Rugaciunea unui tata pentru fica sa.


23.03.2012

In duh de-închinare, a mea rugaciune.
Se-înalta spre Domnul sa-I cer pentru tine.
In ziua aceasta, cereasca-însotire.
Cu Duhul de viata, spre har si înnoire.

Iubirea Sa sfânta sa-ti umple fiinta.
Si-n orice-încercare sa-ti dea biruinta.
Când iesi printre oameni, la munca, pe strada.
Sa te ocroteasca de-a Raului spada.

Ce-n ura ataca lovind miseleste.
Chiar, când pe fatza dulceag îti zâmbeste.
Caci el, pe la spate-ti urzeste pieirea.       
In groapa ruinei si nefericirea.

Implor pentru tine divina-îndurare.
Sa-ti puna piciorul pe dreapta carare.
Ce duce spre viata traita-n sfintire.
Prin sângele crucii sa ai mântuire.

Sa-ti dea sanatate si pace în suflet.
Spre ganduri înalte sa-îndrepte-al tau cuget.
Credinta senina, cu roada iubirii.
Sa faca din tine salas fericirii. 

Amin!

Amintiri nostalgice de tata

02.04.2012

Când ai venit pe lume, mi-aduc aminte bine.
Cum te-am luat in brate, ce drag mi-era de tine!
Cu chipul tau de înger erai tare frumoasa.
Si-atâta gingasie-in privirea ta duioasa.

Mi-aduc aminte bine, erai foarte desteapta.
Vorbeai cu orisicine, cu-o voce minunata.
Si ma mândream cu tine, mergând la adunare.
Când amândoi in fatza cântam câte-o cântare.

Iti amintesti cântarea minora-n armonie. 
Ce-n minte imi revine, cu-atâta nostalgie?
Cântai o invocare de binecuvântare. 
Shalom, sau pacea fie cu-ntreaga adunare.

Mi-am pus apoi sperante ca-n viata-îti va fi bine.
Si ai sa cresti cuminte, sa-înveti cum se cuvine.
Sa ai un rost în lume, sa-ti împlinesti destinul.
Pe calea mântuirii alaturea de Domnul.

Speram sa vina ziua când sa te vad mireasa.
In haina puritatii, cea alba de matasa.
De mâna-mi parinteasca condusa la altar.
Si-un gest de multumire parintilor în dar. . . . . . . . . 

Ti-as scrie înca multe din suflet pentru tine.
Dar ma opresc aicea ca nu ma simt prea bine!
Mi-e inima în lacrimi si sufletul ranit.
Caci frânta mi-e speranta de tot ce am iubit.

O, Doamne, fie-Ti mila si-îndreapta-orice eroare!
Ce m-a strapuns amarnic cu chin si cu durere.
Si-atinge-Te de Patri si da-mi o noua sansa.
S-o vad precum odata, fetita cea gingasa!
                                                                         

Amintiri cu vita de vie


20.05.2011

Tocmai am trecut pe lânga o vie in floare, al carei frunzis proaspat, verde deschis si plin de viata straluceste feeric in baia de lumina blânda a soarelui de dimineata. La vederea ei, sufletul meu s-a umplut de sentimente de admiratie si m-am reconectat la anii timpurii ai tineretii.

Mi-am amintit cu nostalgie de zilele de început de vara petrecute la lucrarile de stropire a frunzelor vitei de vie cu solutie de piatra vânata, pentru a o feri de daunatori, sau la prasitul buruienilor de pe culoarele largi dintre randurile in care era dispusa si la curatirea lastarilor care cresteau din abundenta, pregatindu-se astfel rodirea ei. 

Mi-au ramas in memorie, cu atâta placere, amintirea zilelor de vacanta de vara, in care ma întorceam de la coasa, de la prasit sau de la întorsul si adunatul fânului, în zaduful amiezii, si înainte de a servi masa, cautam pentru câteva clipe racoarea frunzisului vitei de vie, ca o pregustare a racoririi trupului cu o baie la râul Mures. Ce miros placut si parfumat, generator de atâta încântare! Ce imagine de vis îmi ofereau ciorchinele de struguri verzi sau usor patati de culoarea maturizarii!

La fel de vii in memoria mea sunt zilele de sfârsit de septembrie si început de octombrie, când întorcându-ma acasa de la scoala, flamând, îmi luam o felie mare din pâinea coapta in cuptor, pe vatra, si mergeam in gradina si ma saturam pe cinste cu diferitele soiuri de struguri copti, pe care tata, ca un adevarat gospodar, îi îngrijea. Erau asa de gustosi, încât uitam de mâncarea pregatita de mama, care ma astepta pentru câteva ore de ajutor la munca pe ogor. 

Si cât de multe amintiri mi se trezesc in minte acum dupa ce am vazut aceasta superba vie in floare!

Cât de mult îmi lipsesc acele zile linistite, pline de vise, speranta si bucurie! 

Cât de mult îmi lipseste contactul cu natura, în mijlocul careia am crescut, lasându-si adânc amprenta asupra vietii mele launtrice!

O, cât de multe lucruri care odinioara îmi îmbogateau sufletul cu bucurie si pofta de viata, îmi lipsesc astazi!
   
Dar, mai presus de toate, in acest moment, îmi lipsesti tu, cea mai buna prietena! Imi lipseste farmecul si bucuria, partasia si sentimentul ca viata are sens, comunicarea si apartenenta, pe care numai dialogul cu tine mi le poate da!

Singuratatea


17.05.2011

Nimeni nu stie mai bine decât mine cât de cruda este singuratatea. Asa de multi ani, viata mi-a fost marcata de chinul ei dureros. Singuratatea este ca o boala foarte greu de suportat, pentru ca te face sa te simti pierdut, pustiu si gol, abandonat, al nimanui, si tot ceea ce ai si vezi in jurul tau pare a fi complet lipsit de sens. 

Acesta este nivelul feroce al singuratatii. In ultimii ani, in mod special, l-am trait din plin, uneori pâna la insuportabilitate.

Exista cauze interne si cauze externe ale singuratatii. Singuratatea endogena, adica cea provocata de factori interni, tine adesea de sanatatea sufleteasca a persoanei, ori de o anumita structura de personalitate introvertita, necomunicativa, retrasa, incapabila de stabilirea si mentinerea unor relatii de calitate.  

Singuratatea exogena, presupune cauze externe, ce tin de existenta si calitatea relatiei pe care persoana o are, in primul rând in viata de cuplu, in relatia de familie, apoi in societate, in care biserica joaca un rol mai important decat locul de munca, sau vecinii. 

Daca in primul caz, credinta si cautarea dupa Dumnezeu si implicarea intr-o activitate a bisericii pot face mult bine spre vindecare, iar uneori, in cazuri mai grave, interventia unei persoane de specialitate si calificate, psiholog, pastor, preot, sunt binevenite, in al doilea caz, singurul remediu este revenirea la un nivel de existenta si de calitate a relatiei de dragoste în cuplu si în familie si, în masura în care este posibil, la celelalte niveluri de relatii sociale.  

Desigur, lucrul acesta nu este usor, întotdeauna, mai ales in cadrul relatiei de cuplu. Dragostea nu depinde doar de o singura persoana! Uneori, din pacate, este chiar imposibil! In acest caz nefericit, este important ca cel dispus la orice sacrifiu pentru salvarea relatiei sa fi facut tot ceea ce omeneste a fost posibil. Constiinta unui crestin are nevoie imperioasa de limpezime în aceasta privinta, daca îsi doreste o noua primavara a vietii sale!

Alteori, singuratatea are forme mai usoare, decât cele descrise mai sus, care îti permit desfasurarea unei vieti relativ normale, în ciuda neîntreruptei senzatii dureroase a tepusului ei din suflet. 

In limitele tolerabile, însa, singuratatea este mai de preferat unei nefericite însotiri. Exista atâtea lucruri nobile si învioratoare de spirit, care o pot înlocui cu succes, cel putin la unele persoane. Octavian Paler spunea intr-o poezie: "Am învatat ca scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti". Pentru unii scrisul ar putea fi o solutie. Altii pot fi atrasi spre o alta activitate nobila care sa le aduca satisfactie si sens vietii. Nu cred ca exista o formula universala, deoarece solutia care functioneaza la unii, nu functioneaza neaparat si la altii.

Uneori, eram convins ca mânastirea, cu linistea si spiritualitatea ei, cu natura vie din parcurile din jur, cu atâtia oameni flamânzi dupa Dumnezeu ce cauta un asemenea loc, ar fi o solutie pentru singuratatea mea, chiar daca pentru un crestin neoprotestant ar parea o nerozie. Acum nu mai sunt la fel de sigur, desi ideea sta ascunsa undeva în subconstient si imi transmite câteodata o impresie fermecatoare. 

Totusi, nu cred ca s-ar putea materializa vreodata în viata mea. Vocatia mea este cu totul diferita! Ideea aceasta nu este decât vehiculul unei aspiratii ideale într-o lume a "umbrelor" imperfecte "platoniene", a blocajelor si prejudecatilor de tot felul, a destinelor frânte de rautatea cuiva sau de masinaria impersoala, fara suflet si implacabila a structurilor institutionale si sociale create de om, în Numele lui Dumnezeu, de multe ori împotriva omului. Iar, o asemenea situatie este generatoare de multa singuratate!

Nu poti sa faci nimic sa schimbi ceva! Si nici nu te poti muta pe o alta planeta. Dar, chiar si asa, planeta aceasta este un loc minunat în care sa îti duci existenta. Este suficient sa te sui într-un avion la zece km distanta de sol si sa-ti dai seama cât de neprimitor este cerul si cât de dorit este sa calci pe pamânt, în ciuda imperfectiunilor lui si a singuratatii de pe el, ce ne marcheaza dureros sufletele, uneori. 

Este totusi planeta albastra privita din spatiu, dar foarte verde de aproape, plina de viata, mai ales acum în anotimpul florilor. Viata înca isi are farmecul ei! Exista înca speranta! Chiar si pentru înlocuirea singuratatii, cu o alta viata, de bucurie, împlinire si dragoste! Dumnezeu sa ne-o pastreze vie!

Dor de tara

02.06.2012

Pentru câteva saptamani înca, peisajul naturii aici în Spania va fi frumos si plin de viata. Temperatura agreabila si pâlcurile de flori de câmp multicolore, printre care se remarca macii, si iarba verde ce creste curajoasa dupa zilele de ploaie, fac din natura seaca a acestei tari o priveliste încantatoare pentru ochii sensibili la frumos.

Ciresele si caisele coapte, iar smochinele înca verzi, însa crescute deja la dimensiunea lor fireasca, aduc o nota de speranta ca munca harnica a omului înca este însotita de binecuvantare cereasca. Aceeasi impresie o dau si lanurile de grâu în spic, care deja tind sa se îngalbeneasca.

Totul formeaza un cadru optimist care sa stimuleze bucuria vietii. Totusi, în acest an parca nu ma mai bucur la fel ca in anii trecuti de ceea ce-mi vad ochii în aceasta perioada a anului. Mi-am vazut de curând tara si este mult mai frumoasa! Inima mea este alaturi de ea, chiar daca altii, de acelasi neam si grai, adesea o blameaza si vorbesc cu dispret la adresa ei. Fiecare tara are probleme, însa, dintre toate, tara noastra este una speciala, nu numai in probleme, ci si în frumusetile ei. Este tara mea! Si a tuturor acelora ale caror inimi bat pentru ea!

Sa ne rugam pentru tara noastra, sa fie binecuvantata de Dumnezeu!

Ghiocelul

















 

Treceam prin iarna lunga si geroasa.
Simteam ca nu se va mai termina.
Retras in cochilia-mi friguroasa.
Dupa caldura suflet-mi tânjea.

Dar, într-o zi privind pe geam afara.
Zari surprins un ghiocel sfios. 
Ca sa vesteasca zori de primavara.
Din nea îsi scoase capul curajos.

Am înteles atunci ca nu mai este.
Decât putin din iarna-aceea grea.
M-a consolat nespus placuta veste.
A primaverii ce se-apropia.

M-au mângâiat apoi raze de soare.
Ce-au alungat din suflet orice nor.
M-a cucerit cu drag aceasta floare.
Cu clopotzelul alb fermecator.

Acum la noi, din nou e primavara.
Tot primavara e si-n viata mea.
Caci rasari în sufletul meu, iara.
Un ghiocel frumos iesit din nea.

20.03.2012

O stea pe cer luceste

26.01.2012

In noaptea întunecata, sub cer senin cu stele.
Privirea mi-e atrasa spre una dintre ele.
Ce-i unica-între toate , caci e mai luminoasa.
Precum tu, între doamne, îmi esti cea mai frumoasa.

De-atâta vreme-n flacari de foc ce o consuma.
Si totusi înca arde sa dea noptii lumina.
Cum dorul meu din suflet îmi arde pentru tine.
Când sunt singur în noapte, iar tu nu esti cu mine.

Pe bolta înstelata mereu calatoreste.
Si singura pe lume de veacuri rataceste.
Isi cauta menirea ce i-a fost scrisa-n fire.
Cum tu îmi esti destinul ce naste din iubire.

In noaptea întunecata pe cer o stea luceste.
Cu razele-i firave în inima-mi trezeste.
Fiori de asteptare, speranta de iubire.
Caci am aflat în tine, izvor de fericire.

Iubirea

24.06.2011

Iubirea-i ca o floare parfumata.
Cu farmec, cu emotie si vis.
Rasare doar in inima curata.
Cu ideal si dor de Paradis.

Iubirea-i temelia casniciei.
Care dureaza pâna la sfârsit.
In doua inimi, dorul trainiciei.
Fidelitatii-n care s-au unit.

Iubirea-i ca o stânca-n larg de mare.
Chiar valuri furioase de-o lovesc.
Ramâne neclintita,  iar când doare.
Cu mângâierea-i  lacrimi se opresc.

Iubirea-aduce bucurie-n viata.
E-o arta in culori de curcubeu.
Ea este fericirea ce rasfata.
De-a lung de ani, in drum spre jubileu.

Tu esti mireasa vietii mele


01.09.2011

Tu esti mireasa vietii mele, cu gingasie-împodobita.
Cu farmec din sclipiri de stele si gratie deosebita.
Imi esti mireasa-în orice clipa, si dupa zi de cununie.
Te-acopera cu frumusete vesmântul de credinciosie.

Tu esti mireasa casei mele, ai transformat-o într-un camin.
I-ai pus ferestre spre lumina, de-acum nu ma mai simt strain.
Cand intru-în ea, ma simt acasa, primit cu zâmbet in priviri.
Cu bucuria ce-mi rasfata suflet marcat de neîmpliniri.

Tu mi-esti mireasa sarbatorii, din clipele de închinare.
Cu-atâta drag m-alatur tie, in rugaciune si-n cântare.
Imi este  mai usoara crucea, de tine însotit pe cale.
Ma sprijinesti cu-a ta iubire, îmi esti o binecuvântare.

Tu esti mireasa bucuriei din inima mea vindecata.
Iubirea ta m-a scos din noapte, sa-mi dea o viata refacuta.
Mi-a pus pe buze o cântare, cu-o armonie minunata.
Iar chipul tau stârneste-n suflet fiori de dragoste curata.

Vei fi mireasa mea frumoasa si-n anii care vor veni.
Cu parul nins la batrânete, la fel de mult te voi iubi.
Mireasa mea cu voal in suflet si haina alba-n caracter.
Te însotesc urcând agale in drumul nostru catre cer.

Taina iubirii


01.06.2012

Cuvinte de iubire, rostea cu glas duios.
Din inima lui plina, de tot ce-i mai frumos.
In adieri de seara si-n rasarit de stea.
Un tânar catre-o fata, pe care o iubea.

Privirea ei candida sclipea de fericire.
Si-n sufletul ei fraged, mijea prima iubire.
Cu fata-inbujorata si glas copilaresc.
Rosti cu voce stinsa, “da, si eu te iubesc!”.

Statea tacuta luna, pe cer zâmbind sfioasa.
Privea spre ei mirata, cu ochi de curioasa.
Vroia sa afle taina ce-n inimi i-a cuprins.
Minunea ce-i atrage spre-o lume ca de vis.

De astri înconjurata, sclipind pe bolta rece. 
Stapâna noptii tace, priveste, nu pricepe.
Ca-i taina cea straveche, al nemuririi dor. 
Ce naste din iubire, miraculos fior.

Il simte doar faptura, ce poarta chip divin.
Nascuta sa iubeasca, unic, suprem destin!
Intru asemanare cu-al lumii Ziditor.
Iubire, ce ne-atrage cu-al vesniciei dor. 

Nu ne-împlinim destinul trecerii noastre-n lume.
Prin aroganta rece si fala unui nume.
Caci efemere-s toate, desarta nalucire.
Ramane numai faima ce naste din iubire.

Nu-i boala ce s-aduca asa nefericire. 
Precum, egolatria, a sinelui iubire.
Inchisa între ziduri de gheata si de ura.
Consuma taina vietii si o transforma-n zgura.

Iubirea cea de veacuri, din Dumnezeu nascuta. 
Este izvorul vietii, cu jertfa-împodobita.
Sunt fii ai vesniciei, doar cei care iubesc.
Cu farmec si jertfire ca Tatal lor ceresc.