supranaturala, a caror autenticitate, totusi, nu este marcata intotdeauna de spectaculos, ci mai degraba de o aura de discretie, el a raspuns foarte natural, aratand spre una dintre cele mai obisnuite minuni, la indemana oricarui om, spunand: “A te indragosti este cea mai cumplita, cea mai teribila si cea mai extraordinara minune, dar noi avem impresia ca nu este. . . Ce anume este mai minunat decat sa iubesti? Daca se ridica masa asta trei metri, este oare ceva mai minunat decat sa iubesti o femeie, un barbat, un parinte, etc.? La urma urmelor, masa se pune la loc, dar iubirea este cea care dainuie.” M-a surprins intr-un mod foarte placut raspunsul sau, la fel ca intreaga convorbire din aceasta emisiune.
Ce este de fapt o minune? Prin minune, se poate intelege, tot ceea ce este frumos, tot ceea ce ne scoate din cotidianul si obisnuitul fara sens in care ne ducem de obicei viata. Ea este un fenomen neobisnuit in lumea naturala, care se petrece impotriva a ceea ce este firesc sau “normal” sa se intample si care ne poate umple viata cu un rost si cu un scop de a trai, mult mai inalt decat cel pentru care am trait pana atunci.
Intr-adevar, ce minune mai mare decat iubirea am putea experimenta? Ce alta minune mai mare si mai spectaculoasa ne este oferita prin mesajul transformator al Evangheliei Domnului Isus, decat iubirea? Dupa 1Corinteni 12 – 13, iubirea este “calea nespus mai buna”, inaintea oricarui dar spiritual miraculos sau spectaculos, ce ar trebui sa motiveze cautarea crestinului in lume.
Vorbind despre iubire, in sensul ei cel mai obisnuit in societate, al atractiei dintre un barbat si o femeie, desigur, constatam ca nu orice iubire de acest fel poarta semnele miracolului. Exista iubiri ce se nasc si se dezvolta pe criterii pur firesti, care ca si samanta cazuta pe un pamant stancos, incoltesc repede, insa neavand profunzimea unei “inimi bune”, renascute prin dragoste dumnezeiasca, nu pot avea durabilitate, oricata emotie, inflacarare, atractie estetica si erotica ar exista la inceput. Conditiile vitrege ale mediului “natural” in care trebuie sa se dezvolte, precum si duritatea stancoasa a inimilor egoiste in care cresc, determina ca asemenea iubiri firesti sa se ofileasca, cand sunt supuse probelor vietii, si sa se dezintegreze, la fel ca tot ceea ce este supus legilor naturale.
Procentajul foarte ridicat al divorturilor, precum si numarul mare al cuplurilor lipsite complet de dragoste, prietenie si afectiune, sau al celor care traiesc in conflict si ura pe fata, arata ca “normalitatea” intr-o lume “anormala” ca a noastra, sau firescul “nefiresc” (ce nu tine de firea originala a lucrurilor) din societatea omeneasca, este iubirea trecatoare, perisabila, cu termen de valabilitate.
“Si totusi exista iubire”, nu numai in poezia lui Adrian Paunescu, ci si in lumea reala, in viata anumitor oameni, chiar si dupa multi ani de convietuire si de grele incercari, uneori la varsta parului nins sau al cutelor adanci brazdand obrajii, o iubire calda, afectuoasa, care se daruieste pentru celalalt. Sunt rare asemenea iubiri, precum minunile, intr-adevar, pentru ca si ele sunt o minune, un fenomen neobisnuit in “normalitatea” a ceea ce este firesc. Ele sunt o minune, pentru ca nu se supun legilor naturale ale efemerului si dezintegrarii, ci “legii Duhului de viata” (Romani 8,2), care, in ciuda a tot ceea ce este trecator, le da permanenta, statornicie, durabilitate, eternitate. Da, cata dreptate avea invitatul din emisiunea amintita, care identifica iubirea cu o minune!
O alta trasatura a minunii este taina ei inexplicabila si de nepatruns pentru ratiunea omeneasca. Exista relatii de iubire autentica si durabila dintre un barbat si o femeie, care dupa aprecierea altora, din afara, s-ar afla intr-un vadit dezechilibru de avantaje si calitati personale, unul in relatie cu celalalt. Si totusi, intre ei exista o mare iubire, care dainuie peste ani si peste vicisitudinile vremii. De ce un barbat iubeste o anumita femeie si nu o alta femeie? Desi, fiecare persoana are o individualitate unica, inconfundabila, totusi, ce anume ar putea sa aiba o femeie iubita de un barbat, ce nu ar putea sa aiba si o alta femeie? Chip frumos, corp atragator, eleganta, inteligenta, educatie, bunatate, etc.? Sunt atatea femei ce poseda toate aceste calitati si inca altele in plus, si totusi acel barbat se indragosteste cu o dragoste sincera, curata si sfanta numai de o anumita femeie, si nu de oricare dintre ele. De ce? Iubirea, daca intr-adevar e autentica, nu are intotdeauna o explicatie rationala! Ea este o taina, si ca orice taina ea apartine miracolului (Efeseni 5.31,32).
Taina presupune, de asemenea, intimitate si discretie. Ea face din iubirea conjugala un cerc inchis, accesibil numai celor doi. Nimic din ceea ce este public, la indemana oricui, asa cum nici o alta persoana decat cea a partenerului nu isi poate gasi locul in taina iubirii. Altfel se strica taina, iar minunea ei se transforma intr-o ridicola si penibila banalitate.
In relatia conjugala, cei doi parteneri, daca vor ca iubirea lor sa-i tina impreuna, purtandu-i peste ani si peste vremi uniti, pana la sfarsit, trebuie sa pastreze cu veghere atenta taina iubirii lor si in orice situatie sa se raporteze la ea ca la o taina, care ramane asa, misterioasa, miraculaosa, chiar si in circumstantele cele mai grele, pentru care intrebarile rationale: de ce. . .?, oare. . .? dar daca. . .? si altele ce se pun, adesea in momente de confuzie si neintelegere, sunt cu totul irelevante, fara obiect sau rost. Pentru ca taina nu se supune inspectiei ratiunii. Fata de o taina sau un miracol nu poti avea decat respect, uimire, incantare, atractie fermecatoare. Iar in momentele grele, ea, taina, devine o sursa de sustinere morala si de incurajare.
Atata timp cat sotul si sotia nu vor pierde sensul de taina al iubirii lor, ea isi va pastra caracterul de minune, ce nu-si are izvorul in firea lucrurilor din aceasta lume, ci in Dumnezeu, sursa oricarui miracol. Motivati de o asemenea iubire, ei vor avea deschisa usa tuturor sanselor spre fericire si implinire in dragoste, pentru viata acesta si pentru cea viitoare.
De curand, am ascultat o emisiune interesanta la TVR, in cadrul programului realizat de Eugenia Voda, Profesionistii, cu istoricul si scriitorul crestin, Cristian Badilita. In dialogul avut intre cei doi, el a fost intrebat daca i s-a intamplat vreodata o minune. Admitand posibilitatea minunilor ca fenomene reale, in forma lor supranaturala, a caror autenticitate, totusi, nu este marcata intotdeauna de spectaculos, ci mai degraba de o aura de discretie, el a raspuns foarte natural, aratand spre una dintre cele mai obisnuite minuni, la indemana oricarui om, spunand: “A te indragosti este cea mai cumplita, cea mai teribila si cea mai extraordinara minune, dar noi avem impresia ca nu este. . . Ce anume este mai minunat decat sa iubesti? Daca se ridica masa asta trei metri, este oare ceva mai minunat decat sa iubesti o femeie, un barbat, un parinte, etc.? La urma urmelor, masa se pune la loc, dar iubirea este cea care dainuie.” M-a surprins intr-un mod foarte placut raspunsul sau, la fel ca intreaga convorbire din aceasta emisiune.
Ce este de fapt o minune? Prin minune, se poate intelege, tot ceea ce este frumos, tot ceea ce ne scoate din cotidianul si obisnuitul fara sens in care ne ducem de obicei viata. Ea este un fenomen neobisnuit in lumea naturala, care se petrece impotriva a ceea ce este firesc sau “normal” sa se intample si care ne poate umple viata cu un rost si cu un scop de a trai, mult mai inalt decat cel pentru care am trait pana atunci.
Intr-adevar, ce minune mai mare decat iubirea am putea experimenta? Ce alta minune mai mare si mai spectaculoasa ne este oferita prin mesajul transformator al Evangheliei Domnului Isus, decat iubirea? Dupa 1Corinteni 12 – 13, iubirea este “calea nespus mai buna”, inaintea oricarui dar spiritual miraculos sau spectaculos, ce ar trebui sa motiveze cautarea crestinului in lume.
Vorbind despre iubire, in sensul ei cel mai obisnuit in societate, al atractiei dintre un barbat si o femeie, desigur, constatam ca nu orice iubire de acest fel poarta semnele miracolului. Exista iubiri ce se nasc si se dezvolta pe criterii pur firesti, care ca si samanta cazuta pe un pamant stancos, incoltesc repede, insa neavand profunzimea unei “inimi bune”, renascute prin dragoste dumnezeiasca, nu pot avea durabilitate, oricata emotie, inflacarare, atractie estetica si erotica ar exista la inceput. Conditiile vitrege ale mediului “natural” in care trebuie sa se dezvolte, precum si duritatea stancoasa a inimilor egoiste in care cresc, determina ca asemenea iubiri firesti sa se ofileasca, cand sunt supuse probelor vietii, si sa se dezintegreze, la fel ca tot ceea ce este supus legilor naturale.
Procentajul foarte ridicat al divorturilor, precum si numarul mare al cuplurilor lipsite complet de dragoste, prietenie si afectiune, sau al celor care traiesc in conflict si ura pe fata, arata ca “normalitatea” intr-o lume “anormala” ca a noastra, sau firescul “nefiresc” (ce nu tine de firea originala a lucrurilor) din societatea omeneasca, este iubirea trecatoare, perisabila, cu termen de valabilitate.
“Si totusi exista iubire”, nu numai in poezia lui Adrian Paunescu, ci si in lumea reala, in viata anumitor oameni, chiar si dupa multi ani de convietuire si de grele incercari, uneori la varsta parului nins sau al cutelor adanci brazdand obrajii, o iubire calda, afectuoasa, care se daruieste pentru celalalt. Sunt rare asemenea iubiri, precum minunile, intr-adevar, pentru ca si ele sunt o minune, un fenomen neobisnuit in “normalitatea” a ceea ce este firesc. Ele sunt o minune, pentru ca nu se supun legilor naturale ale efemerului si dezintegrarii, ci “legii Duhului de viata” (Romani 8,2), care, in ciuda a tot ceea ce este trecator, le da permanenta, statornicie, durabilitate, eternitate. Da, cata dreptate avea invitatul din emisiunea amintita, care identifica iubirea cu o minune!
O alta trasatura a minunii este taina ei inexplicabila si de nepatruns pentru ratiunea omeneasca. Exista relatii de iubire autentica si durabila dintre un barbat si o femeie, care dupa aprecierea altora, din afara, s-ar afla intr-un vadit dezechilibru de avantaje si calitati personale, unul in relatie cu celalalt. Si totusi, intre ei exista o mare iubire, care dainuie peste ani si peste vicisitudinile vremii. De ce un barbat iubeste o anumita femeie si nu o alta femeie? Desi, fiecare persoana are o individualitate unica, inconfundabila, totusi, ce anume ar putea sa aiba o femeie iubita de un barbat, ce nu ar putea sa aiba si o alta femeie? Chip frumos, corp atragator, eleganta, inteligenta, educatie, bunatate, etc.? Sunt atatea femei ce poseda toate aceste calitati si inca altele in plus, si totusi acel barbat se indragosteste cu o dragoste sincera, curata si sfanta numai de o anumita femeie, si nu de oricare dintre ele. De ce? Iubirea, daca intr-adevar e autentica, nu are intotdeauna o explicatie rationala! Ea este o taina, si ca orice taina ea apartine miracolului (Efeseni 5.31,32).
Taina presupune, de asemenea, intimitate si discretie. Ea face din iubirea conjugala un cerc inchis, accesibil numai celor doi. Nimic din ceea ce este public, la indemana oricui, asa cum nici o alta persoana decat cea a partenerului nu isi poate gasi locul in taina iubirii. Altfel se strica taina, iar minunea ei se transforma intr-o ridicola si penibila banalitate.
In relatia conjugala, cei doi parteneri, daca vor ca iubirea lor sa-i tina impreuna, purtandu-i peste ani si peste vremi uniti, pana la sfarsit, trebuie sa pastreze cu veghere atenta taina iubirii lor si in orice situatie sa se raporteze la ea ca la o taina, care ramane asa, misterioasa, miraculaosa, chiar si in circumstantele cele mai grele, pentru care intrebarile rationale: de ce. . .?, oare. . .? dar daca. . .? si altele ce se pun, adesea in momente de confuzie si neintelegere, sunt cu totul irelevante, fara obiect sau rost. Pentru ca taina nu se supune inspectiei ratiunii. Fata de o taina sau un miracol nu poti avea decat respect, uimire, incantare, atractie fermecatoare. Iar in momentele grele, ea, taina, devine o sursa de sustinere morala si de incurajare.
Atata timp cat sotul si sotia nu vor pierde sensul de taina al iubirii lor, ea isi va pastra caracterul de minune, ce nu-si are izvorul in firea lucrurilor din aceasta lume, ci in Dumnezeu, sursa oricarui miracol. Motivati de o asemenea iubire, ei vor avea deschisa usa tuturor sanselor spre fericire si implinire in dragoste, pentru viata acesta si pentru cea viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu