3. Naratiunea creatiei – un antimit

O trasatura fundamentala a raportului biblic despre creatiune este caracterul lui antimitic. El nu este un mit asa cum, eronat, l-au considerat unii, în încercarea lor de a face un compromis între Biblie si ipotezele sau teoriile stiintifice incerte. Unul din scopurile lui principale este sa demitologizeze toate conceptiile religioase si filozofice false despre originea vietii si a lumii, printr-o relatare simpla, pe întelesul oricui, însa potrivita cu realitatea.

1. Naratiunea creatiunii demitologizeaza în primul rând miturile pagâne pe care le aveau popoarele antice, în mijlocul carora locuiau evreii.

Ce sunt miturile? Sunt relatari fantastice ale culturilor antice, care în ciuda caracterului lor irational erau acceptate ca explicatie a realitatii, a originii lumii si a fiintelor umane. Miturile au în comun o serie de detalii caracteristice, cum ar fi prezenta zeilor, a semizeilor sau a eroilor supraumani,  care simbolizau fortele naturii, pamântul, focul, apa, cerul, fertilitatea, principiul masculin sau feminin, etc. Personajele mitologice, zei, titani, animale antropomorfice sau forte oculte prezinta întotdeauna comportamente tipic omenesti. Se lupta între ele, cum fac si oamenii, si se lasa conduse de pasiuni degradante, ca ura, înselarea, infidelitatea, distrugerea rivalului, etc.

O alta trasatura caracteristica miturilor este faptul ca nu se petrec în timpul istoric real, ci într-unul imaginar, ideal, motiv pentru care ele trebuie reactualizate în timpul real prin intermediul riturilor. Mitologia babilonoiana si canaanita, de pilda, concepeau fertilitatea pamântului, a oamenilor si a animalelor ca rezultat al interventiei unui zeu care, în acel trecut imaginar, s-a unit fizic cu zeita terra, cu o femeie sau cu o femela din regnul animal. Pentru ca pamântul sa rodeasca, femeile sa nasca, iar animalele sa se înmulteasca, era necesar sa fie reactualizat mitul, în mod succesiv, prin rituri ale fertilitatii. In scopul acesta, în templele pagâne, preotesele, reprezentante ale mamei-terra, trebuiau sa fie fecundate de zeu, sau în lipsa lui de catre preot, o data pe an. Aceasta este prostitutia sacra pagâna. Ceva cu totul abominabil si imoral pentru profetii evrei, care condamnau aceste practici ale mitologiei din religia  canaanita. 

Nimic din toate acestea nu apare in relatarea biblica a creatiunii. Nici zei, nici semizei, nici lupta fortelor rivale, nici înfruntarea dintre pasiunile omenesti. Ci numai lucrarea pasnica si linistita a Dumnezeului Creator.

Este adevarat ca si naratiunea creatiunii în explicarea originilor lumii arata catre un timp originar, “la început”, al tuturor lucrurilor. Însa, timpul creatiunii nu este un timp mitic, ca acela pe care-l postulau miturile antice, ci cu totul opus, un “timp” ce era înaintea aparitiei timpului, adica eternitatea lui Dumnezeu, care se afla dincolo si în afara timpului istoric, care începe odata cu crearea luminii, când se pune în miscare cronometrul universal.  Nu avem acces la acel  timp anistoric, “la  început”, si nici la legile care guvernau atunci si prin care Dumnezeu a creat lumea. De aceea, cartea Genezei nu contine rituri de reîntoarcere la acel timp originar si de reactualizare a lui, ca în mitologiile pagâne.

In naratiunea biblica a creatiunii, Dumnezeu aduce în existenta fiintele vii si porunceste ca acestea sa se înmulteasca, toate “dupa soiul lor”. Nu era nevoie de rituri ale fertilitatii pentru ca procrearea sa functioneze bine, pentru ca lucrarea terminata a lui Dumnezeu era “foarte buna”. In ciuda semnelor teribile lasate de caderea în pacat, dupa fiecare iarna urmeaza o noua primavara, când viata se reînnoieste în mod constant, prin intermediul legilor pe care Dumnezeu Creatorul le-a asezat în lumea biologica si pe care El le mentine în providenta Sa.

2. In al doilea rând, naratiunea biblica a creatiunii demitologizeaza miturile trasformiste, antice sau moderne. Teoria evolutiei speciilor este un mit modern care explica, la fel de irational si fantezist, si fara temei stiintific real, ca si miturile pagâne, originea lumii si a vietii pe pamant printr-un proces de transformare naturala si progresiva, de-a lungul sutelor de milioane de ani, de la o simpla celula acvatica pâna la om. Totusi, aceasta teorie nu a aparut spontan odata cu naturalistul englez Charles Darwin, în secolul XIX, ci îsi are originea, mai mult sau mai putin rudimentara, în anumiti gânditori din cea mai îndepartata antichitate.

Cosmologia egipteana presupunea ca germenii tuturor lucrurilor existau într-o masa acvatica eterna, numita Nou, din care au iesit toate fiintele de pe pamânt. Iar textele sumeriene sustineau un proces larg de evolutie a omului de la o stare cu totul animalica, la o stare de umanizare, apoi la viata lui salbatica si în cele din urma la starea sa superioara de creator de cultura si constructor de cetati. Printre greci si romani, au existat de asemenea gânditori care sustineau materialismul, trasformismul biologic si aparitia omului din animale. Filozoful grec Anaximandru, secolul VII în.Hr., credea ca oamenii s-au nascut din pesti, apoi au iesit afara din apa si au început sa traiasca pe uscat. La fel, istoricul grec Plutarh (secolul I A.D.) si poetul si filozoful latin Tito Lucrecio Caro (secolul I în.Hr.) sustineau originea animalica primitiva a rasei umane.

Impotriva tuturor acestor credinte trasformiste, naratiunea biblica a creatiunii afirma cu claritate ca fiecare parte a creatiunii este un act independent al lui Dumnezeu. De o maniera care poate parea excesiva, dupa fiecare zi de activitate divina creatoare, Biblia spune: “Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun”. Nu exista nici o filiatie sau descendenta, ci numai creatii izolate intre ele. Nu exista evolutie intre o specie si alta, ci fiecare tip de baza este creat separat. Toate au fost facute “dupa soiul lor”. Exista niste granite genetice fixe, de netrecut, între diferitele soiuri sau tipuri de baza. Este adevart, ca în interiorul acestor granite genetice pot exista variatii naturale sau artificiale, sub influenta factorilor de mediu, al mutatiilor accidentale, al încrucisarilor dirijate, ceea ce astazi în limbaj stiintific se numeste microevolutie, însa niciodata nu apare ceva nou, care sa nu fi fost deja prestabilit la început în patrimoniul genetic sau genomul fiecarui tip creat. Faptul acesta este dovedit astazi de stiinta experimentala, ceea ce exclude macroevolutia generala de la celula la om, asa cum propune ipoteza evolutionista.

3. In al treile rând, naratiunea creatiunii demitologizeaza filozofia pagâna a panteismului, care sustine originea a tot ceea ce exista printr-o emanatie evolutiva din interiorul sau din esenta divinitatii. Geneza, însa, contrazice aceasta conceptie filozofica, cu puternice influente atât în lumea antica (hinduismul, budismul. etc), cât si în zilele noastre, prin intermediul filozofiei newage, si afirma ca toate lucrurile care exista în lume au fost create ex nihilo, din nimic, si rând pe rând, zi dupa zi, de-a lungul unei saptamâni, de catre Dumnezeu.

In unele religii antice, ca mazdeismul persan sau filozofia luminii din teologia greaca a lui Pseudodionisos, lumina era considerata o emanatie de caracter divin si de aceea merita veneratie. Geneza însa neaga o asemenea credinta afirmând ca lumina nu este decât o creatie. Dumnezeu exista inaintea luminii fizice creata în prima zi. La fel, soarele, luna si stelele, considerate emanatii ale divinitatii, motiv pentru care li se aducea închinare de catre egipteni, caldeeni, babilonieni, greci, romani si alte popoare, în Geneza nu sunt decât niste luminatori de zi si de noapte, creati de Dumnezeu sa raspândeasca lumina fizica pe pamânt si sa semnaleze anotimpurile si calendarul agricol. Acesti astri, carora nici macar nu li se da numele în Geneza 1 pentru a se evita orice rezonanta de natura pagâna, nu sunt dumnezei, nici nu pot exercita influente malefice sau benefice asupra oamenilor, nici nu pot prezice viitorul si nici nu trebuie sa fie obiect de închinare.

Faptul ca soarele, luna si stelele apar doar în ziua a patra, nu înseamna în mod necesar ca au fost create în acea zi. In textul ebraic, versetul 16 spune: “Dumnezeu a facut cei doi mari luminatori”, iar versetul 1 afirma ca “Dumnezeu a creat cerul si pamântul”. Este vorba de doua verbe ebraice distincte. Când Dumnezeu creaza, actul Sau porneste de la nimic, ex nihilo, nefolosindu-Se de o materie preexistenta, dar a face  poate însemna, de asemenea, a pune în ordine ceva ce deja exista. De pilda, a spune ca cineva îsi “face patul” nu înseamna ca îsi construieste sau îsi creaza un pat, ci ca îl pune în ordine, asezându-i cearceafurile si perna la locul lor. Conform unor ebraisti, acesta ar putea fi sensul textului biblic. De-a lungul zilei a patra, Dumnezeu a deschis pânza de nori densi de vapori de apa care se extindeau pe tot cerul, descoperind astfel marii luminatori, care au fost creati “la început”.

4. În al patrulea rând, naratiunea biblica a creatiunii demitologizeaza conceptiile false despre natura si originea omului. In Geneza, Adam apare cu totul diferit de primii oameni din miturile antice. Nu este un om salbatic, ca Enkidu, din epopeea lui Ghilgames, care traieste pe câmp, la acelasi nivel ca si animalele din care descinde. Adam este o fiinta inteligenta, care pune nume tuturor animalelor si este capabil sa si-l aminteasca dupa ce l-a pus. Adam este uman si nu se simte împlinit între animale. El continua sa fie singur, chiar si înconjurat de restul fiintele vii. Nu este complet pâna ce nu o cunoaste pe Eva, sotia lui, femeie si os din oasele lui. În traditia mesopotamiana, dimpotriva, primul om, obtine inteligenta putin câte putin si pierde din forta fizica printr-un ciudat proces de efeminare (dezvoltare de trasaturi feminine), ajungând chiar sa aiba relatii homosexuale cu Ghilgames. Aceasta era o practica foarte obisnuita în civilizatia decadenta a Mesopotamiei. Raportul creatiunii, în schimb, respinge homosexualitatea si apara casatoria dintre un barbat si o femeie. Totodata, înalta demnitatea umana a femeii, care este identica cu a barbatului, prin faptul ca ea este din om, nu dintr-o faptura inferioara. Creatiunea Genezei nu are nimic în comun cu apelativul depreciativ al lui Aristotel, care definea femeia ca pe un “animal inferior”. Nu exista nici o asemanare de substanta între mitologiile pagâne si naratiunea creatiunii pe care o avem în Geneza.

Este interesant de notat ca aceasta relatare biblica a crearii femeiii din om îsi are paralele similare în traditii vechi ale unor popoare foarte îndepartate de zona geografica a evreilor, cum sunt aborigenii australieni si anumiti locuitori din Birmania si Polinezia, care cred ca femeia a fost facuta din coasta primului om. Coincidenta întâmplatoare sau trasmitere pe cale orala de la originile lumii, din saptamâna creatiunii biblice?

In concuzie, a spune ca naratiunea biblica a creatiunii este un mit, înseamna o abordare superficiala a Scripturi si o necunoastere a realitatii, deoarece ea este cu totul opusa mitului. Se vede clar ca raportul creatiunii este un antimit, care demitologizeaza religiile mitologice pagâne si zeitatile acestor religii, aratând ca soarele, luna si stelele, oceanul, cerul si pamântul, nu sunt divinitati care sa primeasca adorarea oamenilor, ci simple obiecte materiale create de Dumnezeul unic si adevarat. El este Creatorul tuturor fiintelor umane, de aceea, El nu este doar o zeitate nationala si exclusiva a evreilor, ci Dumnezeul tuturor oamenilor, indiferent de culoarea pielii, de limba sau cultura. El este un Dumnezeu care nu are nevoie de rituri si nici de ajutor omenesc pentru ca sa dea viata pamântului si creaturilor lui.