05.07.2012
Placute
amintiri din tinerete.
De
când eram în casa parinteasca.
Iar
îmi revin cu-atâta frumusete.
In mintea mea marcata de tristete.
Ca inima sa mi-o înveseleasca.
Imi
amintesc de pãrul din gradina.
Un
pom înalt, cu ramuri viguroase.
Ce stralucea cu frunzele-n lumina.
Iar
umbra lui, un loc retras de tihna.
In
zilele de vara calduroase.
Ce
pere dulci, cu-aroma si zemoase!
Mi
le-amintesc cu-atâta drag si dor.
Urcam
în el, pe crengile-i stufoase.
Ca
sa culeg fructele mai frumoase.
Si
le mâncam cu pâine din cuptor.
Port
peste vreme-o amintire vie.
Aveam cinci ani, si curios la toate.
Vroiam sa vad cum arde focul paie.
Fânarul însa prins de vâlvãtaie.
A
ars de tot, cu parul jumatate.
Eram
socat de cele întâmplate!
Credeam
ca parul nostru va muri.
Si
trunchi si ramuri arse pe o parte.
N-ai fi sperat ca are sa mai poarte.
Vreodata
frunze si ca va rodi.
Dar
când trecura lunile de iarna.
Si-au
început zapezi sa se topeasca.
Mi-am usurat putin amara vina.
Ce
m-apasa privind înspre gradina.
Caci
parul a-început iar sa-înverzeasca.
Si,
dupa-un lung proces de vindecare.
I-au
aparut lastari pe partea arsa.
Si
dupa ani si ani de asteptare.
S-au
transformat în ramuri, fiecare.
Ce-au
reîntregit coroana lui frumoasa.
Si
astazi parul înca mai traieste.
A
fost plantat de tata-n tinerete.
De
peste saptezeci de ani rodeste.
Menirea
lui, cu cinste si-o împlineste.
E
plin de viata si de frumusete.
S-a
asternut uitarea peste vreme.
Azi
o rechem pe aripi de visare.
Cu
amintiri din timpuri vechi, boeme.
Care-mi
revin cu-atâta prospetime.
Si
întâmplari din zile de candoare.
Povestea
despre parul din gradina.
Ce
mi-a marcat profund copilaria.
Deschide
o fereastra de lumina.
Spre
viata noastra de necazuri plina.
Si
de-încercari ce-alunga bucuria.
Visezi
adesea la prosperitate.
Prin
munca, sacrificiu si sudoare.
Dar,
din senin, asa pe neasteptate.
Te
vezi lovit cu foc de nedreptate.
Si
cazi ranit, în lacrimi de durere.
Ce-i
de facut? Te lasi distrus de ura?
Si
coplesit de duh de razbunare?
Sau
te îndrepti în încercarea-amara.
Spre
Domnul, ca frustrarile sa-ti moara.
Sa
cauti vietii tale vindecare?
Si
sa te lupti sa-ti împlinesti menirea.
Chiar
si lovit de crunta încercare?
Caci
scopul vietii noastre e rodirea.
Cu
fapte bune ce sporesc iubirea.
Si
coplesesc cu binecuvantare.
Cum
se mentine falnic în picioare.
Prin
radacini adânci înfipte-n sol.
De
pot sa vina seceta-arzatoare.
Si
vânturi mari sa-încerce sa-l doboare.
Si
pomul nu se teme de pericol.
La
fel si noi, cu Domnul prin credinta.
Ramânem
fermi când vine încercarea.
Prin
nedreptati, abuz si suferinta.
Cu
El avem câstig si biruinta.
Prin
Duhul Sau progresul si rodirea.
Precum
e parul nostru din gradina.
Un
pom cu roade si longevitate.
Ce-si
refacu coroana din ruina.
As
vrea si viata mea sa fie plina.
De
vindecare, roada si eternitate.
