Profesorul A. H. Strong defineste creatia ca fiind: “Actul prin care Dumnezeu, numai pentru slava Sa si fara sa se foloseasca de ceva existent mai dinainte, a facut lumea, atit cea vazuta, cit si cea nevazuta.” (Strong, opera citata, p. 371) Aceasta doctrina este cunoscuta sub numele de creatie ex nihilo, adica “din nimic”. Invatatura despre creatie este parte integranta din Teismul crestin si este in contrast categoric cu evolutionismul naturalist si ateu. Acesta refuza elementul supranatural in creatie si incearca sa explice existenta tuturor formelor de materie si viata printr-o evolutie treptata a formelor inferioare inspre forme din ce in ce mai superioare si mai superioare; aceasta evolutie ar fi fost produsa de niste forte imanente in structura materiei.
Cititorul Bibliei va fi ajutat foarte mult
in intelegerea continutului primelor capitole ale Bibliei, daca va reusi sa
tina tot timpul in minte faptul ca scopul final al revelatiei lui Dumnezeu este
sa-l aduca pe om la cunostinta mintuitoare despre Dumnezeu si despre Evanghelia
Domnului Isus Hristos. In vederea atingerii acestui scop, a fost necesar ca
Moise sa ne transmita, prin revelatia primita de el, anumite informatii care sa
poata fi grupate intr-o scurta si succinta istorie din care sa reiasa originea
materiei, izvorul energiei, originea vietii, a constientei de sine, a
personalitatii umane, a primului pacat. Toate acestea constituie fondul pe care
se va desfasura apoi maretul plan de mintuire a omenirii prin Hristos. Din
punctul lui Dumnezeu de vedere, istoria lumii este o istorie a planului de
mintuire alcatuit de El. Geneza este asadar, “teocentrica” in atitudine (adica
Il aseaza pe Dumnezeu in punctul focal al realitatii, fara sa se preocupe prea
mult despre metodele folosite de El in facerea lumii).
In al doilea rind, istorisirea Genezei este
“geocentrica”, adica priveste evenimentele din punctul de vedere al omului
asezat pe pamint. In chiar primul verset al cartii, Moise proclama: “La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamintul.” Si de
acolo pina la sfirsit, relatarea se va concentra asupra pamintului, ca loc de
existenta al rasei umane. Istorisirea mai poate fi definita si ca fiind
preocupata mai mult cu “fenomenele” intimplate, decit cu explicarea lor
stiintifica. Aceasta nu inseamna ca Biblia ar fi doar o culegere de speculatii
filosofice materializate sub forma unor desfasurari mitice, si nici ca
Scriptura nu ar fi valabila din punct de vedere stiintific.
Biblia vorbeste cu omul simplu, intr-un
limbaj cit mai clar si pe intelesul tuturor. Simplitatea aceasta aparenta
ascunde insa taine mari si creaza dificultati mari celor ce cauta sa
inregimenteze Biblia in tabara propriilor lor convingeri. Limbajul revelatiei
divine este de o deosebita frumusete poetica. Continutul ei este o reasigurare
data inimii, nu o prelegere stiintifica adresata mintii. Simplificat si redus
la datele informative, textul din Geneza arata cam asa:
“Si Dumnezeu a spus: “Sa fie …”
Si a fost …
Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata:
aceasta a fost ziua …”
Si a fost …
Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata:
aceasta a fost ziua …”
Din cauza caracterului teocentric in
atitudine si geocentric in orientare, din cauza limbajului nestiintific si a
caracterului preponderent poetic, este evident ca omul de stiinta care se va
apropia de relatarea Genezei cu dorinta de a primi date exacte pertinente
despre facerea lumii va ramine dezamagit.
Unul din lucrurile interesante din primul
capitol al cartii Geneza este corespondenta progresiva care exista in cele doua
serii de cite trei. In cea dintii zi, Dumnezeu a facut ca pe pamint sa apara
lumina; in cea de a patra, El a daruit pamintului luminatorii din intinderea
cerului: soarele, luna si stelele; in ziua a doua, Dumnezeu a despartit apele
de ape facind intinderea cerului, adica a despartit apele terestre de apele
atmosferice adunate in nori; in cea de a cincea zi, El a facut pasarile sa
zboare deasupra pamintului si vietuitoarele marine si pestii marilor (Este
interesant sa remarcam o problema lingvistica: in versetul 1, apoi in cazul
vietuitoarelor marine (1:21 si al omului (1:27) este intrebuintat verbul “a
crea”, in timp ce pentru intinderea cerului (1:7), pentru soare, luna si stele
(1:16) si pentru animalele pamintului (1:25) este folosit verbul “a face”); in
ziua a treia, Dumnezeu a facut sa apara uscatul si a asezat pe el multimea de
verdeata a cimpului si pomii roditori; in cea de a sasea zi, El a facut fiarele
pamintului si l-a creat pe om.
In acest prim capitol din cartea Genezei
exista o serie intreaga de probleme care au dat nastere la multa discutie si
multa speculatie. De exemplu discutia despre termenul “zi”. Sint unii
comentatori care cred ca termenul nu trebuie luat decit in valoarea lui poetica
si metaforica. Eu cred ca o astfel de parere nu face cinste textului biblic.
Exista alti comentatori care cred cu
fermitate ca termenul “zi” nu poate defini decit ceea ce defineste si astazi,
si anume un interval precis de douazeci si patru de ore terestre. Intr-adevar,
acesta ar fi sensul necontestat, daca nu ar fi vorba despre “impotrivirile
stiintei” de care se face astazi atita parada. Cind discutam probleme ca
aceasta, trebuie sa tinem cont ca exista doua surse pentru a afla adevarul:
informatiile generale metafizice pe care ni le pune la indemina Cuvintul lui
Dumnezeu care ni-L prezinta pe El drept Creatorul si Sustinatorul tuturor
lucrurilor, existind transcendental si imanent in creatie; si cea de a doua
sursa: cercetarile si descoperirile oamenilor de stiinta. Lumea in care traim
este proprietatea lui Dumnezeu, si El a gasit cu cale sa alcatuiasca mintea
omeneasca in asa fel incit sa fie pornita sa iscodeasca si sa afle tainele
inscrise de Dumnezeu in creatie.
Biblia il ajuta pe omul de stiinta aflat in
cercetare dupa adevar sa nu se rataceasca si sa nu-si piarda timpul in directii
gresite. Pe de alta parte, stiinta care interpreteaza creatia ne ajuta ca s-o
intelegem, sau cel putin sa nu ne formam interpretari gresite in privinta revelatiei
pe care ne-o da Biblia. . . .
Un alt punct de discutie este daca multimea
de variatii in cadrul speciilor si subspeciilor a existat de la inceputul
creatiei sau avem de a face cu un proces de evolutie limitata la nivelul
diverselor specii. Exista urs de zona temperata, urs montan si urs polar. Au
fost toate aceste variatii prezente de la inceput sau unele dintre ele au
aparut pe parcurs? Si ce s-a intimplat cu multimea de varietati pe care nu le
mai gasim astazi decit in forme fosile? Sint ele dovezi ale unor incercari
nereusite de adaptare in procesul evolutiv, sau sint specimene disparute din
cauza unor altfel de fenomene terestre?
Asa cum a fost aratat si mai inainte,
infruntarea este de fapt intre cele doua conceptii despre lume si viata: cea
teista si cea naturalist evolutionista. Cea mai mare parte a argumentelor
naturaliste sint grupate in cinci categorii: morfologia care sustine ca
asemanarile de forma si structura indica un punct de plecare comun pe scara
evolutiei; Embriologia care pretinde ca dezvoltarea asemanatoare a fetusurilor
dovedeste un proces evolutiv identic pentru majoritatea speciilor;
Paleontologia care prezinta urmele fosile drept suport pentru parerea ca exista
un proces evolutiv in scara care poate fi dovedit in straturi consecutive ale
pamintului; argumentul organelor parazitare ca niste vestigii ale unor
structuri abandonate in procesul evolutiv si varietatile existente in cadrul
speciilor aflate in forme de mediu diferite.
Trebuie notat ca ceea ce este in discutie
nu este daca Dumnezeu a putut El insusi sa foloseasca procesul evolutiv, ci
daca El a facut-o sau nu. Daca vrem sa fim sinceri pina la capat trebuie sa
spunem ca interpretarea naturalist evolutionista este o stricta interpretare
filosofica, subiectiva si imposibil de dovedit convingator. Asemanarile de
structura pot fi privite si ca o dovada a unui Creator comun care a lucrat dupa
o schema favorita! Dezvoltarea embriologica a fetusului ar putea trece foarte
bine si ca o dezvoltare necesara unica de la simplu la complex pe durata
procesului de crestere. Formele fosile pot fi privite si ca o dovada ca
intr-adevar au existat perioade de timp in care varietatea animalelor a fost
mai bogata ca cea de astazi, iar asta nu inseamna neaparat ca animalele din
vremea noastra deriva din alte animale disparute intre timp.
Argumentul cu organele “parazite” si-a
pierdut intre timp mult din putere deoarece stiinta a descoperit ca ele
indeplinesc si astazi functii strict necesare de care nu se stia alta data inca
nimic. (Credinciosul evanghelic are acelasi drept ca si necredinciosul, atunci
cind este vorba de presupuneri. El poate sustine cu aceiasi convingere ca toate
organele “nefolosite” astazi corespund sau au corespuns odata unor functiuni
strict necesare. Caderea omului in pacat si procesul “devolutiv” al degenerarii
lasa mult loc pentru astfel de interpretari) (Am putea adauga ca, de la data
scrierii acestei carti, genetica a batut si ultimul cui in cosciugul teoriei
evolutioniste. Se stie astazi ca numarul de cromozomi este o constanta a
fiecarei specii si ca variatiunile nu sint posibile decit in cadrul aceleasi
specii. – N.T)
Autorul acestei carti se alatura cu
entuziasm unei multimi de oameni de stiinta si de exegeti evanghelici care
sustin ca relatarea Genezei contrazice teoria evolutionista din foarte multe
motive dintre care enumeram:
(1) Geneza prezinta o creatie prin “Fiat”,
proclamare divina. Vietuitoarele si formele de vegetatie au fost facute dintr-o
data intr-o deplina varietate descrisa de expresia: “dupa soiul lor”.
Vietuitoarele se reproduc si astazi dupa acelasi principiu. Exista ciini de
citeva sute de grame si ciini de sute de kilograme, dar inca nu s-a putut
obtine din incrucisarea a doi ciini o pisica sau o privighetoare. Incidental,
se mai descopere si astazi in viata, forme pe care stiinta le proiectase ca
extincte inca in perioade de acum citeva “milioane de ani” (Note din numeroase
publicatii: e. g.Time, LXI, 2. Ian. 1953, p.60);
(2) Stiinta insasi, mai cu seama
cercetarile genetice, infirma pe zi ce trece teoria naturalist evolutionista.
Intr-adevar, cu cit ne coborim mai mult in intimitatea organismelor “simple”, cu
atit dam de structuri mai complexe. Exista un microcosmos molecular si atomic
care sfideaza toate cunostintele noastre de azi si rastoarna teoria evolutiei
de la simplu, la complex. Genetica suporta Biblia.
De ce mai continua aceasta naluca a
evolutionismului sa ocupe un loc in catedrala serioasa a stiintei? Pentru ca
alternativa ei, teismul creationist i-ar trimite pe oameni la credinta in
Dumnezeu, iar omenirea rebela nu vrea sa se supuna Creatorului ei. Aceasta nu
este insa o problema stintifica, ci una morala.
Teismul este cladit pe premiza existentei
unui Dumnezeu personal atotputernic caruia trebuie sa ne supunem; naturalismul
evolutionist il lasa pe om cu iluzia ca el este produsul suprem al unui lant
evolutiv progresiv. Teismul ne spune ca Geneza ne prezinta felul in care a
facut Dumnezeu toate lucrurile; evolutionismul sustine ca originea si evolutia
vietii trebuie sa ramina un mister. In teism, vietuitoarele au fost create
“dupa soiul lor” cu capacitatea de a se reproduce la nesfirsit; naturalisnul
pretinde ca mediul inconjurator este cel care a continuat si continua sa
modeleze formele de viata, eliminindu-le pe cele necorespunzatoare si dind
mereu nastere unor alte forme noi. Teismul spune ca omul a fost creat de
Dumnezeu cu un intelect si cu o inima capabila sa se implineasca in partasia cu
Dumnezeu. Omul este prezentat ca un agent responsabil inaintea lui Dumnezeu si
cu sansa de a accepta acum lucrarea mintuitoare a lui Hristos. Naturalismul
insa, il prezinta pe om ca pe un produs al evolutiei formelor inferioare, un
simplu animal dezvoltat, prada pornirilor instinctuale, singuratic si tragic in
virful unei piramide fara rost, fara responsibilitatea de a raspunde sau de a
depinde de vreun standard stabilit dinafara.
Teismul spune ca lumea este intretinuta
prin grija divina si condusa de catre Dumnezeu spre implinirea unor scopuri
precise. Naturalismul nu poate sa picteze decit imaginea lipsita de sens si
semnificatie a hazardului: omul este liber, singur si fara rost. Pentru cel ce
accepta teismul crestin, nu exista nici un fel de dificultate in acceptarea
invataturii despre creatie asa cum este prezentata ea in Cuvintul lui Dumnezeu.
Crestinii evanghelici n-au nimic de
cistigat daca cauta sa armonizeze relatarea Genezei cu ipotezele evolutioniste.
in afara de dorinta de a fi “la moda” si de teama de a nu fi “ramas in urma” nu
exista nici un alt argument care sa dovedeasca necesitatea imbratisarii unei
astfel de teorii stiintifice.
Ce va raspunde omul de stiinta crestin cind
se va vorbi despre asa-numitul om preistoric care a locuit la inceput pamintul?
Cum va putea el sa ignore omul de Neanderthal, de Cro-magnon? Raspunsul este
ascuns in tacere, rabdare si incredere in Dumnezeul care nu se lasa sa fie
batjocorit. Lantul evolutiv este plin de falsuri si de “verigi lipsa”, iar
singurul lucru care se poate spune despre aceste verigi lipsa este ca,
intr-adevar, sint lipsa! Nu exista nici un fel de evidenta ca omul a fost
vreodata in trecut mai inferior din punct de vedere mintal, spiritual sau
fizic. Dimpotriva! Exista destule vestigii si relatari despre realizari care
pot constitui si astazi minuni ale lumii. Toata stiinta si progresul modern nu
le pot imita sau explica perfectiunea.
Omul a fost creat de la inceput dupa chipul
si asemanarea perfecta a dumnezeirii. Creatura umana a fost de la inceput Homo
sapiens. Iata cum ii sint descrise caracteristicile:
“ … pozitia verticala extinsa complect, privirea indreptata inainte, din cauza careia picioarele au o pozitie care favorizeaza mersul, nu cataratul … o mai mare dezvoltarea a anumitor muschi … care suporta si intretin pozitia verticala a corpului; scurtimea caracteristica a bratelor si opozabilitatea complecta a degetului mare, barbia iesita in afara, dentitia uniforma si ordonata, si cel mai mult, dezvoltarea enorma a creierului si conformatia caracteristica a craniului si a fetei. Numai omul are abilitatea de a folosi vorbirea articulata, si probabil, din cauza folosirii ei, si-a dezvoltat puternic capacitatea de a gindi abstract. (Din articolul despre “om” din Websters New International Dictionary of English Language, Springfield, Mass. Merriam Co., 1917, p.1307)
“ … pozitia verticala extinsa complect, privirea indreptata inainte, din cauza careia picioarele au o pozitie care favorizeaza mersul, nu cataratul … o mai mare dezvoltarea a anumitor muschi … care suporta si intretin pozitia verticala a corpului; scurtimea caracteristica a bratelor si opozabilitatea complecta a degetului mare, barbia iesita in afara, dentitia uniforma si ordonata, si cel mai mult, dezvoltarea enorma a creierului si conformatia caracteristica a craniului si a fetei. Numai omul are abilitatea de a folosi vorbirea articulata, si probabil, din cauza folosirii ei, si-a dezvoltat puternic capacitatea de a gindi abstract. (Din articolul despre “om” din Websters New International Dictionary of English Language, Springfield, Mass. Merriam Co., 1917, p.1307)
Nu s-a gasit nici macar o singura dovada ca
omul ar fi existat vreodata pe pamint intr-o stare total diferita de cea de
astazi. Cu alte cuvinte, omul a fost dintotdeauna om. Omul a purtat intotdeauna
imaginea divinitatii. Fireste, in miile de exemplare umane au existat si
continua sa existe anormalitati deformatoare.
Din pacate, evolutionistii s-au repezit sa
le colectioneze si sa pretinda ca au gasit forme umane de dezvoltare
intermediara. Ar fi fost suficient sa se uite bine in jur sau sa mearga la o
colectie de oase pentru a vedea ca “exemplarele” preistorice continua sa
coexiste cu omul de astazi. Byron C. Nelson, doctor in filosofie, a insemnat in
cartea sa, Inainte de Avraam – Omul preistoric in lumina Bibliei, doua din
convingerile lui de baza:
“Cea dintii este ca omenirea este foarte
batrina – cit de batrina, autorul nu stie si nici nu incearca sa dovedeasca. A
doua este ca omul a fost dintotdeauna om. El nu a aparut ca un produs al
evolutiei, ci o creatie, exact asa cum spune si Biblia in cartea Genezei.
Autorul acestor rinduri crede in adevarul ei luat litera cu litera.” (Byron C.
Nelson, Before Abraham, Prehistoric Man in Biblical Light, Minneapolis, Minn.
Augsburg Publishing House, 1948, p.96)
Daniel
Brânzei, Introducere în Teologie (www.teologhisire.wordpress.com)
