“Si daca n-a înviat Hristos, atunci
propovaduirea noastra este zadarnica, si zadarnica este si credinta voastra” - 1
Corinteni 15:14.
Prin aceste cuvinte, Apostolul Pavel
subliniaza, de o maniera categorica, importanta pe care o are credinta în
învierea lui Isus Hristos pentru mesajul crestin. Ea este fundamentul lui.
Credinta crestina sta în picioare sau cade împreuna cu adevarul marturiei ca
Hristos a înviat dintre cei morti. Daca, credinta aceasta este data la o parte,
fara îndoiala, din traditia crestina înca ramân unele idei valoroase, care pot
forma un fel de conceptie religioasa despre lume si viata, despre Dumnezeu si
om, dar în cazul acesta credinta crestina s-ar transforma într-o credinta
moarta. Isus ar deveni o personalitate religioasa esuata, o personalitate care,
chiar daca continua sa fie mare si sa motiveze reflexia noastra, ramâne totusi
într-o dimensiune pur umana. Numai daca Isus a înviat dintre cei morti s-a
întâmplat ceva cu adevarat nou, ceva care schimba lumea si situatia omului pe
pamânt.
Marturia Noului Testament despre
învierea Domnului Isus, privita din punct de vedere istoric, ni se prezinta
destul de complexa si ridica multe întrebari. Ce s-a întâmplat atunci? Pentru
martorii care s-au întâlnit cu Cel Înviat, cu siguranta, nu era ceva usor de
exprimat. S-au confruntat cu un fenomen cu totul nou si neobisnuit pentru ei,
care depasea orizontul propriei lor experiente. Evanghelistul Marcu ne spune ca
ucenicii se întrebau preocupati, când coborau muntele schimbarii la fata, “ce
sa însemne învierea aceea dintre cei morti?” (Marcu 9:10). In ce consta ea? Ei
nu stiau, si aveau nevoie sa învete ce înseamna prin confruntarea cu realitatea.
Cine se apropie de relatarile
evanghelice ale învierii cu ideea ca stie ce este învierea dintre cei morti,
fara îndoiala le va interpreta gresit si va sfârsi prin a le respinge ca
nedemne de încredere. Rudolf Bultmann a obiectat fata de credinta în înviere spunând
ca, chiar daca Isus ar fi iesit din mormânt, ar trebui totusi sa se spuna ca “o
întâmplare miraculoasa de aceasta natura, cum este reanimarea unui mort”, nu
ne-ar ajuta la nimic, iar din punct de vedere existential ar fi irelevanta.
Desigur, daca învierea lui Isus nu ar fi
mai mult decât miracolul unui mort resuscitat, în ultima instanta, nu ar
prezenta pentru noi nici un interes. Nu ar avea mai multa importanta decât
reanimarea, prin mijloace medicale, a cuiva mort din punct de vedere clinic.
Pentru lume în general si pentru existenta noastra nu ar aduce nici o
schimbare. Miracolul unui cadavru reanimat ar însemna ca învierea lui Isus a
fost egala cu învierea tânarului din Nain, cu a fiicei lui Iair, sau cu aceea a
lui Lazar. De fapt, toti acestia au revenit la viata anterioara, pentru ca,
dupa aceea, când le-a sosit din nou ceasul, sa moara definitiv.
Marturiile Noului Testament nu lasa nici
o îndoiala asupra faptului ca în învierea Fiului Omului a avut loc ceva cu
totul diferit. Învierea lui Isus a însemnat ruperea lanturilor existentei
noastre pentru a ne permite înaintarea catre un fel de viata cu totul nou, o
viata care nu mai este supusa legilor devenirii si mortii, pentru ca este
dincolo de acestea, o viata care a inaugurat o noua dimensiune de a fi om. De
aceea, învierea lui Isus nu este un eveniment izolat care ar putea fi neglijat
pe motiv ca ar apartine doar trecutului, ci este o schimbare radicala, un salt
calitativ, o “mutatie decisiva” (daca ar fi sa folosim limbajul analogic al
transformismului, desi inadecvat). În învierea lui Isus s-a deschis o noua
posibilitate de a fi om, o posibilitate care intereseaza pe orisicine si care
inaugureaza un viitor nou pentru umanitate.
De aceea, apostolul Pavel a legat
într-un mod inseparabil învierea crestinilor cu învierea lui Isus. “Caci daca
mortii nu învie, atunci nici Hristos n-a înviat. . . Dar nu! Hristos a înviat
din morti, pârga celor adormiti” (1 Cor.15:16, 20 trad. Bartolomeu Anania). Invierea lui Isus Hristos este un
eveniment universal sau nu este nimic, spune apostolul Pavel. Numai daca o
întelegem ca un eveniment universal, ca inaugurarea unei noi dimensiuni a
existentei umane, interpretam corect învierea lui Isus. În aceasta consta
caracterul particular al marturiei pe care o da Noul Testament despre înviere. Isus
nu S-a întors la viata normala din aceasta lume, ca si Lazar sau ca ceilalti
morti pe care El i-a înviat. Isus a intrat într-o viata distincta, noua. A
intrat în imensitatea lui Dumnezeu si, de acolo, El S-a manifestat uncenicilor
Sai.
Asa ceva era cu totul neobisnuit si
neasteptat pentru ei, motiv pentru care au avut nevoie de un anumit timp sa se
dezmeticeasca si sa înteleaga. Este adevarat ca în credinta iudeilor exista
conceptul învierii mortilor la sfârsitul veacului. Viata cea noua era unita
începutului unei lumi noi, iar lucrul acesta era de înteles. Daca exista o lume
noua, atunci trebuie sa existe un mod nou de viata. Dar, învierea la o noua
conditie definitiva si diferita, în plina lume veche, care înca continua sa
existe, era ceva cu totul neprevazut si, de aceea, de neînteles la început.
Pentru
ucenici, învierea era la fel de surprinzatoare si neasteptata ca si crucea.
Nimeni nu se gândea la un Mesia crucificat. Dar, realitatea de pe Golgota nu
putea fi negata, si faptul acesta i-a condus la un nou mod de citire si
întelegere al Scripturii. La fel, noua lectura a Scripturii privitoare la
înviere putea sa înceapa doar dupa întâlnirea lor cu Domnul, Cel Înviat. Dupa
multe îndoieli, nesiguranta, oscilari si uimire, ei s-au predat în fata confruntarii cu realitatea, careia nu
mai puteau sa i se opuna. Intr-adevar era El! Traieste, ne-a vorbit si ne-a
permis sa-L atingem, chiar daca nu mai apartine acestei lumi tangibile, senzoriale!
Paradoxul era de nedescris. Pe de o
parte, era El, cu totul diferit, nu un cadavru reanimat, ci Cineva care traieste
în dimensiunea lui Dumnezeu, un nou fel de viata, pentru totdeauna. În acelasi
timp, cu certitudine era El, prezent de o maniera reala, în deplina Sa
identitate, chiar daca nu mai apartinea lumii noastre. Era vorba de ceva
absolut fara egal, unic, ceva ce depasea orizontul obisnuit al experientei, si
care era totusi ceva cu totul incontestabil pentru ucenici. Asa se explica
caracterul particular al marturiilor învierii. Ele vorbesc de ceva paradoxal,
ceva ce depaseste toata experienta, si totusi prezent de o maniera absolut
reala.
Dar, oare chiar s-a întâmplat asa? Ca
oameni moderni, putem da credit unor asemenea marturii? Gândirea iluminista
afirma ca odata cu schimbarea imaginii stiintifice a lumii, ideile traditionale
despre învierea lui Isus ar trebui considerate învechite si, prin urmare,
abandonate ca nefiind în concordanta cu stiinta. Dar, pâna unde poate stiinta
sa se pronunte? Care sunt limitele ei? In marturiile asupra învierii se
vorbeste despre ceva care nu intra în lumea experientei noastre, despre o dimensiune
noua a realitatii, care nu neaga dimensiunea realitatii existente, concrete, însa
o depaseste cu mult, dincolo de limitele accesibile stiintei. Oare, trebuie sa
ne asteptam sa aiba loc numai ceea ce a existat întotdeauna? De ce sa nu acceptam ca în lumea asta, care închide în sine atâtea taine de neexplicat, ar putea, totusi, sa
se petreaca si ceva de neasteptat, de neimaginat, ceva cu totul nou si neobisnuit?
Daca Dumnezeu exista, oare nu poate El crea o noua dimensiune a realitatii
umane, si a realitatii în general? Întelegerea pe care o are stiinta, acum, dupa patrunderea ei în lumea
misterioasa din interiorul materiei, dincolo de limitele atomilor, arata ca aceste întrebari nu sunt
irelevante.
Prin învierea lui Isus, întreaga creatie
asteapta o ultima si suprema “mutatie”, un ultim salt calitativ si definitiv.
În învierea Lui, are loc unificarea finitului cu infinitul, unirea dintre om si
Dumnezeu, si depasirea definitiva a mortii. În învierea lui Isus, aspiratia dupa
eternitate înradacinata în adâncul fiintei noastre îsi gaseste deplina realizare.
De aceea, sa dam la o parte orice îndoiala si orice închistare în rutina
vremelniciei acestei vieti a devenirii si mortii, si întariti prin credinta
ca atotputernicul nostru Dumnezeu poate
sa faca cu mult mai mult decât putem noi sa gândim si sa ne imaginam, plini de
curaj si de bucurie sa dam înaintea lumii cea mai frumoasa marturie: Hristos a
înviat cu adevarat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu