2. Biblia si mitologia - Naratiunea creatiei.

Una din problemele principale ale timpului nostru sta în faptul ca multi oameni au întors spatele Bibliei si nu vor s-o mai accepte ca ghid al vietii lor. Unii, pentru ca nu o înteleg, altii, pentru ca nu vor s-o înteleaga. Nefiind o carte de stiinta, ei si-au pierdut respectul fata de ea si nu-i mai recunosc valoarea.

Insasi teologia, umbrita si complexata de succesul stiintelor experimentale, a comis eroarea de a confunda mesajul biblic cu termenii în care ni s-a comunicat. Pentru ca îi lipseste limbajul stiintific actual, unii teologi i-au confundat forma cu fondul, si au considerat-o lipsita de importanta. Ei se refera la raportul biblic despre origini ca la un mit sau o legenda populara, ceea ce, cu siguranta, a contribuit în mare masura la pierderea interesului pentru citirea ei. Considerând-o doar o colectie de legende evreiesti, cu influente din partea miturilor pagâne ale altor popoare înconjuratoare, acesti teologi confuzi au ajuns la concluzia ca Biblia ar trebui demitologizata, adica, sa-i fie înlaturate toate asa zisele mituri, care se ascund în textul ei si care, din punctul lor de vedere, nu sunt de acord cu descoperirile stiintifice moderne, pentru a se putea întelege astfel “adevaratul mesaj” al lui Dumnezeu.

Însa, procedând în felul acesta, pe de-o parte, ei au uitat faptul ca Biblia se adreseaza oamenilor din toate timpurile si toate culturile, de aceea nu poate folosi limbajul stiintific propriu zilelor noastre. Iar, pe de alta parte, ei i-au mutilat învataturile si i-au anulat mesajele ei de baza, contribuind în felul acesta la valul de necredinta si desconsiderare a Bibliei ca revelatie a Cuvântului lui Dumnezeu. In plus, ei si-au dovedit superficialitatea în cunoasterea si întelegerea limbajului si continutului ei de fond.

Primele 11 capitole ale Genezei nu sunt un mit, asa cum în mod eronat afirma teologii liberali, ci dimpotriva, sunt un antimit. De aceea, Biblia nu trebuie demitologizata, pentru ea este cea care demitologizeaza miturile si legendele altor popoare pagâne. Ea trebuie, în schimb, studiata cu seriozitate si responsabilitate, ca sa putem întelege tot ceea ce are ea sa ne spuna ca adevar revelat la nivel existential si uman. Asa zisa gândire critica bazata mai curând pe scepticismul imaginativ, creativ si aventurier, decât pe rationalitatea unei minti oneste si constienta de propriile limitari fata de cele mai adânci taine ale cunoasterii, nu este o metoda adecvata de cercetare si interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu.  

Spre deosebire de mitologia pagâna, Biblia ne învata ca actul creatiunii a fost un eveniment real, un fapt obiectiv care a avut loc într-un timp determinat, dar de o maniera atât de singulara si unica, încât, înaintea lui, stiinta moderna si istoria nu pot decât sa observe si sa ramâna mute. La întelegerea actului creatiunii se poate ajunge numai prin credinta si prin acceptarea raportului dat de revelatia divina.

Este adevarat ca anumiti cosmologi, fie din trecut, fie contemporani noua, se refera la haos si hazard ca la niste posibile surse naturale cauzatoare ale ordinii si existentei. Dar, sa fim seriosi, cum ar putea hazardul si haosul prin ele însele sa genereze energia, legile care guverneaza în univers, materia, viata si fiinta umana? Cum s-au putut produce toate acestea fara interventia unei minti inteligente care sa planifice si sa aduca totul în existenta? Ideea unui proiect inteligent este una rationala si în concordanta cu gândirea logica, sau adevarata gândire critica, chiar daca este de necuprins si de neexplicat în profunzimea ei tainica. Cât de ridicole si irationale sunt încercarile de explicare ale originii lumii, asemenea celei de mai sus, privitoare la haos si hazard! Chiar daca sunt imaginate de mintile unor cosmologi si filozofi ai zilelor noastre, ele nu sunt cu nimic mai stiintifice si mai credibile decât miturile popoarelor antice si pagâne despre originea lumii. Atunci când Dumnezeu este exclus intentionat si sistematic de catre mintea omului razvratit împotriva Lui, singura optiune de explicare a originii noastre si a lumii ramâne numai mitul si imaginatia desarta.  

De aceea, ramân uimit si trist, în acelasi timp, când citesc ipotezele unor "teologi" liberali - cuprinsi de mirajul respectabilitatii academice si de ifose de înalta eruditie, recunoscuta, de obicei, numai în acord cu ideologiile actuale la moda – conform carora naratiunea originilor lumii din Geneza ar fi doar un împrumut literar din traditiile mitologiei mesapotamiene, egiptene, sau canaanite.  Sa privim putin la diferentele calitative care exista între miturile acestor popoare antice si raportul biblic despre creatiune.

Religia sumeriana era plina de mituri grotesti si infantile. În unul dintre ele, se afirma ca omul a fost creat din sângele zeilor cu scopul de fi sclavul lor. Intr-un poem din mitologia babiloniana se vorbeste despre crearea zeilor din apa, dupa care zeul Marduk a decis sa-l creeze pe om, la fel ca si în mitul sumerian, cu scopul de a sluji zeilor. Conform cu poemul lui Ghilgames, Marduk era un rege semizeu, nascut din relatia dintre un om si o zeita, care se comporta ca un tiran, ce viola femei si obliga pe oameni la sclavie. In religia canaanita, mitul din Ugarit povesteste cum tânarul zeu Baal a luptat împotriva zeului urzupator al tronului tatalui sau, triumfând asupra haosului acvatic, din care a facut lumea. In unul din miturile egiptene se spune ca oamenii s-au nascut din lacrimile zeului Ra. In scrierile civilizatiei grecesti, atât Homer cât si Hesiod, atribuie divinitatilor lor mitologice numeroase vicii si defecte umane, ca invidia, adulterul, furtul, înselarea. In toate aceste mituri ale antichitatii este vorba de dumnezei creati dupa chipul si asemanarea omului decazut.

Când comparam aceste texte antice cu Scriptura, se poate observa cu usurinta diferentele enorme ce exista între ele. În timp ce miturile pagâne concept creatia ca produs al luptei dintre zei si fortele haosului, relatarea biblica scoate în evidenta activitatea pasnica si linistita a unicului Dumnezeu. Creatorul din Geneza nu provine dintr-o masa acvatica sau din fiinte umane trudite de munca lor obositoare. El este Cel care a creat cerul, pamântul, marea si fiinta umana, modelând totul în acord cu vointa Sa suprema. Elohim din Vechiul Testament nu are nici început, nici sfârsit. El exista în afara timpului si anterior propriei Sale creatii. Nu întâlnim în textul biblic lupta cosmica dintre Dumnezeu si fortele necontrolate ale naturii, ca în miturile pagâne.  In Biblie, nu dumnezeii au fost creati dupa chipul omului, ci invers: fiintele umane sunt create dupa chipul unicului si suveranului Dumnezeu. Aceste divinitati mitice, pline de pasiuni egoiste si rautate, par mai degraba fiinte umane decazute, decât dumnezei autentici. Conform cu Geneza, Dumnezeu nu a creat sclavi care sa presteze munca obligata toata viata lor, ci barbati si femei liberi si capabili sa-si decida propriul lor destin.  

Ce diferente radicale între Biblie si mitologiile antice! Nu exista nici un motiv pentru ca cineva sa creada ca Moise, scriitorul Genezei, s-a inspirat din asemenea surse în naratiunea creatiunii. Evreii antici traiau înconjurati de politeismul pagânismului mitologic. Ei erau ca o insula într-o mare de superstitie si imoralitate. De aceea, Dumnezeu le-a dat o relatare cu totul diferita de cele pagâne, o relatare simpla, pe întelesul mentalitatii lor, dar, în acelasi timp, veridica si fidela realitatii. O explicatie care le-a servit pentru demitizarea originilor lumii si ale omenirii.

Este adevarat ca exista unele vagi asemanari, cum este de pilda între epopeea lui Ghilgames si relatarea biblica despre potop, dar faptul acesta nu este un indiciu neaparat al vreunei influente mitologice asupra Bibliei. Mai degraba, este vorba de un fenomen invers. Aceste civilizatii pagâne au mostenit anumite relatari pe cale orala care veneau din vremea primelor generatii de oameni existente pe pamânt, dar care, de-a lungul miilor de ani, au fost deformate si transformate în mituri. Babilonienii, de origine semitica, au putut sa mosteneasca traditia despre potop relatata in epopeea lui Ghilgames de la sumerieni sau de la amoriti, un popor semitic asezat din mileniul III în.Hr. în nordul Siriei. Acestia au putut avea legaturi cu stramosii lui Avraam, care este posibil sa fi pastrat memorii scrise înca de pe vremea cetatii Babel.  Nu Moise a copiat de la babilonieni, ci invers! Mult mai verosimila este ideea ca babilonienii au mostenit legende provenind la origine din aceleasi surse antice de care s-a putut folosi redactorul Genezei inspirat de Dumnezeu. Aceasta idee pare a fi mult mai coerenta cu realitatea, având în vedere diferentele calitative si de continut enorme care exista între relatarea biblica si restul traditiilor mitologice ale popoarelor din Orientul Apropiat.