Luna solitara

12.05.2011 

Luna învelita-n straie de lumina rece.

Urca bolta înstelata, o privesc si tace.

Singuratica pe lume, sus pe cer straina.

Pare-o vaduva sarmana, surda, taciturna.

Are faima c-ar fi muza dragostei aprinse.

Dintre-un june si o fata, ce cu soapte stinse.

Isi astâmpara fiorii-n dulce îmbratisare.

Si-îsi declara-în veci iubire printr-o sarutare.

Daca, taina din iubire, luna ar pricepe.

N-ar sta singura pe lume, sus pe bolta rece.

Ci pe-îndata cum apune soarele în zare.

S-ar porni sa-i prinda urma ca sa-i iasa-n cale.

Si prin zâmbetu-i feeric, sa îl cucereasca.

Fermecat de-a ei privire, sa se-îndragosteasca..

Si sa lumineze cerul cu-a lor fericire.

Uluiti, ca sensul vietii este in iubire!

Insa, luna, cât se pare nu-i interesata.

Sa-îndrageasca, sa iubeasca, sa fie curtata.

Sta pe bolta, solitara, dorul n-o constrânge.

Când o vad ma ia necazul, n-o pot întelege.

Numai eu cu-însingurarea nu am cum a face.

Minima asociere, sa traim în pace.

Caci mi-e goala si pustie viata solitara.

E ca boala ce consuma-încet si te omoara.

Cine vrea singuratate, sa se pustniceasca.

Precum luna solitara, singur sa traiasca.

Eu nu pot trai ca schimnic viata egoista.

Fara dragoste si jertfa, searbada si trista.

De n-ai fi fost în viata mea

De n-ai fi fost in viata mea.

Sa-mi dai un strop de mangâiere.

Când rana inimii durea.

Si sufletul îmi lacrima.

As fi cazut in disperare.

Durerea m-ar fi coplesit.

Si-as fi ajuns in neputinta.

Sa ma ridic, si chinuit.

De-atat dispret si umilit.

As fi plecat spre nefiinta.

N-ar fi ramas in urma mea.

Macar o vaga amintire.

Din tot ce-am însemnat cândva.

Atunci când lupta era grea.

Si-am fost statornic in slujire.

Numai pamântul des calcat.

De talpa mea-n copilarie.

M-ar fi primit si rasfatzat.

Cu-n loc de cinste de-îngropat.

Si lânga cruce-o balarie.

N-as fi avut somn tulburat.

Culcat acolo jos sub glie.

Nici vise rele de uitat.

In pat de pulbere-alintat.

Si n-as mai fi platit chirie.

N-as fi simtit, ce dureros.

Ingratitudinea si ura.

Ti-apasa suflet generos.

Cu aspiratii de frumos.

Si lasa-n urma numai zgura.

Dar, lânga mine ai venit.

Aproape, în amurg de seara.

Eram zdrobit si istovit.

M-ai ridicat si m-ai iubit.

Ca sufletul sa nu mai doara.

Imi amintesc cum ai venit.

Ca un balsam spre vindecare.

Din viata ce mi-ai daruit.

In inima mi-a rasarit.

Recunostinta si iubire.

 29.05.2012

Meditatie intr-o dimineata de primavara

18.03.2011

Sunt pe drumul de întoarcere spre casa, înainte sa intru in zona muntoasa ce marcheaza linia de separare dintre provinciile Teruel si Castellón.

In lumina soarelui revarsata din abundenta, în aceasta dimineata, privesc întinderea pâna la poalele muntilor a câmpului parcelat în suprafete de teren cultivate cu grâu, care, începand din aceste zile, se îmbraca în haina lui verde de sarbatoare, de parca ar vrea sa “râda in nas” atât gerului aspru al iernii, debilitat si alungat de-acum, cât si uscaciunii verii toride ca un cuptor, cei doi dusmani înversunati ai fenomenului miraculos al vietii în aceste locuri.

Este vremea reînvierii naturii, cu mesajul ei de biruinta si speranta, atât pentru nelinistile noastre metafizice, cât si pentru pierderile si frustrarile vietii. In curând, emotia acestui mesaj isi va atinge maximul trairii ei, in sarbatoarea Invierii Domnului, de care ne despart numai câteva zile.

Pe acest fundal plin de simbolism, gândul ca bunatatile Domnului nu s-au sfârsit, iar bucuria si sensul vietii pot fi din nou gustate, chiar cu o mai mare intensitate decât înainte, printr-o noua experienta a vindecarii de toate ranirile si traumele din trecut si printr-o noua dragoste, îmi staruie cu o si mai mare convingere în suflet, deschizându-i larg ferestrele spre lumina si viata.

In mijlocul acestui tablou reunit al lumii naturale si spirituale, proiectat în imaginatia mea, mi se arata chipul unei persoane dragi, scaldat in lumina feerica radiata de zâmbetul si frumusetea lui captivanta pentru ochii mei obositi.

   
Cu aceste ganduri si imagini optimiste, îmi încep o alta zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care o doresc sa fie binecuvantata de El cu pace si bucurie.

Femeia, eterna poveste

08.09.2010

Ieri si astazi mi-a fost dat sa vad un om absorbit si coplesit de o puternica criza existentiala. Un muncitor din fabrica, sef peste ceilalti, ajuns la 60 de ani, a fost anuntat ca în curând va fi scos la pensie anticipata. 

Ieri, cand mi-a spus, vazându-i dezolarea, i-am raspuns nedumerit: “De ce nu te bucuri ?”. Automat, m-am proiectat pentru un moment în situatia lui si m-am gandit la multimea de carti ce ma asteapta nedeschise, carora as putea astfel sa le alung “tristetea” de a fi ignorate, la timpul liber in care sa ma dedic predicarii Evangheliei, sau la libertatea de a ma plimba si calatori împreuna cu sotia mea (???!!!). 

Iesind din starea de visare, cu aceeasi nedumerire, vazându-i deceptia, am continuat: “Îti dai seama ca vei avea cu 5 ani mai multa libertate, o viata de mai buna calitate?” 

Iar el cu o tristete evidenta pe fata sa, si cu privirea fixa intr-un anumit punct din imaginatia lui, mi-a raspuns întrebându-ma:  “Tu crezi ca perioada de pensie va fi mai lunga sau mai scurta?” “Logic, mai lunga” am raspuns eu.  “Nu, a raspuns el! Se va scurta!!! Crezi ca am s-o pot suporta pe nevasta-mea atâtia ani pe capul meu, de dimineata pana seara? Pâna acum, toata ziua eram la fabrica, de-acum insa, nu ma voi mai putea scapa de ea! Dupa cum, unde merge galeata (el) merge si frânghia (ea), la fel si eu va trebui s-o am mereu dupa mine si sa-i suport cicaleala si critica la tot pasul”! 

M-am cam blocat la raspunsul lui, si ca sa ies din încurcatura, am cautat rapid o replica “crestina” la problema lui, o solutie de suprafata pentru un asemenea caz, (desi eu cred in ea): “Femeia exista ca sa fie iubita, iar pentru asta ai nevoie de multa rabdare, deoarece dragostea este indelung rabdatoare”.  

A zambit sarcastic si neîncrezator si a plecat. 

Din aceasta poveste se poate face o predica interesanta sau se poate dezvolta un studiu psihologic de caz, privitor la disfunctionalitatea relatiei de cuplu, mai ales în anii cand cei doi îsi sunt mai necesari unul altuia, ca oricând. 

 Ma voi rezuma, însa, la o usoara tachinare, cu toata simpatia si pretuirea, la adresa acelei fiinte unice, in care a fost concentrat, in modul cel mai sublim si în toata dimensiunea lui, frumosul in creatie, anume femeia, eterna poveste a barbatilor. 

Ea, femeia, iti aduce cele mai mari bucurii in viata, dar si cele mai mari necazuri ti se pot trage de la ea. Dupa cum e zicala: “femeia te ridica, femeia te coboara, femeia iti da viata, tot ea te si omoara”. Sunt sigur ca fiecare barbat ar zâmbi aprobator la aceasta zicala. Cu certitudine, exista si zicale despre barbati, poate chiar mai multe, la care fiecare femeie ar zâmbi la fel de aprobator. 

Si totusi, cu tot riscul pe care il poate reprezenta pentru un barbat relatia cu o femeie, eu, nimic din lume nu imi doresc asa de mult langa mine ca o femeie. Cu toata prietenia si farmecul ei exceptional de femeie, cu toata sensibilitatea si vulnerabilitatea sufletului ei delicat, cu toata bucuria partasiei si dialogului pe care numai o femeie il poate oferi unui barbat! Asa sunt eu, asa imi este structura! Poate altii sunt diferiti! Pentru ei, probabil libertatea este mai de pret decât orice! Dar, pentru mine. . .? Ce sa fac eu cu libertatea. . . ? Pentru mine “libertatea” nu înseamna decât o trista si pustie singuratate! Deoarece, libertatea fara dragoste este lipsita de sens! De aceea, sunt dispus sa imi asum riscul, fara de care stiu ca nu exista dragoste,  iar fara dragoste nici fericire si nici viata!

Tablou la început de toamna

03.09.2010

Ma aflu la volan, în singuratatea cabinei si privesc peisajul de-o parte si de alta a drumului. Se vede ca si aici în Spania semnele toamnei se arata peste tot. 

Frunze galbene de cires, peirsic si cais, în mijlocul peisajului ce dezvaluie decadenta firii, stau agatate fragil de ramuri, in timp ce altele se odihnesc pe jos. Smochinul, via si maslinul înca verzi, dar pline de roada ce asteapta sa fie adunata, în curând vor avea aceeasi soarta. 

Cactusul de pe marginea drumului sau din mijlocul hatisului îsi etaleaza ostentativ fructele asezate pe vârful frunzelor sale spinoase, ca degetele pe mâna, bune la gust si placute la privit, de parca ar dori sa-si dovedeasca valoarea lui de planta folositoare printre alte plante considerate nobile. 

Migdalii - primii vestitori ai primaverii pe aceste meleaguri, înca în plina iarna europeana, acum dezbracati de vesmântul lor frunzos, in toata goliciunea, de nici nu-ti vine a crede ca, numai câteva luni in urma, creau cel mai frumos spectacol de flori, frunze tinere, culori si miros parfumat, din lume - sunt plini de sâmburi cu miez pretios, pe jumatate la vedere, cuprinsi înca de coaja cu care nu demult formau un singur fruct, ca o caisa verde.   

Câte un palmier, ici colo, isi înalta coroana lui maiestoasa, dedesuptul careia se pot vedea atârnând sub greutatea lor ciorchini mari de curmale. 

Numai portocalii si mandarinii, parca surâzând in soare, stau fara nici o grija, mândri de vesmintele lor, de un verde plin de viata. Ei reusesc înca, pentru putina vreme, sa mai disimuleze prezenta, de aceeasi culoare cu frunzele, a roadelor lor apreciate pe intreg mapamondul, ce isi vor face aparitia in curând, odata cu scaderea temperaturii. 

In timp ce admir melancolic aceasta priveliste de toamna mediteraneana, în amintire îmi reapare superba melodie irlandeza din cartea de imnuri, “Iar cad frunzele padurii”, pe care chiar acum o fredonez. 

Nu pot sa nu ma gândesc si la semnificatia existentiala si teologica a acestei  privelisti, care îmi stârneste sentimentul trecerii rapide a timpului si vietii, împreuna cu gândul responsabilitatii personale în fata zilei judecatii divine, când roada propriilor noastre fapte va fi cercetata si rasplatita

Dincolo de obisnuitul unei zilei

09.09.2010

M-am sculat in dimineata aceasta, la fel ca în multe alte dimineti din ultimii ani, cu o stare de puternica indispozitie sufleteasca, care m-a însotit în timp ce alergam prin oras sa-mi fac anumite cumparaturi necesare pentru traseul de astazi si de mâine. Starea aceasta mi s-a accentuat înca si mai mult ajungând la fabrica, din cauza ca acolo lucrurile nu erau asa cum ma asteptam eu sa fie. 

In fine, cu o oarecare întarziere, mi-am facut pregatirile neceare si am pornit la drum simtind cum oboseala accentuata pe fondul de indispozitie îmi cuprinde tot trupul. 

Deodata, aruncând privirea in stânga mea, am observat muntele stâncos acoperit cu pâlcuri de tufisuri verzi, aducând un plus de culoare si contrast pe fondul multicolor format din rosul, galbenul si griul stancii, care in baia de lumina a soarelui oferea un tablou feeric ochiului suficient de sensibil sa priveasca in profunzime. 

De-a lungul drumului, de o parte si de alta, ma însoteau livezile de portocali, parca surâzând sub mângâierea razelor revarsate din belsug asupra lor de catre astrul zilei, mai blande totusi de-acum, iar in dreapta mea, destul de aproape, se putea vedea “marea cea mare” sclipind in luminä si destul de linistita, cu apele ei unduite in valuri marunte, uniforme si dese, pe ale carei tarm si plaje se însiruie statiuni moderne si luxoase de agrement si odihna, ce îti trezesc iluzia unor zile de relaxare si tihna, la care de multa vreme visezi. 

Privind aceste scene, atât de obisnuite ochilor mei, si totusi marcate de fiecare data de ceva nou si surprinzator - la fel cum o sotie iubita apare mereu in ochii sotului ei iubitor :-) -  mi-am reamintit de aprecierea sefului exprimata astazi la adresa felului în care îmi îndeplinesc munca, apoi mi-am lasat gândul sa zboare spre cineva a carei prietenie, întelepciune si credinciosie fata de Dumnezeu îmi da, in fiecare conversatie avuta împreuna in spatiul virtual, asa multa încurajare si speranta, intr-o reînoire a vietii cu sens si buna dispozitie, dincolo de toata amaraciunea, ranirea si debusolarea suferite in ultimii ani. 

Punând împreuna toate elementele disparate ale acestei dimineti, pentru o privire de ansamblu, am vazut în ele “zâmbetul” plin de bunavointa al lui Dumnezeu care doreste sa semene si astazi în sufletul meu samânta încrederii, curajului, nadejdii. 

In felul acesta, am început o noua zi de munca si efort, uitând senzatia de proasta dispozitie initiala si cu inima încrezatoare merg înainte, asteptand totusi o zi mai buna, o zi a implinirii sperantelor, o zi de neuitat, o zi a bucuriei si a încantarii. 

O zi pierduta

13.09.2010

In zilele trecute am citit un proverb atribuit lui Charlie Chaplin: “O zi în care nu ai râs este o zi pierdută”. Desi nu cred in totalitate ceea ce spune acest proverb cu privire la o “zi pierduta”, din punctul de vedere al filozofiei mele de viata, totusi recunosc în el o parte de adevar,  chiar si cu implicatii spirituale.

Cand un crestin, in ciuda fagaduintei protectiei si ajutorului divin, se lasa coplesit de întristare, teama sau disperare datorita loviturilor, pierderilor si nedreptatilor inevitabile in viata, încat nu mai este capabil sa îsi descreteasca fruntea, sa zâmbeasca, uneori chiar sa râda cu pofta in fatza a ceea ce este nostim, hazliu ori caraghios, sau pur si simplu ca o reactie de dispret in fata amenintarii vrajmase, nedrepte si arogante, nelasând astfel loc fricii si panicii, in suflet sau in expresia fetei, intr-adevar nu face altceva decat sa îsi iroseasca o zi din timpul acordat vietii sale pentru a experimenta încrederea, speranta, seninatatea, bucuria mantuirii si orice alta traire spirituala ce ar putea rezulta dintr-o serioasa si autentica umblare cu Dumnezeu.

O zi placuta si binecuvantata, cu incredere si senin in suflet, cu bucurie si buna dispozitie! Mie, mi-o doresc din toata inima si sper sa ma ajute Dumnezeu!

Metamorfoza

25.05.2012

Astazi, în zori de zi, când m-am trezit.

Cu ochi greoi, buimac si obosit.

Lipsit de chef, caci nu-mi pria trezirea.

Am auzit la geam privighetoarea.

Cânta frumos, cu glasu-i minunat.

Si-n ciripitul ei am descifrat.

Intr-un limbaj mai sus de ratiune.

O fi pe-a inimii frecventa? Nu pot spune!

Decât, ce dintr-odata-am inteles.

Mesajul care-n minte prindea sens:

 "De ce esti amarât acum cä te-ai trezit?

Ce vrei sa spui? Ca Domnul a murit!?

Nu! El e viu, tocmai ti-a daruit.

O noua zi cu zori ce-au rasarit!

Si-n plus ti-a dat o mare bucurie.

 Gandeste-o clipa la frumoasa ta sotie!

Un dar mai scump, mai drag, mai minunat.

In lumea asta, cine ti-ar fi dat?

Si sanatate, munca si speranta.

Prin harul Sau, chiar dis-de-dimineata?

Si-atâtea alte daruri. . .  Ce? Nu crezi?

Doar sa deschizi mai bine ochi si le vezi!

Sus capul! Ziua-aceasta ti-a sosit.

Ca timp de har, de munca si iubit.

Sa te dedici trairii prin credinta.

Cu rugaciune si cu pocainta.

Iar munca sa-împlinesti cu harnicie.

Prin cinste, ca o sfânta datorie.

Familia, un loc de bucurie.

Si fericirea, scumpa ta sotie!".

 Acesta e mesajul ce-am primit.

In al privighetoarei ciripit.

Din zori de zi scaldata in lumina.

Cu optimism si-o viata mai senina.

Vi-l dau si voua, de vreti sa-l cititi.

Ca-incurajare, daca va treziti.

Vreodata, fara chef, cu-amaraciune.

Nemultumiti, ca nu va merge bine.

Nimic, ci toate-n viata par pe dos.

Si nu vorbiti decât morocanos.

Opriti-va putin si meditati!

Nu va lasati de negativ purtati!

Atâtea lucruri bune si frumoase.

Sunt, si ramân vederii noastre-ascunse.

In fiecare zi de stres si-îngrijorare.

In timp ce viata trece pentru fiecare.

Si niciodata nu se-întoarce înapoi.

Consuma totul, pleaca si ne lasa goi.

Dar, dincolo de-atâtia spini si maracini.

Exista farmec, taina si minuni.

Ce pot sa-aduca vietii frumusete.

Cu primavara, flori si tinerete.

Asa ne este viata

22.05.2012

Framântari si sarcini grele ne împovareaza viata.

Ochi cu cearcane si riduri, cu tristete umplu fata.

Noaptea ni se risipeste somnul prin treziri din vise.

Bântuite de necazuri si de ranile deschise.

                                                                                       

Ce purtam adânc in suflet, cu-amintiri tulburatoare.

Din lovirile vrajmase, nedreptatea care doare.

Prea mârsav roade minciuna manevrata pe la spate.

Ne pateaza omenia prin cuvinte necurate.

Idealuri sfarâmate prin manifestari de ura.

Neînteleasa si absurda, fara noima, fara gura.

Fara vorbe de iertare, cu lacrimi vindecatoare.

Ce arunca si îngroapa toate relele-n uitare.

Adevarul si dreptatea, stau in carcera obscura.

Cu catuse încuiate. Sunt liberi cei ce ne fura.

Munca, visul, probitatea, si ne lasa tristi si goi.

Nu-i framânta nici o clipa judecata de apoi.

Uite asa, ne ducem viata, lumânari de ceara-aprinse!

Pentru asa fragilitate, jocuri prea periculoase!

Doar, câstig meschin la pretul clipei de vremelnicie.

Când jertfesti margaritare si valori de vesnicie!

Va veni si cercetarea vietii pentru fiecare.

Adevarul si dreptatea libere de închisoare.

Fara cautari la fata, vor echilibra balanta,

Vor conta atunci rabdarea, si iubirea, si credinta.  

Invierea lui Isus

Matei 28:1-10

Prin moarte violenta, iudeii au ucis.
Pe cruce la Golgota, pe-al Cerului Trimis.
I-au întarit mormântul, apoi l-au sigilat.

Si-au pus soldati de paza, sa nu fie furat.         

Infasurat în panze sta trupul lui Isus.

In grota cea din stânca unde fusese pus.

In graba, caci apusul de soare spre Sabat.

Impiedica sa fie-n miresme îmbalsamat.

In ziua cea dintâi, chiar dis-de-dimineata. 
Cu miruri si miresme si multa cutezanta.

Femeile venira cu jale la mormânt.

Sa-ncheie-n reverenta tristul deznodamânt.

Mare le-a fost mirarea cand au ajuns la grota.

Caci piatra la intrare fusese pravalita.

Si au vazut un înger în alb straluminat.

Ce le-a vestit minunea ,“Hristos a înviat”!

Ele au plecat cu frica si mare bucurie.

S-anunte ucenicii, s-aduca marturie. 
Ca e deschis mormântul si Domnul a înviat.
Cel ce-a murit pe cruce e viu cu-adevarat.

Pe când duceau  în graba solia minunata.

Insusi Isus, dovada-învierii li Se-arata.

Cu-aceeasi voce tandra minunea le proclama.

“Va bucurati!” caci Eu sunt, sa “n-aveti nici o teama!”

Duceti-va si spuneti discipolilor Mei.

Sa mearga-n Galilea, sa Ma-ntâlnesc cu ei!. . .

Cu reverenta adânca, uimite se plecara.

Si Celui Înviat, ele se închinara.

Din clipa aceea sfânta, s-a raspândit in lume.

Mesajul învierii cu-al mântuirii Nume.

Mai minunat sub ceruri, mai sfânt, mai glorios.

Caci n-a fost dat alt nume, cum e Isus Hristos.

Precum, aceste sfinte femei au anuntat.
Minunea glorioasa, "Hristos a înviat!".

La fel si noi sa mergem cu vestea mântuirii.

Spre lumea-ncorsetata in mreaja ratacirii.

Spre cei ce trec prin viata cuprinsi de frica mortii.

Traind în întuneric, fara speranta vietii.

Cea vesnica, cu Domnul cel mort si înviat.

Ce-n sferele maririi domneste ca Împarat.

Mesajul invierii din sfânta dimineata.

Ce ne-a rodit in suflet cu pace si credinta.

Sa-l proclamam in lume, cu-a noastra marturie.

De viata transformata prin har si bucurie.

 19.05.2012