Singuratatea

17.05.2011

Nimeni nu stie mai bine decât mine cât de cruda este singuratatea. Asa de multi ani, viata mi-a fost marcata de chinul ei dureros. Singuratatea este ca o boala foarte greu de suportat, pentru ca te face sa te simti pierdut, pustiu si gol, abandonat, al nimanui, si tot ceea ce ai si vezi in jurul tau pare a fi complet lipsit de sens. 

Acesta este nivelul feroce al singuratatii. In ultimii ani, in mod special, l-am trait din plin, uneori pâna la insuportabilitate.

Exista cauze interne si cauze externe ale singuratatii. Singuratatea endogena, adica cea provocata de factori interni, tine adesea de sanatatea sufleteasca a persoanei, ori de o anumita structura de personalitate introvertita, necomunicativa, retrasa, incapabila de stabilirea si mentinerea unor relatii de calitate.  

Singuratatea exogena, presupune cauze externe, ce tin de existenta si calitatea relatiei pe care persoana o are, in primul rând in viata de cuplu, in relatia de familie, apoi in societate, in care biserica joaca un rol mai important decat locul de munca, sau vecinii. 

Daca in primul caz, credinta si cautarea dupa Dumnezeu si implicarea intr-o activitate a bisericii pot face mult bine spre vindecare, iar uneori, in cazuri mai grave, interventia unei persoane de specialitate si calificate, psiholog, pastor, preot, sunt binevenite, in al doilea caz, singurul remediu este revenirea la un nivel de existenta si de calitate a relatiei de dragoste în cuplu si în familie si, în masura în care este posibil, la celelalte niveluri de relatii sociale.  

Desigur, lucrul acesta nu este usor, întotdeauna, mai ales in cadrul relatiei de cuplu. Dragostea nu depinde doar de o singura persoana! Uneori, din pacate, este chiar imposibil! In acest caz nefericit, este important ca cel dispus la orice sacrifiu pentru salvarea relatiei sa fi facut tot ceea ce omeneste a fost posibil. Constiinta unui crestin are nevoie imperioasa de limpezime în aceasta privinta, daca îsi doreste o noua primavara a vietii sale!

Alteori, singuratatea are forme mai usoare, decât cele descrise mai sus, care îti permit desfasurarea unei vieti relativ normale, în ciuda neîntreruptei senzatii dureroase a tepusului ei din suflet. 

In limitele tolerabile, însa, singuratatea este mai de preferat unei nefericite însotiri. Exista atâtea lucruri nobile si învioratoare de spirit, care o pot înlocui cu succes, cel putin la unele persoane. Octavian Paler spunea intr-o poezie: "Am învatat ca scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti". Pentru unii scrisul ar putea fi o solutie. Altii pot fi atrasi spre o alta activitate nobila care sa le aduca satisfactie si sens vietii. Nu cred ca exista o formula universala, deoarece solutia care functioneaza la unii, nu functioneaza neaparat si la altii.

Uneori, eram convins ca mânastirea, cu linistea si spiritualitatea ei, cu natura vie din parcurile din jur, cu atâtia oameni flamânzi dupa Dumnezeu ce cauta un asemenea loc, ar fi o solutie pentru singuratatea mea, chiar daca pentru un crestin neoprotestant ar parea o nerozie. Acum nu mai sunt la fel de sigur, desi ideea sta ascunsa undeva în subconstient si imi transmite câteodata o impresie fermecatoare. 

Totusi, nu cred ca s-ar putea materializa vreodata în viata mea. Vocatia mea este cu totul diferita! Ideea aceasta nu este decât vehiculul unei aspiratii ideale într-o lume a "umbrelor" imperfecte "platoniene", a blocajelor si prejudecatilor de tot felul, a destinelor frânte de rautatea cuiva sau de masinaria impersoala, fara suflet si implacabila a structurilor institutionale si sociale create de om, în Numele lui Dumnezeu, de multe ori împotriva omului. Iar, o asemenea situatie este generatoare de multa singuratate!

Nu poti sa faci nimic sa schimbi ceva! Si nici nu te poti muta pe o alta planeta. Dar, chiar si asa, planeta aceasta este un loc minunat în care sa îti duci existenta. Este suficient sa te sui într-un avion la zece km distanta de sol si sa-ti dai seama cât de neprimitor este cerul si cât de dorit este sa calci pe pamânt, în ciuda imperfectiunilor lui si a singuratatii de pe el, ce ne marcheaza dureros sufletele, uneori. 

Este totusi planeta albastra privita din spatiu, dar foarte verde de aproape, plina de viata, mai ales acum în anotimpul florilor. Viata înca isi are farmecul ei! Exista înca speranta! Chiar si pentru înlocuirea singuratatii, cu o alta viata, de bucurie, împlinire si dragoste! Dumnezeu sa ne-o pastreze vie!

Dor de tara

02.06.2012

Pentru câteva saptamani înca, peisajul naturii aici în Spania va fi frumos si plin de viata. Temperatura agreabila si pâlcurile de flori de câmp multicolore, printre care se remarca macii, si iarba verde ce creste curajoasa dupa zilele de ploaie, fac din natura seaca a acestei tari o priveliste încantatoare pentru ochii sensibili la frumos.

Ciresele si caisele coapte, iar smochinele înca verzi, însa crescute deja la dimensiunea lor fireasca, aduc o nota de speranta ca munca harnica a omului înca este însotita de binecuvantare cereasca. Aceeasi impresie o dau si lanurile de grâu în spic, care deja tind sa se îngalbeneasca.

Totul formeaza un cadru optimist care sa stimuleze bucuria vietii. Totusi, în acest an parca nu ma mai bucur la fel ca in anii trecuti de ceea ce-mi vad ochii în aceasta perioada a anului. Mi-am vazut de curând tara si este mult mai frumoasa! Inima mea este alaturi de ea, chiar daca altii, de acelasi neam si grai, adesea o blameaza si vorbesc cu dispret la adresa ei. Fiecare tara are probleme, însa, dintre toate, tara noastra este una speciala, nu numai in probleme, ci si în frumusetile ei. Este tara mea! Si a tuturor acelora ale caror inimi bat pentru ea!

Sa ne rugam pentru tara noastra, sa fie binecuvantata de Dumnezeu!

Ghiocelul

 

Treceam prin iarna lunga si geroasa.

Simteam ca nu se va mai termina.

Retras in cochilia-mi friguroasa.

Dupa caldura suflet-mi tânjea.

Dar, într-o zi privind pe geam afara.

Zari surprins un ghiocel sfios. 

Ca sa vesteasca zori de primavara.

Din nea îsi scoase capul curajos.

Am înteles atunci ca nu mai este.

Decât putin din iarna-aceea grea.

M-a consolat nespus placuta veste.

A primaverii ce se-apropia.

M-au mângâiat apoi raze de soare.

Ce-au alungat din suflet orice nor.

M-a cucerit cu drag aceasta floare.

Cu clopotzelul alb fermecator.

Acum la noi, din nou e primavara.

Tot primavara e si-n viata mea.

Caci rasari în sufletul meu, iara.

Un ghiocel frumos iesit din nea.

20.03.2012

O stea pe cer luceste

26.01.2012

In noaptea întunecata, sub cer senin cu stele.

Privirea mi-e atrasa spre una dintre ele.

Ce-i unica-între toate , caci e mai luminoasa.

Precum tu, între doamne, îmi esti cea mai frumoasa.

De-atâta vreme-n flacari de foc ce o consuma.

Si totusi înca arde sa dea noptii lumina.

Cum dorul meu din suflet îmi arde pentru tine.

Când sunt singur în noapte, iar tu nu esti cu mine.

Pe bolta înstelata mereu calatoreste.

Si singura pe lume de veacuri rataceste.

Isi cauta menirea ce i-a fost scrisa-n fire.

Cum tu îmi esti destinul ce naste din iubire.

In noaptea întunecata pe cer o stea luceste.

Cu razele-i firave în inima-mi trezeste.

Fiori de asteptare, speranta de iubire.

Caci am aflat în tine, izvor de fericire.

Iubirea

24.06.2011

Iubirea-i ca o floare parfumata.

Cu farmec, cu emotie si vis.

Rasare doar in inima curata.

Cu ideal si dor de Paradis.

Iubirea-i temelia casniciei.

Care dureaza pâna la sfârsit.

In doua inimi, dorul trainiciei.

Fidelitatii-n care s-au unit.

Iubirea-i ca o stânca-n larg de mare.

Chiar valuri furioase de-o lovesc.

Ramâne neclintita,  iar când doare.

Cu mângâierea-i  lacrimi se opresc.

Iubirea-aduce bucurie-n viata.

E-o arta in culori de curcubeu.

Ea este fericirea ce rasfata.

De-a lung de ani, in drum spre jubileu.

Tu esti mireasa vietii mele

01.09.2011

Tu esti mireasa vietii mele, cu gingasie-împodobita.

Cu farmec din sclipiri de stele si gratie deosebita.

Imi esti mireasa-în orice clipa, si dupa zi de cununie.

Te-acopera cu frumusete vesmântul de credinciosie.

Tu esti mireasa casei mele, ai transformat-o într-un camin.

I-ai pus ferestre spre lumina, de-acum nu ma mai simt strain.

Cand intru-în ea, ma simt acasa, primit cu zâmbet in priviri.

Cu bucuria ce-mi rasfata suflet marcat de neîmpliniri.

Tu mi-esti mireasa sarbatorii, din clipele de închinare.

Cu-atâta drag m-alatur tie, in rugaciune si-n cântare.

Imi este  mai usoara crucea, de tine însotit pe cale.

Ma sprijinesti cu-a ta iubire, îmi esti o binecuvântare.

Tu esti mireasa bucuriei din inima mea vindecata.

Iubirea ta m-a scos din noapte, sa-mi dea o viata refacuta.

Mi-a pus pe buze o cântare, cu-o armonie minunata.

Iar chipul tau stârneste-n suflet fiori de dragoste curata.

Vei fi mireasa mea frumoasa si-n anii care vor veni.

Cu parul nins la batrânete, la fel de mult te voi iubi.

Mireasa mea cu voal in suflet si haina alba-n caracter.

Te însotesc urcând agale in drumul nostru catre cer.

Taina iubirii

01.06.2012

Cuvinte de iubire, rostea cu glas duios.

Din inima lui plina, de tot ce-i mai frumos.

In adieri de seara si-n rasarit de stea.

Un tânar catre-o fata, pe care o iubea.

Privirea ei candida sclipea de fericire.

Si-n sufletul ei fraged, mijea prima iubire.

Cu fata-inbujorata si glas copilaresc.

Rosti cu voce stinsa, “da, si eu te iubesc!”.

Statea tacuta luna, pe cer zâmbind sfioasa.

Privea spre ei mirata, cu ochi de curioasa.

Vroia sa afle taina ce-n inimi i-a cuprins.

Minunea ce-i atrage spre-o lume ca de vis.

De astri înconjurata, sclipind pe bolta rece. 

Stapâna noptii tace, priveste, nu pricepe.

Ca-i taina cea straveche, al nemuririi dor. 

Ce naste din iubire, miraculos fior.

Il simte doar faptura, ce poarta chip divin.

Nascuta sa iubeasca, unic, suprem destin!

Intru asemanare cu-al lumii Ziditor.

Iubire, ce ne-atrage cu-al vesniciei dor. 

Nu ne-împlinim destinul trecerii noastre-n lume.

Prin aroganta rece si fala unui nume.

Caci efemere-s toate, desarta nalucire.

Ramane numai faima ce naste din iubire.

Nu-i boala ce s-aduca asa nefericire. 

Precum, egolatria, a sinelui iubire.

Inchisa între ziduri de gheata si de ura.

Consuma taina vietii si o transforma-n zgura.

Iubirea cea de veacuri, din Dumnezeu nascuta. 

Este izvorul vietii, cu jertfa-împodobita.

Sunt fii ai vesniciei, doar cei care iubesc.

Cu farmec si jertfire ca Tatal lor ceresc.

Luna solitara

12.05.2011 

Luna învelita-n straie de lumina rece.

Urca bolta înstelata, o privesc si tace.

Singuratica pe lume, sus pe cer straina.

Pare-o vaduva sarmana, surda, taciturna.

Are faima c-ar fi muza dragostei aprinse.

Dintre-un june si o fata, ce cu soapte stinse.

Isi astâmpara fiorii-n dulce îmbratisare.

Si-îsi declara-în veci iubire printr-o sarutare.

Daca, taina din iubire, luna ar pricepe.

N-ar sta singura pe lume, sus pe bolta rece.

Ci pe-îndata cum apune soarele în zare.

S-ar porni sa-i prinda urma ca sa-i iasa-n cale.

Si prin zâmbetu-i feeric, sa îl cucereasca.

Fermecat de-a ei privire, sa se-îndragosteasca..

Si sa lumineze cerul cu-a lor fericire.

Uluiti, ca sensul vietii este in iubire!

Insa, luna, cât se pare nu-i interesata.

Sa-îndrageasca, sa iubeasca, sa fie curtata.

Sta pe bolta, solitara, dorul n-o constrânge.

Când o vad ma ia necazul, n-o pot întelege.

Numai eu cu-însingurarea nu am cum a face.

Minima asociere, sa traim în pace.

Caci mi-e goala si pustie viata solitara.

E ca boala ce consuma-încet si te omoara.

Cine vrea singuratate, sa se pustniceasca.

Precum luna solitara, singur sa traiasca.

Eu nu pot trai ca schimnic viata egoista.

Fara dragoste si jertfa, searbada si trista.

De n-ai fi fost în viata mea

De n-ai fi fost in viata mea.

Sa-mi dai un strop de mangâiere.

Când rana inimii durea.

Si sufletul îmi lacrima.

As fi cazut in disperare.

Durerea m-ar fi coplesit.

Si-as fi ajuns in neputinta.

Sa ma ridic, si chinuit.

De-atat dispret si umilit.

As fi plecat spre nefiinta.

N-ar fi ramas in urma mea.

Macar o vaga amintire.

Din tot ce-am însemnat cândva.

Atunci când lupta era grea.

Si-am fost statornic in slujire.

Numai pamântul des calcat.

De talpa mea-n copilarie.

M-ar fi primit si rasfatzat.

Cu-n loc de cinste de-îngropat.

Si lânga cruce-o balarie.

N-as fi avut somn tulburat.

Culcat acolo jos sub glie.

Nici vise rele de uitat.

In pat de pulbere-alintat.

Si n-as mai fi platit chirie.

N-as fi simtit, ce dureros.

Ingratitudinea si ura.

Ti-apasa suflet generos.

Cu aspiratii de frumos.

Si lasa-n urma numai zgura.

Dar, lânga mine ai venit.

Aproape, în amurg de seara.

Eram zdrobit si istovit.

M-ai ridicat si m-ai iubit.

Ca sufletul sa nu mai doara.

Imi amintesc cum ai venit.

Ca un balsam spre vindecare.

Din viata ce mi-ai daruit.

In inima mi-a rasarit.

Recunostinta si iubire.

 29.05.2012

Meditatie intr-o dimineata de primavara

18.03.2011

Sunt pe drumul de întoarcere spre casa, înainte sa intru in zona muntoasa ce marcheaza linia de separare dintre provinciile Teruel si Castellón.

In lumina soarelui revarsata din abundenta, în aceasta dimineata, privesc întinderea pâna la poalele muntilor a câmpului parcelat în suprafete de teren cultivate cu grâu, care, începand din aceste zile, se îmbraca în haina lui verde de sarbatoare, de parca ar vrea sa “râda in nas” atât gerului aspru al iernii, debilitat si alungat de-acum, cât si uscaciunii verii toride ca un cuptor, cei doi dusmani înversunati ai fenomenului miraculos al vietii în aceste locuri.

Este vremea reînvierii naturii, cu mesajul ei de biruinta si speranta, atât pentru nelinistile noastre metafizice, cât si pentru pierderile si frustrarile vietii. In curând, emotia acestui mesaj isi va atinge maximul trairii ei, in sarbatoarea Invierii Domnului, de care ne despart numai câteva zile.

Pe acest fundal plin de simbolism, gândul ca bunatatile Domnului nu s-au sfârsit, iar bucuria si sensul vietii pot fi din nou gustate, chiar cu o mai mare intensitate decât înainte, printr-o noua experienta a vindecarii de toate ranirile si traumele din trecut si printr-o noua dragoste, îmi staruie cu o si mai mare convingere în suflet, deschizându-i larg ferestrele spre lumina si viata.

In mijlocul acestui tablou reunit al lumii naturale si spirituale, proiectat în imaginatia mea, mi se arata chipul unei persoane dragi, scaldat in lumina feerica radiata de zâmbetul si frumusetea lui captivanta pentru ochii mei obositi.

   
Cu aceste ganduri si imagini optimiste, îmi încep o alta zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care o doresc sa fie binecuvantata de El cu pace si bucurie.