09.06.2012
Intr-una din zilele
acestei saptamani, iesind în oras, am vazut o pereche, sot si sotie, destul de
înaintati în vârsta, aparent, trecuti demult de vârsta pensionarii. Veneau pe trotuar, din directie opusa
sensului în care mergeam eu, si se tineau de mâna, unul pe celalalt, în timp
ce-si balansau usor bratele unite în ritmul pasilor în miscare. I-am privit atent,
si pe fatza si în gesturile lor puteam sa citesc o anumita expresie, care arata
un profund atasament între ei. Mergeau destul de sprinten, desi erau marcati vizibil
de semnele îmbatrânirii pe trupurile lor, iar miscarea înainte si înapoi,
lejera si aproape copilareasca, a bratelor lor da impresia ca erau bine dispusi
si se simteau fericiti împreuna.
Scena aceasta îmi
aduce aminte de o alta scena pe care am vazut-o în primavara anului trecut. Ma aflam
în tara si calatoream cu trenul, în acelasi compartiment împreuna cu o alta
pereche, ceva mai în varsta decât prima, nu departe de a opta decada a vietii,
dupa aprecierea mea. Aveau o înfatisare distinsa si îngrijiti în îmbracaminte.
De la început
mi-a atras atentia, într-un mod foarte placut, atitudinea galanta, atenta si
plina de simpatie unul fata de altul, mai ales grija sotului pentru comfortul
sotiei, care se arata mai slabita în fortele ei fizice. La un moment dat, el
si-a îndreptat capul spre ea si a sarutat-o tandru pe obraz, iar expresia
chipului ei arata satisfactia cu care primea gestul lui de dragalasenie, precum
si grija fata de ea.
Fiind foarte de
dimineata, nu dupa multa vreme de la pornirea trenului din gara, au atipit
amândoi, tinându-se de mâna, cu capul ei pe umarul lui. Apoi, datorita pozitiei
incomode în care sta rezemata, ea si-a întins
picioarele pe bangheta neocupata de altcineva si sta cu capul asezat pe
genunchii lui, iar el o cuprindea cu mâna dreapta.
Ii priveam si le
studiam fiecare gest, din care se putea citi cât erau de atasati si uniti.
Aveam impresia ca se iubesc mult. Ce frumos le sta! Mi-au stârnit admiratia! Mi-am
zis atunci în sinea mea: dragostea nu are varsta! Apoi, m-am cufundat în mine
însumi si o buna parte din calatorie am meditat asupra acestui subiect . . .
Care este motivul
pentru care un barbat si o femeie, casatoriti, ramân împreuna de-alungul anilor
si îmbatrânesc într-o relatie de dragoste, în timp ce altii au o soarta cu
totul diferita? Din nefericire, numarul celor care, pe parcursul calatoriei vietii
lor de casnicie se despart este într-o crestere vertiginoasa, la fel ca si
numarul celor care, desi ramân împreuna pana la sfârsit din diferite motive de
interes personal sau familial, sunt totusi nefericiti, iremediabil
separati in aceeasi casa, prizonieri ai circumstantelor, si adesea, într-o
relatie plina de conflict si ura. In schimb, numarul celor reprezentati de cele
doua scene de mai sus este tot mai redus.
Care este secretul
care face diferenta între unii si altii? Problema este mult prea complexa pentru un
raspuns simplist, însa daca trebuie sa ma refer la unul dintre aspectele
esentiale ale casniciei, atunci as putea spune, fara îndoiala, ca secretul sta
în expresia "împreuna".
Conceptul
acesta apare înca de la prima referinta a Bibliei la casatorie, în cartea
Genezei 2:24. “De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi
de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup”. Expresiile “se va lipi” si
“un singur trup” înseamna “împreuna”. Iar, Domnul Isus Hristos, când comenteaza
versetul acesta scoate în evidenta tocmai acest concept, când zice: “Deci, ce a
împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” Marcu 10:9. Casnicia, mai întâi de
toate, înseamna împreuna!
Cei
care se casatoresc la biserica de obicei jura sa ramâna împreuna pâna la
sfârsit în bine si în rau. Totusi, dupa consumarea casatoriei, nu toti cauta sa
se angajeze în procesul unirii lor complete în sfânta taina a casniciei, ca sa
devina un singur trup, asa cum este voia lui Dumneze. Ei îsi pun averea
împreuna, îsi fac o casa împreuna, poarta amândoi acelasi nume de familie si,
adesea, dorm în aceeasi camera si împart acelasi pat, însa la nivel sufletesc,
ei ramân doua persoane separate, straine una de cealalta, fara sa realizeze
vreodata taina casniciei, unitatea într-un singur trup spiritual.
Ba mai mult,
astazi, în societatea noastra, influentata profund de postmodernism si
feminism, otrava diavolului pentru ruina familiei, exista legi civile care pun
baza separarii, chiar de la început, între cei doi, prin asa numitul aranjament
al separarii de bunuri, separarea veniturilor, apoi, cum este de asteptat,
separarea cercului de prieteni, iar când se ajunge la separarea in camere si
paturi diferite, cei doi se afla deja pe marginea prapastiei. Sa te mai miri ca
urmeaza divortul dupa atâtia ani de separare?
Cum sa mai
îmbatrâneasca împreuna, fericiti de-a lungul traseului calatoriei lor pâna la
sfârsit, un sot si o sotie, care, în afara de un certificat de casatorie si
eventual copii adusi pe lume, nu au nimic împreuna? Sau mai bine zis, când unul din
ei, sau amândoi uneori, nu vrea sa aiba nimic împreuna cu celalalt, pentru ca nu-l iubeste
si nu doreste sa fie “împreuna” cu el, ci doar simuleaza casnicia de ochii lumii, sau din
alte motive de interes personal?
Daca între un sot
si o sotie, de-a lungul anilor cât stau casatoriti, nu poate sa existe nici
macar un minim dialog, nici o comunicare reala între ei, cel putin la nivelul ei
firesc, comun, al responsabilitatilor si datoriilor lor reciproce în cadrul
casniciei, fara sa mai tinem cont de acel nivel superior, sine qua non, al
comunicarii din dragoste dintre sufletele lor. . . atunci cum sa îmbatrâneasca
fericiti împreuna?
Când cei doi nu
pot sa ia masa împreuna niciodata, pentru ca unul nu-l suporta pe celalat cum
manânca, sau cum închide usa, sau cum se misca prin casa, iar acesta prin
gesturi, atitudini si exprimare nu percepe decât nemultumirea, cum sa mai
îmbatrâneasca împreuna fericiti?
Când cei doi nu
pot sa iasa împreuna la plimbare, doar ei si cu nimeni altcineva, când
partenerului plecat nu i se simte lipsa si nu este asteptat cu drag si
nerabdare acasa si cu un zâmbet mai larg decat usa care ar trebui sa i se
deschida cu un bun venit si o îmbratisare tandra, când unul din parteneri este
neglijat, desconsiderat si abandonat de catre celalalt, în schimbul altui cerc
de persoane, în compania carora se simte mai bine. . . cum ar putea ei sa
îmbatrâneasca fericiti împreuna?
Când cei doi nu
se roaga împreuna, nu studiaza Biblia împreuna, nu merg împreuna la biserica,
nu au acelasi cerc de prieteni si relatii sociale împreuna, nu sunt împreuna in disciplina si educarea copiilor. . . cum sa râmana împreuna fericiti pâna la adânci
batrâneti?
Oricât de mult
si-ar dori unul dintre parteneri sa fie “împreuna”,
oricât de mult ar fi dispus el sa sacrifice, sa renunte la sine. . . pentru
salvarea casniciei lor, daca celalalt partener refuza, înca de la începtut,
cu obstinatie orice “invitatie”, orice “oferta”, orice “efort”, de a pasi amândoi
de mâna pe acelasi drum, ei nu au cum sa îmbatrâneasca fericiti împreuna!
Daca nu vor adopta strategia ipocrita a celor “divortati”
in fapt, dar nu în acte, traind separati sub acelasi acoperamânt, atunci, mai
curând sau mai târziu un judecator se va pronunta pentru anularea unei
casatorii aparente, care nu a fost decât o iluzie desarta. In aceste conditii,
ei nu au cum sa îmbatrâneasca fericiti împreuna!
