Dincolo de obisnuitul unei zilei


09.09.2010

M-am sculat in dimineata aceasta, la fel ca în multe alte dimineti din ultimii ani, cu o stare de puternica indispozitie sufleteasca, care m-a însotit în timp ce alergam prin oras sa-mi fac anumite cumparaturi necesare pentru traseul de astazi si de mâine. Starea aceasta mi s-a accentuat înca si mai mult ajungând la fabrica, din cauza ca acolo lucrurile nu erau asa cum ma asteptam eu sa fie. 

In fine, cu o oarecare întarziere, mi-am facut pregatirile neceare si am pornit la drum simtind cum oboseala accentuata pe fondul de indispozitie îmi cuprinde tot trupul. 

Deodata, aruncând privirea in stânga mea, am observat muntele stâncos acoperit cu pâlcuri de tufisuri verzi, aducând un plus de culoare si contrast pe fondul multicolor format din rosul, galbenul si griul stancii, care in baia de lumina a soarelui oferea un tablou feeric ochiului suficient de sensibil sa priveasca in profunzime. 

De-a lungul drumului, de o parte si de alta, ma însoteau livezile de portocali, parca surâzând sub mângâierea razelor revarsate din belsug asupra lor de catre astrul zilei, mai blande totusi de-acum, iar in dreapta mea, destul de aproape, se putea vedea “marea cea mare” sclipind in luminä si destul de linistita, cu apele ei unduite in valuri marunte, uniforme si dese, pe ale carei tarm si plaje se însiruie statiuni moderne si luxoase de agrement si odihna, ce îti trezesc iluzia unor zile de relaxare si tihna, la care de multa vreme visezi. 

Privind aceste scene, atât de obisnuite ochilor mei, si totusi marcate de fiecare data de ceva nou si surprinzator - la fel cum o sotie iubita apare mereu in ochii sotului ei iubitor :-) -  mi-am reamintit de aprecierea sefului exprimata astazi la adresa felului în care îmi îndeplinesc munca, apoi mi-am lasat gândul sa zboare spre cineva a carei prietenie, întelepciune si credinciosie fata de Dumnezeu îmi da, in fiecare conversatie avuta împreuna in spatiul virtual, asa multa încurajare si speranta, intr-o reînoire a vietii cu sens si buna dispozitie, dincolo de toata amaraciunea, ranirea si debusolarea suferite in ultimii ani. 

Punând împreuna toate elementele disparate ale acestei dimineti, pentru o privire de ansamblu, am vazut în ele “zâmbetul” plin de bunavointa al lui Dumnezeu care doreste sa semene si astazi în sufletul meu samânta încrederii, curajului, nadejdii. 

In felul acesta, am început o noua zi de munca si efort, uitând senzatia de proasta dispozitie initiala si cu inima încrezatoare merg înainte, asteptand totusi o zi mai buna, o zi a implinirii sperantelor, o zi de neuitat, o zi a bucuriei si a încantarii. 

O zi pierduta


13.09.2010

In zilele trecute am citit un proverb atribuit lui Charlie Chaplin: “O zi în care nu ai râs este o zi pierdută”. Desi nu cred in totalitate ceea ce spune acest proverb cu privire la o “zi pierduta”, din punctul de vedere al filozofiei mele de viata, totusi recunosc în el o parte de adevar,  chiar si cu implicatii spirituale.

Cand un crestin, in ciuda fagaduintei protectiei si ajutorului divin, se lasa coplesit de întristare, teama sau disperare datorita loviturilor, pierderilor si nedreptatilor inevitabile in viata, încat nu mai este capabil sa îsi descreteasca fruntea, sa zâmbeasca, uneori chiar sa râda cu pofta in fatza a ceea ce este nostim, hazliu ori caraghios, sau pur si simplu ca o reactie de dispret in fata amenintarii vrajmase, nedrepte si arogante, nelasând astfel loc fricii si panicii, in suflet sau in expresia fetei, intr-adevar nu face altceva decat sa îsi iroseasca o zi din timpul acordat vietii sale pentru a experimenta încrederea, speranta, seninatatea, bucuria mantuirii si orice alta traire spirituala ce ar putea rezulta dintr-o serioasa si autentica umblare cu Dumnezeu.

O zi placuta si binecuvantata, cu incredere si senin in suflet, cu bucurie si buna dispozitie! Mie, mi-o doresc din toata inima si sper sa ma ajute Dumnezeu!

Metamorfoza

25.05.2012

Astazi, în zori de zi, când m-am trezit.
Cu ochi greoi, buimac si obosit.
Lipsit de chef, caci nu-mi pria trezirea.
Am auzit la geam privighetoarea.
Cânta frumos, cu glasu-i minunat.
Si-n ciripitul ei am descifrat.
Intr-un limbaj mai sus de ratiune.
O fi pe-a inimii frecventa? Nu pot spune!
Decât, ce dintr-odata-am inteles.
Mesajul care-n minte prindea sens:

 "De ce esti amarât acum cä te-ai trezit?
Ce vrei sa spui? Ca Domnul a murit!?
Nu! El e viu, tocmai ti-a daruit.
O noua zi cu zori ce-au rasarit!
Si-n plus ti-a dat o mare bucurie.
 Gandeste-o clipa la frumoasa ta sotie!
Un dar mai scump, mai drag, mai minunat.
In lumea asta, cine ti-ar fi dat?
Si sanatate, munca si speranta.
Prin harul Sau, chiar dis-de-dimineata?
Si-atâtea alte daruri. . .  Ce? Nu crezi?
Doar sa deschizi mai bine ochi si le vezi!
Sus capul! Ziua-aceasta ti-a sosit.
Ca timp de har, de munca si iubit.
Sa te dedici trairii prin credinta.
Cu rugaciune si cu pocainta.
Iar munca sa-împlinesti cu harnicie.
Prin cinste, ca o sfânta datorie.
Familia, un loc de bucurie.
Si fericirea, scumpa ta sotie!".

 Acesta e mesajul ce-am primit.
In al privighetoarei ciripit.
Din zori de zi scaldata in lumina.
Cu optimism si-o viata mai senina.

Vi-l dau si voua, de vreti sa-l cititi.
Ca-incurajare, daca va treziti.
Vreodata, fara chef, cu-amaraciune.
Nemultumiti, ca nu va merge bine.
Nimic, ci toate-n viata par pe dos.
Si nu vorbiti decât morocanos.
Opriti-va putin si meditati!
Nu va lasati de negativ purtati!
Atâtea lucruri bune si frumoase.
Sunt, si ramân vederii noastre-ascunse.
In fiecare zi de stres si-îngrijorare.
In timp ce viata trece pentru fiecare.
Si niciodata nu se-întoarce înapoi.
Consuma totul, pleaca si ne lasa goi.
Dar, dincolo de-atâtia spini si maracini.
Exista farmec, taina si minuni.
Ce pot sa-aduca vietii frumusete.
Cu primavara, flori si tinerete.

Asa ne este viata

22.05.2012

Framântari si sarcini grele ne împovareaza viata.
Ochi cu cearcane si riduri, cu tristete umplu fata.
Noaptea ni se risipeste somnul prin treziri din vise.
Bântuite de necazuri si de ranile deschise.
                                                                                       
Ce purtam adânc in suflet, cu-amintiri tulburatoare.
Din lovirile vrajmase, nedreptatea care doare.
Prea mârsav roade minciuna manevrata pe la spate.
Ne pateaza omenia prin cuvinte necurate.

Idealuri sfarâmate prin manifestari de ura.
Neînteleasa si absurda, fara noima, fara gura.
Fara vorbe de iertare, cu lacrimi vindecatoare.
Ce arunca si îngroapa toate relele-n uitare.

Adevarul si dreptatea, stau in carcera obscura.
Cu catuse încuiate. Sunt liberi cei ce ne fura.
Munca, visul, probitatea, si ne lasa tristi si goi.
Nu-i framânta nici o clipa judecata de apoi.

Uite asa, ne ducem viata, lumânari de ceara-aprinse!
Pentru asa fragilitate, jocuri prea periculoase!
Doar, câstig meschin la pretul clipei de vremelnicie.
Când jertfesti margaritare si valori de vesnicie!

Va veni si cercetarea vietii pentru fiecare.
Adevarul si dreptatea libere de închisoare.
Fara cautari la fata, vor echilibra balanta,
Vor conta atunci rabdarea, si iubirea, si credinta.  

Invierea lui Isus



Matei 28:1-10

Prin moarte violenta, iudeii au ucis.
Pe cruce la Golgota, pe-al Cerului Trimis.
I-au întarit mormântul, apoi l-au sigilat.
Si-au pus soldati de paza, sa nu fie furat.         

Infasurat în panze sta trupul lui Isus.
In grota cea din stânca unde fusese pus.
In graba, caci apusul de soare spre Sabat.
Impiedica sa fie-n miresme îmbalsamat.

In ziua cea dintâi, chiar dis-de-dimineata. 
Cu miruri si miresme si multa cutezanta.
Femeile venira cu jale la mormânt.
Sa-ncheie-n reverenta tristul deznodamânt.

Mare le-a fost mirarea cand au ajuns la grota.
Caci piatra la intrare fusese pravalita.
Si au vazut un înger în alb straluminat.
Ce le-a vestit minunea ,“Hristos a înviat”!

Ele au plecat cu frica si mare bucurie.
S-anunte ucenicii, s-aduca marturie. 
Ca e deschis mormântul si Domnul a înviat.
Cel ce-a murit pe cruce e viu cu-adevarat.

Pe când duceau  în graba solia minunata.
Insusi Isus, dovada-învierii li Se-arata.
Cu-aceeasi voce tandra minunea le proclama.
“Va bucurati!” caci Eu sunt, sa “n-aveti nici o teama!”

Duceti-va si spuneti discipolilor Mei.
Sa mearga-n Galilea, sa Ma-ntâlnesc cu ei!. . .
Cu reverenta adânca, uimite se plecara.
Si Celui Înviat, ele se închinara.

Din clipa aceea sfânta, s-a raspândit in lume.
Mesajul învierii cu-al mântuirii Nume.
Mai minunat sub ceruri, mai sfânt, mai glorios.
Caci n-a fost dat alt nume, cum e Isus Hristos.

Precum, aceste sfinte femei au anuntat.
Minunea glorioasa, "Hristos a înviat!".
La fel si noi sa mergem cu vestea mântuirii.
Spre lumea-ncorsetata in mreaja ratacirii.

Spre cei ce trec prin viata cuprinsi de frica mortii.
Traind în întuneric, fara speranta vietii.
Cea vesnica, cu Domnul cel mort si înviat.
Ce-n sferele maririi domneste ca Împarat.

Mesajul invierii din sfânta dimineata.
Ce ne-a rodit in suflet cu pace si credinta.
Sa-l proclamam in lume, cu-a noastra marturie.
De viata transformata prin har si bucurie.

 19.05.2012

Amintiri de luna mai

16.05.2012

Când vad salcâmul înflorit.
Si macii printre holde.
Si câmpul tot acoperit.
De viata, ce a zamislit.
In degradeu de verde.

Imi vin in minte amintiri.
Din vremi demult apuse.
Cu-a mele fragede iubiri.
Si cu dorinti de împliniri.
In inima ascunse.

Imi amintesc cum ma jucam.
Pe câmp, unde-i izvorul.
Gandaci de mai, în zbor prindeam.
Si-apoi în palma îi puneam.
Sa-înceapa iarasi zborul.

Pe firul ierbii de vedeam.
Suind o mämärutä.
Pe-un deget tandru o puneam.
Si-apoi în cântec o-întrebam.  
Cine-mi va fi dragutä?

Pe iarba-adesea stam culcat.
Si-mi fauream din vise.
O casa. . . micul meu palat.
De trandafiri inconjurat.
Si tufe de narcise.

Iar cei doi câini ma însoteau.
In joaca mea  fecundä.
Un lemn departe-l aruncam.
Si hotarât le porunceam.
Sa fuga ca sa-l prindä.

Si alergam cand se-însera.
Cu fatza zambet toata.
Când glasul mamei ma striga.
Si cu iubire îmi spunea.
Ca cina-i pregatita.

Apoi, târziu pe-întunecat.
Venea acasa tata.
De la ogor, din greu lucrat.
De la povoara ce-a purtat.
Când cina era gata.

Iar eu ´nainte de culcat.
Cântam cu xilofonul.
De balta întreaga acompaniat.
In sunet de cânt minunat.
Pana-mi venea iar somnul.

Era frumos, ce sa mai spun!
Pe iarbä lânga casa.
Si cu salcâmii lânga drum.
Si flori de câmp, cu-al lor parfum.
O, ce viata frumoasa!

Ce-a mai ramas de-acele vremi?
Nimic, doar amintirea.
Pe care-adesea o mai chem.
Din umbra-acelui timp boem.
Cu dorul si iubirea.

Respingere si jertfa













13.05.2012

"A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit" Ioan 1:11

N-am înteles tristetea Scripturii care spune.
Despre Isus, Cuvantul, care-a venit in lume. 
Sa-Si caute poporul, pe care l-a iubit.
Dar, ce dezamagire. . . "ai Sai nu L-au primit"!

El le-a facut doar bine prin fapte de iubire.
Cand le vorbea de Tatal. . . ah, ce rastalmacire!
L-au înteles aiurea si ura i-a convins.
Ca vrednic e de moarte si astfel L-au respins.

Citeam cu sentimentul vadit de nedreptate.
Despre Isus, Cuvântul tratat cu rautate.
Dar n-am vazut adâncul durerii ce sfâsie.
Si inima si duhul, si-a vietii bucurie.

Pana-am ajuns la cruce, pe Golgota-înaltata.
Cu crucea mea pe umar si cu durerea-mi toata.
Am contemplat misterul Celui ce-a fost respins.
Si-am înteles ce-înseamna durerea de proscris.

Am învatat la cruce, ce-în scoala niciodata.
A dragostei slujire, chiar si nemeritata.
De cel slujit, cu sânge si rani de sacrificiu.
Si-n loc de-o vorba buna, ti-întoarce doar supliciu.

Adesea, vin la cruce cuprins de-înmarmurire.
Sa-învat ce-ascunde taina iertarii din iubire.
A celui mai din urma, mai mare pacatos.
Ce-a fost salvat din moarte prin jertfa lui Hristos.

Cum stau plecat la cruce, sa-Ti înteleg durerea.
Doamne, sadeste-n mine iertarea si iubirea.
Ca rod al crucii Tale, în jertfa sa traiesc.
Chiar si respins cu ura, ca Tine sa iubesc. 

De ce Doamne?

“Accident mortal în Capitală: O tânără de 23 de ani a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un vitezoman”. Acesta este titlul unei stiri dramatice de acum doua zile, la fel ca multe altele care ocupa zilnic spatiul ziarelor si posturilor de televiziune.

Cat de vulnerabila ne este viata! In doar cateva secunde, pe neasteptate, putem trece din conditia cea mai promitatoare si plina de speranta împlinirii vietii, in tarâmul de dincolo, al celor pentru veci plecati! Un accident vascular, un infart, un accident de masina, din vina proprie sau din vina altuia, ori pur si simplu din pricina unei stupide defectiuni mecanice, pot marca linia de trecere spre lumea de dincolo. 

Nimeni, în toate facultatile mentale, nu vrea sa traverseze de buna voie aceasta frontiera! Nici persoana cea mai vârstnica! Natura umana se da inapoi cu groaza din fata mortii! Ea ne este musafirul cel mai nedorit si nepoftit! 

Este trista moartea si la batrânete, însa la tinerete este o drama de proportii, care lasa in urma, mai mult de o viata distrusa, mai mult decat o singura victima. Ah!. . . numai parinte sa nu fi intr-un asemenea caz! Ce viata mai poate avea un parinte care îsi conduce copilul la mormânt? In lipsa credintei puternice in Dumnezeu, de cele mai multe ori, recuperarea unei vieti normale este imposibila! 

Intr-un asemenea caz, inevitabil, ni se ridica in minte intrebarea: de ce Doamne? Nu ai putut Tu împiedica o asemenea tragedie? Nu esti Tu Atotputernic? Unde ai fost Tu in clipa în care un sofer iresponsabil a curmat viata unei tinere in floarea varstei? 

Sunt multe intrebari ce ni le punem într-o asemenea situatie. Sunt si raspunsuri posibile care se pot da. Insa intrebarea care face lumina asupra tuturor intrebarilor este: Unde a fost Dumnezeu cand Fiul Sau murea pe cruce? Unde eram noi, oamenii, atunci? Care ne era rolul in acea scena dramatica? Eram oare asemenea vitezomanului sofer iresponsabil? Dar Dumnezeu?  In 2 Cor 5 :19 ni se spune ca la cruce, “Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine, netinându-le în socoteala pacatele lor”.

Este clar! Pacatul are niste consecinte pe care nici Dumnezeu nu a putut sa le evite! Deoarece, El suferea in Fiul Sau toata drama crucii. Iar, El era complet nevinovat! Nici noi, cei vinovati, nu avem cum evita consecintele, adesea, cele mai absurde ale pacatului prezent in lumea noastra! Fie ca suntem responsabili, fie ca altcineva este responsabil! Pacatul poate fi iertat, însa consecintele lui nu pot fi evitate!

Ceea ce scoate în evidenta caracterul si mai aberant al pacatului este faptul ca adesea oameni nevinovati sufera consecinte ale unor pacate de care altii sunt responsabili. Nicaieri nu se vede mai bine aceasta fatza hidoasa a pacatului, decât la crucea de pe Calvar. 

Domnul Isus Hristos, Dumnezeu in trup, a scapat definitiv de orice întepatura dureroasa a pacatului, de care El nu era responsabil, numai atunci când a trecut victorios prin usa mormântului lasat gol, ca marturie a invierii Lui glorioase! Numai atunci cand, asemenea lui Isus Hristos si datorita Lui, si noi vom trece in lumea de dincolo, pe usa miraculoasei experiente a invierii din ziua vesniciei, vom scapa de toate consecintele dramatice ale pacatului, pentru totdeauna. Doar atunci se va implini Cuvantul care spune, "EL va sterge orice lacrima din ochii lor! Si moartea nu va mai fi! Nu va mai fi nici tânguire, nici tipat, nici durere". Apoc  21:4. 

Pâna atunci, insa, trebuie sa ne purtam sarcinile si poverile vietii, iar in harul si puterea lui Isus Hristos va trebui sa ne purtam cu rabdare si credinciosie  tzepusul din trup si din suflet! Pana atunci dramele, bolile, necazurile nu ne vor ocoli! Adesea ii vor lovi pe cei mai buni, mai curati, mai sfinti! 

Faptul cel mai important este ca cei ce sunt ai lui Isus Hristos nu vor cunoaste tragedia disperarii lipsite de consolare. Deoarece, in Dumnezeu nu exista tragedie, nu exista nimic tragic! In Dumnezeu, chiar si un absurd accident al unei tinere in primavara vietii, provocat de o persoana iresponsabila, poate sa aiba o solutie binecuvântata, in cele din urma. In lumina invierii Domnului nostru din mormânt, pe care de curând am celebrat-o, încercarile si dramele acestei vieti au un alt sens si un alt înteles, decât tot ceea ce inseamna o tragedie. In Isus Hristos, viata spulberata, indiferent de vârsta sau conditii, poate sa cunoasca o noua primavara, mai frumoasa si mai înfloritoare!

Important este sa avem credinta si sa fim ai lui Isus Hristos! Amin!

 11.05.2012

Destin

Psalm 8
Ce este omul Doamne ca sa îl iei in seama?
Sa Te cobori din slava, ca Om sa-i stai in preajma?
Si sa-l tratezi ca Frate, cu-atâta bunatate?
Caci nu-i decât o mâna.
Firava de tzarâna.
Un abur care piere.
Ca zborul de scâteie.
O viata efemera, din zile consumate.
Adesea, prea devreme, cu chip de tinerel. . .
Ce este omul Doamne, sa Te gandesti la el?

Tu esti Atotputernic! E-o taina a Ta Fiinta!
Tu esti Fantana vietii, Izvor de cunostinta!
Cu mintea-mi limitata, nu pot cuprinde cerul.
Puzderiei de stele.
Si ce se-ascunde-n ele.
Stiintei provocare.
Spre vanä cautare.
Cum as putea eu oare ca sa-Ti patrund misterul?

Ma copleseste faptul ca Te gandesti la mine! . . .
De n-as avea Cuvantul rostirilor divine.
Cu revelatii sfinte, cuvinte de povata.
 Care-mi vorbesc de Tine.
Si rostul meu in viata.
N-as sti de unde sunt.
Si nici încotro merg.
Sau ce drum sa aleg.
In scurta-mi existenta.
Spre ceea ce s-ar parea a fi.
Un nihilist destin cifrat in nefiinta.

Dar, Tu mi-ai dat Cuvântul
In care imi vorbesti.
Prin Duhul Sfânt si astazi.
Si-mi spui ca ma iubesti.
Faptura mâinii Tale sunt.
Fiindca m-ai creat.
Ca chip al Tau in lume
Si m-ai rascumparat.
Prin crucea-ìnsângerata.
A Domnului Isus.
Din viata-mi efemera.
Si-al deznadejdii-apus.

Acum, stiu cine sunt si ce scop am in lume.
Caci mi-ai dat viata noua, speranta si un nume.
Din umbra existentei si-a mea vremelnicie.
Ma-îndrept cu Tine Doamne, spre zari de vesnicie.

 07.05.2012

Tablou de primavara

Au înflorit iar macii pe razoare.
Par un tablou de opera maiastra.
Stau mândri printre flori multicolore.
In mângaierea razelor de soare.
Sedusi de-a pasarelelor orchestra.

In zori de zi petalele-si rasfatza.
Cu limpezire-n picurii de roua.
Imbujorati cu rosu-aprins pe fatza.
Ma-înveselesc chiar dis-de-dimineata.
Si ma îmbie la o viata noua.

Oricat de viu si-ar etala culoarea.
Petalele de maci se ofilesc.
Dar pana-atunci isi împlinesc menirea.
De mesageri, ce îmi vestesc iubirea.
Statornica, a Tatalui ceresc.

O, maci frumosi scaldati in stralucire!
De soare cald si-n adieri de vant.
In efemera voastra vietuire.
Voi mi-aratati a dragostei slujire.
Prin tot ce-i mai frumos, curat si sfânt.

In lumea noua care va sa vina.
S-aduca viata fara vestejire.
Corole rosu-aprinse in lumina.
De maci crescuti in forma lor deplina.
Vor proclama a Domnului marire!

 02.05.2012